Intalniri cu scriitoare

Iubesc Berlinul din multe motive, iar unul dintre ele, foarte important, e ca aici am ocazia sa ma hranesc cu cata cultura si literatura vreau. Sunt consumatoare de spectacole si concerte si nu ratez ocazia, oricat de scump ar fi, sa vad artisti din lumea muzicii sau a filmului. Berlinul e mereu o oprire „musai” pentru turnee de lansare, de promovare, de a fi vazut si auzit. Pentru ca anul asta nu e plin de concerte pentru mine (cum e pentru Sotz), abunda insa in evenimente literare. E drept ca nu-s la fel de promovate ca spectacolele si concertele, insa daca stii unde sa cauti (in principal pe paginile de Facebook ale institutiilor sau pe berlin.de) gasesti.

Scriitoarele pe care le-am intalnit anul asta au fost toate intamplari fericite. In sensul ca doar datorita intamplarii am aflat de ele. Pe toate patru le-am vazut in luna mai, si daca „aveam chef” – pentru ca s-a ajuns si la asta – il puteam intalni si pe Teju Cole la un festival. (Teju Cole a scris Open City, netradus inca la noi, din cate stiu eu).

Leila Slimani

Cred ca in Romania, Leila Slimani e foarte cunoscuta pentru Cantec lin. Eu doar auzisem de carte si despre autoare dupa ce a castigat Premiul Goncourt in 2016 pentru ea. La invitatia Institutului Cultural Francez, a venit la Berlin sa-si lanseze precedenta carte, In gradina capcaunului, proaspat tradusa in germana. Am aflat cu cateva zile inainte si m-am si infiintat la eveniment dupa ce m-am inscris pe-o lista online. La inceput mi s-a parut usor aroganta, dar pe parcurs s-a dezvaluit a fi amuzanta, ne-pompoasa, chiar calda. Ca la orice eveniment din Berlin, la acesta cu atat mai mult, s-a servit vin. Ca o frantuzoaica (ma rog, marocana-frantuzoaica) adevarata a vorbit despre cartile ei si despre munca ei sorbind din cand in cand dintr-un pahar de vin rosu. Evenimentul a fost bilingv, ca toate de genul asta, dar ce m-a suparat a fost faptul ca moderatoarea, dupa ce punea intrebarea in germana, ii soptea la ureche scriitoarei in franceza. Nu inteleg germana complet, dar deduc unde nu inteleg. Totusi as fi vrut sa aud in franceza, ca altfel n-as fi inteles despre ce e raspunsul. Si cred ca in situatia mea au fost mai multi din public, avand in vedere ca intrebarile de la final au fost in franceza, nu in germana. In fine… Am aflat ca In gradina capcaunului e foarte des comparata cu Madame Bovary, dar eu nu-mi mai aduc aminte mare lucru din cartea lui Flaubert ca sa imi dau cu parerea. Am citit In gradina capcaunului si mi-a placut. Nu de personajul pricipal, insa mi-a placut ca am patruns in mintea unui personaj „stricat”, am mai inteles ceva despre oameni, despre actiunile lor, despre cauze si efecte si consecinte. Slimani spunea ca a vrut sa demonteze mitul cum ca femeilor le place doar sa faca dragoste, nu sex, ca au nevoie de tandrete si de mangaieri ca sa le vina pofta. Adele, personajul principal, e dependenta de sex si e la ani lumina distanta de dorinta de tandrete si afectiuni. Cu cat e mai dur, violent si crud, cu atat insatietatea ei e satisfacuta. Lucrurile sunt un pic mai complicate pentru ca Adele e maritata si are si un copil. Si totusi se descurca in a-si satisface poftele sexuale.

Despre procesul creatiei, Slimani a spus ca poate scrie si 24 de ore in continuu, cand se pune la laptop sa scrie, putine lucruri ii pot distrage atentia. Se confunda cu lumea pe care o creeaza atat de complet, incat cand revine la realitate ii vine greu sa creada ca lumea de afara e cea adevarata si nu aceea din cartea pe care o scrie. A povestit si despre cum editorul ei i-a taiat cam jumatate din carte, pentru ca erau prea multe cuvinte inutile. Despre Premiul Goncourt a spus ca, normal, e fericita ca i-a fost acordat, insa e si o povara pentru ca atunci cand se asaza la scris, noii carti nu-i pasa ca il are pe etajera, nu se va scrie singura pentru ca are acest premiu. In fata unui document alb, nu e Leila Slimani, castigatoare a Gongourt-ului.

