Oostende si Ghent

Continui jurnalul concediului cu o zi în care am văzut şi marea şi un peisaj de poveste. Când am planificat vacanţa cu destinaţia Bruges, Iubi a zis că dacă tot mergem acolo, ar fi frumos să mergem până în buza Europei, taman la Oostende, la Marea Nordului. Că el a mai fost şi că e frumos. Şi nici nu era departe de Bruges, doar la 30 şi un pic de kilometri. Din nou, neştiind să apreciem distanţele şi timpul în care am fi vizitat Oostende, după câteva ore petrecute pe malul mării, aşteptând să ni se aducă mâncarea, am hotărât că trebuie să vedem şi Ghentul, mai ales că mai aveam jumătate de zi de pierdut prin zonă. Cum din Bruges văzuserăm aproape tot, chiar n-avea rost să ne întoarcem „acasă”.

Oostende şi Marea Nordului

Dis de dimineaţă, am plecat către Oostende, cu gândul la mare şi cu emoţia vederii ei în luna aprilie. N-am mai văzut-o niciodată în afara sezonului estival şi de-asta eram şi mai nerăbdătoare. Cum am intrat în oraş, erau indicatoare care ne arătau drumul spre o parcare gratuită, ceea ce ne-a convenit de minune.

Primul contact cu apa a fost în portul ăsta unde era plin de bărcuţe de-astea cuminţi care îşi aşteptau ieşirea în larg.

Portulet in Ostende

Apoi, primul obiectiv fotografiat a fost biserica asta gotică, împresionant de mare. Chiar dacă aveam o listă cu ce am fi avut de văzut în Oostende, gândul ne era numai la mare. Mie cel puţin acolo îmi era. Însă am mai întârziat puţin prin magazine, că lucrurile păreau mai ieftine decât în Bruges şi Bruxelles. Că tot mă întreba cineva ce mi-am cumpărat din celelalte două oraşe, de aici mi-am cumpărat doar nişte cosmetice Essence, pentru că sunt fana acestei mărci.

Am luat-o apoi direct către mare, că deja nu mai puteam. Nici măcar n-o auzeam, dar îi simţeam briza. Marea Nordului nu ne-a întâmpinat cu valuri, însă mi-ar fi plăcut să o văd furioasă, învolburată şi răzvrătită. N-am mai văzut demult o mare supărată. În ultimii ani, deşi am fost la Mediterană, la Adriatică şi la Egee… parcă aş fi fost la un lac, aşa de liniştite erau toate. La fel şi asta.

Am observat însă ceva ce nu mai văzusem până atunci. Urmele mareei. În poza de mai jos se văd şerpuirile nisipului formate de mişcările apei. Aşa mi-am dat seama că e vorba de maree, altfel aveam impresia că atât de lată e plaja lor.

Na, şi când am ajuns până la ea, am început să mă comport… ca un copil, ca să nu zic ca altceva. ;)) Se vede cu ochiul liber şi din poze. Nu m-aş mai fi dat dusă şi încercam să absorb fiecare imagine, fiecare om care se bucura.

Şi acolo, pe faleză, uitându-ne la mamele cu copii, la grupurile de elevi care construiau castele de nisip şi dansau, la adolescentele care jucau volei în sutienele costumelor de baie, la fete care şi-au încropit propriul photoshooting, pe mine m-a apucat frustrarea. Atât de liberi păreau toţi oamenii ăia, atât de lipsiţi de grij, atât de bucuroşi de viaţă. Cum să nu te simţi liber la mare? Şi mi-am stricat singură momentul acela savurat până atunci. În fine… să zic merci că am avut ocazia şi posibilitatea să merg să văd Marea.

Ne-am oprit apoi să mâncăm şi am luat decizia să mergem la Ghent. Vezi albumul cu poze din Oostende.

Ghent şi peisajul de poveste

Cam 60 şi un pic de km sunt între Oostende şi Ghent şi 2 ore sunt suficiente pentru a vedea cele mai importante obiective. Am parcat aproape în centru, lângă o biserică şi am plătit pentru asta 4 euro. Am luat-o la pas pe acelaşi tip de alei pietruite şi străjuite de clădiri ca de turtă dulce. Deşi are şi el canale şi seamănă puţin cu Bruges-ul, totuşi atmosfera e altă. Fiind oraş mai mare şi cu o amprentă modernă mult mai vizibilă, Ghentul e aparte în felul lui. Nici urmă de asemănare cu Veneţia. Adică nu e suficient să ai canale şi cladiri cu picioarele în apă ca să te gândeşti imediat la Veneţia.

Mergând din piaţă în piaţă ghidaţi de GPS-ul care a găsit obiectivele turistice, am ajuns la o cetate, din păcate prea târziu. Tocmai se închidea când voiam să o vizităm.

Hălăduind pe străzi, de-a lungul canalelor, am ajuns la cel mai frumos peisaj pe care l-am văzut cred că în toată excursia asta. Da, m-a impresionat Bruxelles-ul, m-a fermecat Bruges-ul, mi-a tăiat respiraţia Oostende-le, dar imaginea de mai jos mi-a invadat sufletul cu tot felul de senzaţii, care s-au intensificat pe măsură ce înaintam înspre piaţă. Turnurile diverselor clădiri, fiecare în altă formă, dar la fel de înalte, culorile lor, â, cât de frumos. Vă doresc din suflet să ajungeţi să descoperiţi priveliştea aşa cum ne-a apărut nouă în cale. Remarcaţi, vă rog, şi puzderia de oameni de pe malul apei.

Când ne-am săturat de tabloul ăsta, ne-am mai dus şi în alţă piaţetă să mai pozăm altă biserică şi alte clădiri. Vezi albumul cu toate pozele din Ghent.

Pe drumul de întoarcere „acasă” la Bruges, am auzit un interviu cu Inna la un post de radio belgian. Asta ca să nu mai zic că este vedetă în toată regula şi The Sun is Up e mereu la radio. Era în Franţa, în aeroport, aşteptând să plece spre următorul concert. Vreau să vă spun că în 5 minute cât a durat convorbirea telefonică, Inna a pomenit de România de vreo 4-5 ori. A spus cât de mult o iubeşte, cât de mult îi place acasă şi cât de dor îi este de ţara ei. Pe mine una m-a impresionat. Nu sunt fană Inna, pot spune că îi tolerez melodiile, mai degrabă decât îmi plac. Însă prin interviul ăsta mi-a câştigat respectul. La ora actuală e una dintre cele mai bune ambasadoare a ţării noastre în afară. Iar în Belgia, dintre toate ţările în care am fost, România e extrem de prezentă: prin Inna, prin Alexandra Stan (cu Mr. Saxobeat), cu Mogoşoaia, cu La revedere şi cu audioghidurile în română de la Atomium. Foarte plăcut impresionată am rămas de asta. Belgia e foarte romanian-friendly. 🙂

În episodul următor vă povestesc despre Luxembourg.