Pleacă zâmbind
M-am intalnit cu Edy. Zambeam si chiar ma bucuram ca il vad. L-am intrebat ce mai face. Mi-a zambit: „Not good”. Aveam impresia ca glumeste, cel putin impacarea de pe chipul lui si zambetul calm ii contraziceau vorbele. I-am cautat dovezile pe trup, pentru ca nimic din infatisarea lui nu ii intarea spusele. A coborat scarile pentru a se apropia de mine. Mi-a spus ca a fost in spital. Apoi, cu jumatate de gura, Edy mi-a spus ca mai are vreo doua luni de trait, are cancer la plamani si i s-a imprastiat prin tot corpul. Am reactionat tampit, cu o grimasa tampita, cu o replica tampita: „Really?”. Eram inca in cautarea dovezilor trupesti, scormoneam pe chipul lui si aveam impresia ca ma pacaleste. Asteptam sa izbucneasca in ras. Era senin si imi povestea ca a venit sa isi incheie socotelile si sa vanda apartamentul.
Edy e olandez. Are peste 50 de ani si ne-am intalnit doar de vreo 3 ori, sau asta era a treia?
Prima data, pe scari, la fel ca azi, era cu baiatul care locuieste in apartamentul lui si am schimbat cateva replici pe engleza. Si cateva zambete. A doua oara cand ne-am vazut, m-a rugat sa ii traduc niste acte pentru a le intelege si el. S-a bucurat cand i le-am dus dupa 2 ore. A treia oara nu-mi aduc aminte daca a fost, se prea poate sa se fi intamplat tot pe casa scarii. Daca nu, asta a fost a treia oara. Mi-a promis ca ne vom vedea cel putin o data. M-a imbratisat, mi-au dat lacrimile, iar el mi-a zambit. A multa oara.
Nu pot sa imi imaginez cum e sa stii ca urmeaza sa mori in cateva luni. Cum poti sa te impaci cu gandul asta? Cum poti sa zambesti cand stii ca nu mai e nici o speranta?
Ma uitam la Edy si imi spuneam ca e incredibil cat de viu e in fata mea si cat de mort va fi peste catva timp. Ce crud, ce neverosimil, ce departe pare moartea de mine…
17 Comments
Molecula
offf, si eu am primit o veste de genu asta:( acum cateva zile “am o rana pe col, poate ca acum cand o sa mor imi dati si mie mai multa atentie…”, …ma doare, si nu inteleg…
daimon
da, e şi asta ceva ce nu vom avea niciodată : puterea şi demnitatea de a ne retrage zâmbind, din Marea Piesă în care abia am trântit şi noi o replică.
sincer? sper să nu par cinic .. mă întristează că moare un om, dar mă bucur că ştie să o facă.
[acu, totally offtopic .. ti se ingreuneaza ambele sidebars. nu stiu daca e o idee buna, dar cel putin in dreapta, lista de linkuri merge intr-o pagina separata; la fel arhivele din stanga, care se completeaza oarecum cu calendarul. ideea era ca aceste sidebars sa nu fie mai lungi decat insemnarile, nu cu mult.
just my two cents.]
Adrian Manolache
se vede ca e un luptator…numai asa se poate invinge moartea…daca te dai batut..nu ai nici o sansa, iar viata nu prea iti da sanse mereu..
Have a nice day!
zOleZoZole
Cancer…ce trist:( îi admir pe cei care au puterea sa lupte si sa plece din lume cu un zambet pe buze; pacat ca acele cazuri pe care le-am cunoscut, n-au avut puterea sa invinga moartea.Trist.
Gabi
Eu ii admir pe cei care au puterea sa lupte. Punct. Pentru ca sunt si unii care inving boala. Datorita progreselor care se fac in medicina, numarul lor creste. Numarul lor ar putea fi chiar mai mare, daca oamenii si-ar face controale regulate si ar depista problemele din timp. Din pacate, firea romanului (poate si a altora) e sa nu se duca la doctor pana cand nu e prea tarziu. Si atunci se resemneaza si zice Asta e, nu mai am ce sa fac… Ei, daca nu amanai vizita la doctor, aveai ce sa faci! Iar pe cei care nici nu incep lupta, nu pot sa ii admir, mai ales cei care chiar ar avea sanse, dar le e frica de tratament sau de spital!
Si mai trist e cand parintii decid ca nu are sens sa lase copilul sa faca tratament, pentru ca oricum nu scapa. Iar copilul nu are ce sa faca, pentru ca nu are discernamant. Sau cand parintii hotarasc ca, dupa o tura de tratament, copilul e bine si nu mai trebuie dus la spital, condamnandu-l, practic, astfel la moarte. Asta e mult mai trist…
lucian
moartea..departe de noi…sa zicem..stim ca ne am nascut
,stim ca o sa murim,stim ca o sa crestem mari ,stim ca iubim pe cineva ,incercam sa fim tari cand e vorba de altcineva,ne este ff greu sa credem ca persoane cunoscute noua pot sa dispara in cateva clipe, dar oare stim cu adevarat cand ne vine ceasu’?
cropcircles
Sa-ti atarne moartea deasupra capului cred ca e cel mai groaznic lucru care ti se poate intampla… Atunci iti aluneca lumea de sub talpi.
