M-am intalnit cu Edy. Zambeam si chiar ma bucuram ca il vad. L-am intrebat ce mai face. Mi-a zambit: „Not good”. Aveam impresia ca glumeste, cel putin impacarea de pe chipul lui si zambetul calm ii contraziceau vorbele. I-am cautat dovezile pe trup, pentru ca nimic din infatisarea lui nu ii intarea spusele. A coborat scarile pentru a se apropia de mine. Mi-a spus ca a fost in spital. Apoi, cu jumatate de gura, Edy mi-a spus ca mai are vreo doua luni de trait, are cancer la plamani si i s-a imprastiat prin tot corpul. Am reactionat tampit, cu o grimasa tampita, cu o replica tampita: „Really?”. Eram inca…

As vrea sa scriu un post care sa păstreze tonul lui Alex, as vrea sa pot sa fiu puţin mai comica, mai asemenea ţie, adică „nu pe treaba mea”, insa azi nu pot. Azi vreau sa ştii ce nu ti-am spus niciodată, ce poate bănuieşti, intuieşti, iţi doreşti sau pur si simplu nu e nevoie sa spun pentru ca vine de la sine. Azi iţi mulţumesc pentru toate momentele in care m-ai ascultat, pentru toate mângâierile pe mana pe care mi le-ai dat si mai ales pentru pupicii neaşteptaţi care au aterizat pe obrazul meu stâng. Azi vreau sa iţi arat recunoştinţa mea pentru toate partidele de râs, fie ca…

Prima data cand am intrat in contact, incerca sa faca rost de o pozitie in blogroll-ul meu. Aparut de nicaieri, printr-un prim comentariu imi cerea sa ii fac loc acolo unde recomand eu blogurile care imi sunt dragi. I-am raspuns cat de diplomatic am putut ca inca nu se punea problema de asa ceva, pentru ca mai intai ar trebui sa vad si eu despre ce vorbeste, cum vorbeste si daca ma impresioneaza sau nu. Dupa vreo 3 saptamani figura deja in blogroll. 🙂 Acest post trebuia scris demult, insa am tot amanat momentul datorita inspiratiei care dadea buzna cand nu ma asteptam. Acum cateva zile insa, mi-a tras tocmai…

Prima data cand am dat peste el a fost cu ocazia Blog Day. Trebuia sa caut 5 bloguri noi si sa le recomand. Nu mai stiu din blogrollul cui am ajuns la el, dar si acum imi aduc aminte de postul in care vorbea despre persoana I sg. a pronumelui personal, referindu-se la „IO” si nu la „EU”. Banateanca fiind, folosind numai „IO” in loc de „EU”, cel putin in vorbire, mi-a atras privirea. Apoi mi-a atras privirea si atentia prin pasiunea pentru carti, apoi a inceput sa comenteze la blogul meu si asta mi-a placut si mai mult. Pentru ca avea si inca are pareri frumos si bine exprimate.…