tomata umanitara
-
Oceanul ar fi mai mic fără un strop
Când vedeți pe stradă un om handicapat, vă uitați prelung la el sau întoarceți capul? Dacă vă uitați, de ce o faceți? Dacă întoarceți capul, de ce o faceți? Până să-mi dați voi răspunsurile la întrebările astea, vi le dau eu pe ale mele.
-
Mică printre săraci
După tot periplul meu pe la doctori, alergând dintr-o parte în alta, eram pe punctul de a merge direct acasă de la veterinar, fără să mai trec pe la Azilul de Noapte, că eram ruptă de oboseală. Cristina n-a mai putut să mă însoțească, așa că aș fi amânat drumul ăsta pe azi, că e zi mai liberă. Dar m-am nimerit în zonă și mi-am zis că dacă tot sunt acolo, nu mor dacă mai întârzii puțin.
-
O scânteie de bucurie
Nu, n-are legătură cu Ricky; în privința asta mă usuc de îngrijorare pentru că acum, când citiți rândurile astea, el e la veterinar, așteaptă să fie operat sau e chiar pe masă. Ceea ce pe mine mă termină psihic și până vorbesc cu doctorul, până mă duc să-l văd, timpul va trece strop cu strop, chinuindu-mă la maxim. Vesti bune. Revin diseara 🙂
-
Doar nimic, atat mai au
Am început săptămâna într-o notă tristă, o continuăm la fel, că n-avem cum altfel. Lăsând puțin drama mea la o parte, care e strict problema mea și nimeni n-are ce face în legătură cu ea, România își trăiește propria dramă. Nu mă uit la televizor că numai despre zăpadă aud. Însă m-am nimerit vineri prin fața lui și am văzut satele acelea complet acoperite de „infernul alb” cum îi zic jurnaliștii. Instant au început să-mi curgă lacrimile pentru oamenii ăia bătuți de soartă și m-am întristat și mai mult. De parcă nu le am eu pe ale mele.
-
Pentru ca am fost cuminte
Cu ceva timp în urmă am primit un ursulet de pluș. O surpriză, că nu știam că urma să-l primesc, și nici de la cine. Curierul îl lăsase la o vecină, care m-a sunat să-mi spună că îl găsesc la ea. Mi-a spus și ca suspecta că în plic e ceva de pluș. Fiind la lucru, muream de curiozitate, dar totuși nu voiam să îl deschidă ea doar ca să aflu. Dar când am ajuns acasă cu plicul, chiar era ceva de pluș și un bilețel pe care scria așa: Pentru că ai fost cuminte, anul acesta Moș Nicolae îți aduce, prin UNICEF România și IKEA Foundation, o jucarioară de…