• tomata călătoare

    Oostende si Ghent

    Continui jurnalul concediului cu o zi în care am văzut şi marea şi un peisaj de poveste. Când am planificat vacanţa cu destinaţia Bruges, Iubi a zis că dacă tot mergem acolo, ar fi frumos să mergem până în buza Europei, taman la Oostende, la Marea Nordului. Că el a mai fost şi că e frumos. Şi nici nu era departe de Bruges, doar la 30 şi un pic de kilometri. Din nou, neştiind să apreciem distanţele şi timpul în care am fi vizitat Oostende, după câteva ore petrecute pe malul mării, aşteptând să ni se aducă mâncarea, am hotărât că trebuie să vedem şi Ghentul, mai ales că mai…

  • advertoriale,  tomata dedică

    Un model în viaţă

    Spre deosebire de unele dintre prietenele mele, niciodată în viaţă nu am putut spune: „când mă fac mare, vreau să fiu ca X”. N-am avut un model de urmat, n-am admirat pe nimeni într-atât încât să îmi doresc să calc acolo unde au călcat paşii unei femei speciale din viaţa mea. Până la un anumit moment nici măcar nu mi-am dat seama că aş avea nevoie de aşa ceva, nu i-am simţit lipsa, nu credeam că ajută la ceva. Însă când mama mea s-a îmbolnăvit şi când am realizat că nu mă mai pot baza pe ea pentru nimic, mi-aş fi dorit ca ea să fi fost femeia pe care…

  • advertoriale

    Câştigătoarele concursului Boromir

    M-am bucurat tare mult când am citit poveştile voastre cu şi despre iepuraşi de Paşte şi dacă ar fi fost după mine, toţi aţi fi primit de la mine câte o Pască şi doi cozonaci Boromir. Ca de obicei, mi-a fost greu să aleg, dar cum cele 3 premii trebuiau date, a trebuit să mă decid. Aşa că, cele 3 poveşti câştigătoare care primesc de la Boromir o Pască, un cozonac tradiţional şi un cozonac prestige sunt:

  • citate

    Conduita femeii in secolul XIX

    O clipă, Scarlett se gândi la toate nedreptăţile soartei. Ce scurt e timpul când poţi să petreci, să te găteşti, să dansezi, să cochetezi! Numai câţiva ani, prea puţini! Şi pe urmă te măriţi, porţi rochii de culori închise, faci copii care îţi strică linia taliei, la baluri şezi prin colţuri cu alte doamne rezervate şi nu te mai mişti decât să dansezi cu bărbatul tău sau cu nişte domni bătrâni care te calcă pe picioare. Dacă nu faci aşa, celelalte cucoane te vorbesc de rău, iţi pierzi reputaţia şi îţi faci de râs familia. Ce păcat că îţi petreci toată tinereţea învăţând cum sa fii frumoasă şi cum să…

  • tomata cinefilă

    Filme cu final neasteptat

    Cu câteva zile înainte să plec în concediu, Adina îmi trimitea un mail să mă întrebe dacă mă bag la o nouă sesiune cinefilă de 1 Aprilie. Ca toate sesiunile ei, şi asta era una tare drăguţă şi i-am spus că m-aş băga, numai că nu ştiu când voi putea să postez, având în vedere puţinul timp pe care îl voi avea în faţa laptopului. Şi cum deja concediul s-a terminat, cum mailurile şi posturile s-au aliniat şi s-au acumulat în drafturi, cu steluţe, cu priorităţi, cu obligaţii, le iau pe rând şi vi le expun. Sunt deja 16 zile de câd toţi ceilalţi participanţi la sesiune au postat filmele…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei