Un zambet e un cadou frumos

Cand vorbeam despre ce am pierdut de cand m-am mutat in Germania, am uitat sa mentionez un sentiment uitat si un obicei pe care il Romania il practicam foarte des, cel putin comparativ cu ultimii 5 ani: caritatea. Am scris pe blog o gramada de articole umanitare, despre multe si felurite cauze. Insa toate actiunile mele caritabile s-au stins incet, chiar fara sa imi dau seama.

Am inteles de ce. In Berlin, desi e una dintre cele mai sarace capitale europene, in afara de obisnuitii cersetori si oameni ai strazii, caritatea nu pare sa ti se strecoare in viata daca nu o cauti intentionat. Dar daca o cauti, ai posibilitatea sa donezi bani sau timp* oricaror cauze carora te-ai putea gandi: de la animale la batrani, de la mediul inconjurator la abuz in familie si asa mai departe. Existe mii de ONG-uri care se axeaza pe orice cauza, poti sustine absolut orice ideal in care crezi. Plus ca statul are servicii de ajutor foarte bine puse la punct si regularizate. Primesti ajutor in caz de orice necaz.  In contextul asta, venind din Romania unde rar te ajuta statul si greu ajungi la un ONG, simteam ca eu nu mai prea avem multe de facut, toata lumea primeste ajutor intr-un fel sau altul. Si m-am gandit chiar ca poate si din cauza ca nu par prea caritabili, nemtii au alura asta de raceala care ii inconjoare. Ei bine, caritabili sunt, dar alura de raceala ramane. In fine, revenind la ideea ca eu n-am mai simtit cu adevarat pornirea de a ajuta pe cineva (da, imi e putin rusine sa recunosc asta), singura donatie pe care o fac e de 5 euro pe luna pentru o organizatie care ofera ajutor persoanelor cu dizabilitati, batranilor, copiilor, ofera cursuri de prim ajutor etc. Pe care nici n-o simt, ca isi trag singuri banii din cont.

Insa recent am primit un email si mi-am adus aminte de unde vin (e usor uneori sa uiti de problemele pe care le are Romania cand vine vorba de ajutor social si financiar pentru persoanele cu dizabilitati sau sanatate mintala precara). Desi n-am avut timp sa scriu mai repede despre Laura, m-am gandit de multe ori la ce mi-a scris. Nu va arat ce mi-a povestit in privat, insa:

Povestea mea este una dificil de explicat. Sunt o persoană care a experimentat mai multe forme de abuz și care a trăit cu o depresie clinică netratată, încă din copilărie. Anxietatea severă, atacurile de panică și stresul post-traumatic (C-PTSD) m-au adus în situația de a mă izola social timp de 10 ani de zile. O decadă.

În vara anului 2020, un eveniment major, o tragedie personală, m-a obligat să fac o schimbare fundamentală. Să încerc să lupt.

Astfel că, în ultimele 7 luni am început să lupt cu toate forțele pentru a mă reîntegra în societate. Fac cumpărături, mă plimb, încerc să interacționez cu oamenii. Deși este extrem de dificil, atunci când anxietatea socială este prezentă iar traumele încă netratate.

Îmi doresc foarte mult să ajung în punctul în care să pot avea un job, să-mi câștig existența.

Recent am creat această campanie de strângere de fonduri, împreună cu bunica.

Scopul acestei campanii:

Îmi doresc ca începând de anul acesta să urmez o facultate pentru care este necesar un anumit buget
Din cauza condițiilor în care am trăit, dantura s-a degradat și am pierdut un dinte frontal. Problemă pe care doresc să o rezolv printr-o punte dentară
Sunt extrem de necesare câteva sedințe de Psihoterapie, al căror cost nu-l pot suporta.

Daca vreunul dintre cuvintele astea va atinge coarda sensibila (pe mine stiu ca ma ating multe), exista aici un buton pe care il puteti apasa pentru a dona min. 1 euro. Si e si 8 Martie, un zambet e un cadou frumos 🙂

_________________________________________________

* partea nasoala cu donatiile in Germania e ca ai foarte putine variante sa iti oferi ajutorul sau banii in conditiile tale. Totul e reglementat si organizat (pot intelege de ce, dar e usor frustrant): nu prea ai optiunea sa donezi o singura data o anumita suma de bani, esti fortat sa te inhami la un contract de cateva luni, cel putin, si la o donatie minima si lunara sau trimestriala sau anuala. Daca vrei sa faci voluntariat exista lista, exista orare, trebuie sa te legi cumva ca te duci sa sprijini cauza ca la un job. Da, inteleg ca e cea mai eficienta solutie sa te asiguri ca ONG-ul merge bine, dar nu toata lumea care isi doreste sa ajute are timpul asta necesar in mod regulat. Nu inteleg de ce pe langa listele si orarele alea nu pot merge si voluntari care au timp din cand in cand si vor sa ajute, dar nu se pot obliga sa urmeze un plan.