Asa ceva n-as dori nimanui.
Tomata
@ Molecula –> Si pe mine ma doare durerea cuiva din familia mea, ma doare ca nu pot sa ii iau aceasta durere si ma doare ca nu mai trece odata… Si ma mai doare ca sunt in criza de vorbe bune…
@ daimon –> Da, e o mare virtute sa stii sa mori. Am admirat mult curajul personajelor din The Bucket List, insa nu stiu cati dintre noi il pot avea si in realitate. Se pare ca Edy se apropie de acest ideal si impacarea lui cu viata si cu moartea ne depaseste limitele intelegerii tocmai pentru ca nu ne-am confruntat cu ideea. Sper ca am invatat o lectie de la omul asta, si de va fi sa stiu cand imi voi da obstescul sfarsit sa ma pot purta asemenea lui.
@ Adrian Manolache –> Asa zicea si baiatul care sta in apartamentul lui, e neobisnuit de puternic. Eu zic ca e resemnat si accepta voia firii.
@ zOleZoZole –> Nu stiu daca va pleca chiar zambind, insa ii doresc ca plecarea sa fie in somn, fara nici o durere si fara nici o constientizare.
@ Gabi –> Edy stia de la bun inceput ca medicamentele ii vor prelungi viata cu alte cateva luni, dar ca lunile alea ar fi fost oribile: ar fi trebuit sa stea in pat, sa ii chinuie si pe cei de langa el, sa sufere, si nu a vrut sa sfarseasca asa. In cazul lui, nu se mai poate face nimic, deci nu se poate pune problema de invigere a bolii. Despre cei care se dau batuti cand inca mai este o speranta, cand unele tratamente ar putea sa ii faca bine, sau cel putin sa indeparteze momentul mortii, nici eu n-am intelegere daca refuza aceasta speranta. Iar despre parintii de care vorbesti, ei bine, ei sunt niste bestii care n-ar trebui sa-si dea cu parerea si nici macar sa fie lasati sa aduca pe lume o alta fiinta vie.
@ lucian –> Pai nu stim cu adevarat exact timpul cand o sa incetam sa mai respiram. Insa ca il stii cu o aproximatie de cateva zile sau luni, chiar si ani, iti da o stare sufleteasca cu care tre sa te lupti, pe care tre sa o accepti sau din cauza careia sa nu iti gasesti linistea pana mori.
@ cropcircles –> Nici eu, insa uite ca sunt unii care stiu sa ii tina piept si stiu sa isi poarte zilele pana la capat. Cel putin la suprafata.
victoria casian
:(… Iarasi cancer… Din pacate, prea multe persoane dragi mie au murit din cauza acestei boli… M-am cam saturat sa aud de el… M-a atins destul de bine articolul tau…
Tomata
@ victoria casian –> Imi pare rau. 🙁 Stiu si eu cateva cazuri de cancer neiertator, printre ele si cel al dirigintelui meu care a fost rapus de boala asta necrutatoare.
orator
oricum tot acolo o sa ajungem toti, mai repede sau mai tarziu.
ne nastem in ordine murim aleatoriu
Tomata
@ orator –> Asa e, numai ca uite, unii au ocazia sa stie dinainte.
joe
trist…
iuliux
Probabil ca in situatia asta … nimic nu mai pare imposibil, nimic nu mai pare prea greu sau prea tragic. Moartea devine o fatalitate cu care te resemnezi si te complaci.
O analogie pot face cu lectia aia de la economie cu satisfactia oferita de un bun, pentru ca altfel simt ca nu pot explica. Pana la un prag, satisfactia achiztionarii unui bun creste, apoi incepe sa scada brusc. Asa si frica (defapt complexul de sentimente traite in cazuri de-astea) pare a fi mai mare la pierderea locuintei, de exemplu, decat la moarte, care depaseste pragul.
Poate pare cretin sa vorbesti despre moarte in felul asta, dar, cum ziceai si tu, moartea pare asa departe si de mine, de aia imi permit.
Tomata
@ joe –> A fost.
@ iuliux –> Nu mi se pare cretin. Poate asa se intampla, ai timp sa iti inchei socotelile cu viata si astepti sa mori. Ciudat. Eu n-as vrea sa stiu cand mor.
iuliux
Si mai e cazul interesant al batranilor (de regula de la tara) care, ajunsi la o varsta admirabila, se pregatesc in sinea lor de moarte, iar intr-o zi cu soare, cand simt sau cred ei, se asaza in pat si… si mor. Se intind in pat si mor, pur si simplu.
Tomata
@ iuliux –> Da chiar, ce interesanta chestie, am auzit si eu de ea. 🙁 Cata seninatate tre’ sa ai sa poti face asa ceva…