Han Khang

Nu mai stiu cum am dat peste evenimentul asta, dar cred ca tot de pe Facebook. Din pacate, cred ca a fost cel mai putin interesant la care am fost, nu-mi dau seama daca il intrece sau nu pe cel cu Gabriela Adamesteanu de anul trecut de la Festivalul de Literatura. Poate ma gandeam de doua ori daca sa ma duc sau nu, daca ma documentam mai bine. In primul rand, evenimentul a fost in germana si… coreeana. Apoi, cartea care tocmai a fost tradusa in germana (Mainile tale reci – traducerea mea), n-a fost tradusa si in engleza. Deci am aflat despre o carte pe care probabil n-oi putea-o citi vreodata daca nu se apare in romana, engleza sau franceza. Intalnirea a fost intr-o vineri, la ora 19:00, deci oboseala din timpul saptamanii mi-a luat gandurile si concentrarea la limba germana, asa ca jumatate din eveniment nu l-am inteles. Noroc cu Nicoleta care mi-a mai tradus din cand in cand, ca eu eram cu gandurile aiurea. Sa nu mai spun ca moderatorul e unul… cu pretentii de intelectual, insa care de fiecare data cand il vad, face cate o greseala. A mai intervievat si alti autori la care am fost si nu mi-a placut niciodata. Vorbind despre, credea el, Mainile tale reci, a povestit cum Han Khang a scris cartea si a aruncat manuscrisul intr-un sertar, nedorind sa-l publice. A fost corectat de traducatoare spunand ca era vorba despre manuscrisul pentru Vegetariana, nu al cartii care se lansa in ziua aia. Am aflat ca aceasta a fost publicata in 2002, adica la multi ani distanta si ca autoarea a trebuit sa o reciteasca in avion spre Berlin pentru ca nu isi mai amintea multe lucruri. Desi, din descriere, mi se parea destul de similara cu Vegetariana si am decretat ca nu ma prea intereseaza sa o citesc, poate totusi as face-o daca ar aparea intr-o limba pe care s-o inteleg.

Elif Shafak

De evenimentul asta am aflat de la Nicoleta, nepromovat pe nicaieri, doar in newsletterul de la berlin.de. Foarte bine organizat si cu un moderator excelent, m-am bucurat sa o vad pe Shafak pentru a doua oara, de data asta la lansarea ultimului sau roman (10 Minutes 38 seconds in this Strange World), tradus, evident, in germana. Ca de obicei, modesta si puternica in acelasi timp, amuzanta si grava, Elif Shafak e o bucurie in sine, pentru cei care au norocul sa o intalneasca. Pare fragila, insa prin ce scrie si ce spune infirma aparenta asta. 10 Minutes 38 Seconds in this Strange World e inca o carte despre neadaptatii societatii, asa cum ii place sa spuna. Vrea sa le dea o voce acelor oameni carora nu le aruncam si a doua privire, inspre care de multe ori nici nu vrem sa ne uitam, daramite sa ii si intelegem sau sa fim interesati de povestile lor. Cartea incepe cu marturia unei prostituate care tocmai a fost omorata. Si, conform studiilor, mintea si luciditatea pot fi intacte dupa moarte, chiar si 10 minute. Nelinistitoare informatie. Cartea e pe lista mea de citit, Dumnezeu stie cand i-o veni randul, dar cu siguranta pare interesanta.

Ayșegül Savas

Pana sa descopar evenimentul pe Facebook, n-am auzit despre ea sau despre cartea ei pana atunci. Eram la Paris, si cum deja vazusem toate obiectivele turistice in 2012, ma interesa doar unul: faimoasa librarie Shakespeare and Company. Am vazut ca aveau o gramada de evenimente literare, cam unul la doua zile, cu scriitori internationali, cunoscuti sau mai putin cunoscuti. Cred ca daca as locui la Paris as fi acolo saptamanal. Cum eram acolo cu un scop precis (acela de a duce copilul la Disneyland), nu aveam libertatea sa merg si la  Tommy Orange (cel care a scris There There), asa ca m-am dus la Ayșegül Savas, fiind singura interesanta pentru mine. N-am facut un scop din a merge, avand in vedere ca eram acolo cu familia. Insa am avut timp si m-am dus. Autoarea locuieste la Paris, e turcoaica si scrie in engleza. Mi-a placut cum a vorbit si mi-a placut si moderatorul, care la un moment dat se exprima cam intelectual pentru gusturile mele. Walking on the Ceiling spune povestea unei turcoaice prinsa intre Istanbul si Paris, intre doua lumi care nu-i apartin in totalitate niciuna. Despre un Istanbul diferit de cel pe care il vad turistii, idee pe care am auzit-o si la Elif Shafak si care cred ca se aplica oricarui oras mare, care in carti mai ales, devine o entitate in sine. Cu un bagaj emotional destul de greu, Nunu se imprieteneste cu un scriitor britanic, mult mai in varsta decat ea, care scrie un roman despre Turcia. El o intreaba despre Turcia, ea raspunde, insa cand  o intreaba lucruri mai personale, ea se ascunde dupa ziduri, inventeaza, minte, isi aduce aminte, dar adevarul ei ramane doar al ei. N-am cumparat cartea (deh… 20 de euro, nu multumesc), insa cu siguranta vreau sa o citesc.

In septembrie, la Festivalul International de Literatura de la Berlin, o voi intalni pe Chimamanda Ngozi Adichie si pe Ocean Vuong (un poet care a scris primul sau roman: On Earth We’re Briefly Gorgeous si pe care abia astept sa-l citesc). Revin cu povesti despre ei, pana atunci, daca cititi in engleza, poate vreti sa cititi cartile recomandate (nu si Mainile tale reci, hah!), ca la noi nu stiu cand se traduc. Si daca le cititi, haideti si povestiti-mi.

6 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge