O moarte ușoară

Autor: Simone de Beauvoir
Nationalitate: frantuzoaica
Titlu original: Une mort tres douce
Gen: memorii
Anul aparitiei: 1964
Nr. pagini: 152 (Gallimard)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: Invitata, Femeia sfasiata, Al doilea sex, Toti oamenii sunt muritori, Memoriile unei fete cuminți

M-am bucurat tare mult când am găsit într-un anticariat din Bruxelles O moarte ușoară cu numai 2,5 euro. Am mai găsit și Memoriile unei fete cuminți (care a apărut recent și la Humanitas), tot cu 2,5 euro și abia aștept să-i vină și ei rândul.

Pe lângă admirația mea pentru scrierile lui Simone de Beauvoir, m-am apucat cu nesaț de cartea asta, sperând să o regăsesc în ea pe mama mea… N-am reușit. În schimb am retrăit toată agonia bolii și a morții tatălui meu.

O moarte ușoară este una dintre multele lucrări autobiografice ale lui de Beauvoir,  în care povestește momentele chinuitoare din ultimele luni de viață ale mamei sale. Pentru cei care nu știu care a fost relația dintre cele două femei, vă spun că nu una tocmai armonioasă. În timp ce mama ei era o catolică cu convingeri ferme, o femeie a lui Dumnezeu și a bisericii, care nu rata nici o ocazie de a-și scoate rozariul și de a se ruga, Simone l-a renegat. Nu credea în existența lui, influențată și de existențialismul lui Sartre, și de filosofia pe care a studiat-o și a predat-o la Sorbona. În condițiile astea, vă puteți da seama că relația dintre ele era uneori destul de tensionată. Cu toate acestea, cele două femei se tolerau și aveau nevoie una de cealaltă.

Maman est entrée dans la vie corsetée des principes les plus rigides : bienséances provinciales et morale de couventine.

Când mi-am făcut licența am citit multe despre scriitoare, însă n-am apucat să îi citesc toată opera. O moarte ușoară mi-a atras atenția încă de atunci, pentru că eram foarte curioasă ce poate și cum poate povesti o fiică despre mama ei cu care nu s-a prea înțeles și cu care nu avea mai nimic în comun.

Însă am regăsit în cartea asta sentimente de o sinceritate brutală, de genul celor pe care ți-ar fi greu să le spui cu voce tare în fața oglinzii. Totuși, durerea și condiția mamei ei o sensibilizează și îi trezeste sentimente pe care nu părea să le aibă. De exemplu, spune la un moment dat că dacă mama ei ar fi murit chiar în ziua în care a aflat de accidentul ei, lucrurile ar fi fost mai simple, ar fi acceptat mai ușor vestea și n-ar fi avut parte de coșmarurile, grijile și nopțile nedormite. Însă dacă n-ar fi fost cele 4 săptămâni de chin fizic pentru mama ei și sentimental pentru ea și sora ei, de Beauvoir nu și-ar fi dat seama cât de mult însemna mama ei pentru ea. Cât de tare o durea stingerea ei, pe care n-o prevăzuse și la care nu se așteptase. Regretele pe care le încerca acum, acela de a o fi neglijat pe mama ei, de a nu o fi vizitat sau sunat mai des, toate atârnă asupra ei cu o greutate care îi apasă sufletul. Se simte vinovată pentru tot ce n-a făcut și pentru tot ce-a făcut.

Quand mon père est mort,  je n’ai pas versé un pleur. J’avais dit à ma sœur : « Pour maman, ça serait pareil. » Tous mes chagrins, jusqu’à cette nuit, je les avais compris : même quand ils me submergeaient, je me reconnaissais en eux. Cette fois mon désespoir échappait a mon contrôle : quelqu’un d’autre pleurait en moi.

Agonia celor câteva săptămâni de spitalizare e redată atât de fidel și de vizual, încât chiar o putem vedea pe Francoise de Beauvoir uscându-se pe ea, îi putem vedea cearcănele și îi putem vizualiza delirurile. Cele două fiice ale ei sunt surprinse că atunci când ele presupuneau că bătrâna ar fi avut mai multă nevoie de Dumnezeu, tocmai atunci ea nu-l invoca. Deși prietene de-ale ei de la biserică ar fi vrut să intre să se roage cu ea, dacă bătrână n-a cerut, cele două fete n-au permis să se întâmple. Și nu că n-ar fi întrebat-o.  Însă, tot pe baza credinței, Francoise avea impresia că Dumnezeu îi va oferi darul vieții, că aceea este doar o spitalizare, nu sfârșitul vieții ei. Cancerul care îi mânca vintrele nu îi era cunoscut, pentru că atât doctorii cât și fiicele ei au decis că e mai bine să nu știe de el.

Sevrée des joies du corps, privée des satisfactions de la vanité, asservie a des corvées qui l’ennuyaient et l’humiliaient, cette femme orgueilleuse et têtue n’était pas douée pour la résignation. Entre ses accès de colère, elle ne cessait de chanter, de plaisanter, de bavarder, étouffant sous le bruit les murmures de son cœur.

Spuneam că O moarte ușoară mi-a adus aminte de boala și de moartea tatălui meu. Se pare că în ultimul timp m-am tot lovit de reprezentări artistice fidele experiențelor prin care am trecut eu. Deși era o vreme în care le căutam, acum chiar s-a întâmplat să dau peste ele. Am retrăit durerea înmormântării, a strângerii lucrurilor și a deciziei de a le da, de a înlătura orice urmă fizică a existenței celui trecut în neființă.

Aș vrea să v-o recomand, însă nu mă prea lasă sufletul. E o carte tristă, care dacă nu te târăște înapoi în trecut, printr-o experiență similară, te pune să te gândești la lucruri la care nu vrei să te gândești. Așa că, oricât o iubesc pe Simone, cartea asta nu i-o recomand oricui…

PS. Aici găsiți o recenzie foarte exactă.