Nu mi s-a intamplat prea des sa fac dus dimineata cand ma trezesc. Cu exceptia zilelor mult prea caniculare din verile trecute (cand ma trezeam cu 3 straturi de transpiratie pe mine de la noaptea in care nu-mi suportam nici pielea si era musai obligatoriu sa ma imbaiez), duşul cu ochii impaienjeniti sare din discutie. Nu se pupa sub nici o forma in care ai putea aseza contextul. Cam de o saptamana si jumatate m-am apucat de un tratament pentru par ce presupune ungerea acestuia de cu seara cu o substanta uleioasa. Iar a doua zi dimineata alta tura de tratament cu sampon cu nu stiu ce vitamine, chimicale si…

Abuzand de principiul „ce-i in mana nu-i minciuna”, dupa care deseori ma ghidez in viata, am comis-o din nou. Eh, e mult spus am comis-o, ca asa cum am facut-o asa pot sa o si desfac. Sa va povestesc. Desteptandu-ma in ceasul al doişpelea sa imi caut si eu o destinatie de vacanta, sa nu raman toata vara la mila strandurilor si ale nemilosului Timis, imi suflec manecile si ma pun sa stresez internetul pana dau de oferte ieftine prin Muntenegru. Pentru ca inspre acolo m-am decis sa ma indrept anul asta. M-am decis mai mult fortata de lipsa finantelor si de cheltuielile nedramuite de la inceputul anului si pana…

Prin clasa a VIII-a sau poate chiar a VII-a, (cine mai stie?) ultima fiţă si cel mai trendy era sa ai mai multi cercei intr-o ureche. De la regula asta n-am facut exceptie, pe atunci inca imi doream sa fiu trend setter. 😛 Asa ca intr-o zi, ma ia tati frumos de o manuta si ma duce la o bijuterie. Norocul facea sa avem o prietena de familie bijutiera si nu i-a trebuit mult nici ei, nici mie sa il convingem cu cateva zile inainte ca e cel mai cool sa ai doua gauri in urechi. „Uite chiar si eu mi-am facut”, zise in apararea mea tanti Olimpia. Buuun, iata-ne…

De multe ori cand ajung acasa, maica-mea ma intampina cu zambetul pe fata: „Ce bine ca ai ajuns, sa ne punem sa mancam.” /:) Da’ ce? Mancarea a fost cu mine??? In weekend, taica-miu se duce la piata, ea face de mancare, si eu tre’ sa astept pana termina el cu zgaiala la toate fierotaniile si vechiturile de pe-acolo, numai pentru a manca in familie. Ma oftica la culme chestia asta. Nu o data s-a intamplat sa il asteptam si cand a ajuns, nu-i era foame. Sa mor de ciuda, nu alta! Nu mananc alte chestii inainte ca sa nu-mi stric pofta si pana vine el eu sunt lihnita de…