Mecanica inimii

Când Liana a spus despre Băiatul cu pijamale în dungi că i-a displăcut total și i-a venit s-o rupă în timp ce-o citea, am ridicat imaginar din sprâncene pentru că nu-mi puteam închipui că există cineva care să nu fie impresionat de povestea lui Bruno. Acum e rândul meu să provoc ridicări din sprâncene pentru că nu găsesc deloc că Mecanica inimii e o bijuterie literară, așa cum consideră Fructitza și mulți alții care au citit cartea asta. Mie îmi plac cărțile cu copii sau povestite de copii, însă pe ici pe colo se mai strecoară câte una care nu mă convinge deloc, chiar dacă e fantasy si punem totul sub semnul imaginației.

Mecanica inimii a ajuns recent pe lista mea de lecturi și i-am grăbit citirea tocmai datorită copilului despre care se spunea la schimb de cărți că este vorba în ea. Copilul care se naște cu o inimă șubredă și căruia i se montează un ceas cu cuc pentru a-l ajuta să trăiască. Din ce s-a povestit la întâlnire, am aflat că Jack, eroul nostru, poate trăi cu ceasul la inimă cu o singură condiție: să nu se îndrăgostească. Iar în carte, imediat cum am deschis-o, am citit asta:

„Întâi de toate, nu atinge acele. În al doilea rând, stăpâneşte-ţi mânia. În al treilea rând, niciodată, nici în vecii vecilor, nu te îndrăgosti. Căci atunci, pentru totdeauna, acul care arată orele la ceasornicul inimii tale îţi va străpunge pielea, oasele ti se vor sfărâma, iar mecanica inimii se va strica iarăşi.”

Cum era de așteptat, această condiție este încălcată, pentru că lui Jack îi trebuie o singură excursie în oraș pentru a o vedea și auzi pe Acacia, de care se îndrăgostește la prima vedere.

Dar m-am grăbit puțin cu dezvăluirile și n-am precizat anumite detalii. Jack e născut de o prostituată și abandonat în orfelinatul moașei Madeleine, de pe culmea dealului. Pentru că Madeleine are grijă de toți oropsiții soartei, dar mai ales pentru că-i repară pe cei defecți folosind obiecte cum ar fi ceasul cu cuc, lumea din împrejurimi o consideră o vrăjitoare. Îl ocrotește pe Jack mai mult decât pe ceialalți pentru că ea nu are copii ai ei și soarta lui o face să-l îndrăgească și mai tare. Orfelinatul este frecventat de oameni respinși de societatea care nu vede mai departe de aparențe. Astfel, două prostituate sunt cele mai bune prietene ale lui Jack. Cu toată protecția în care-l învăluie Madeleine, baiatul reușeste să o convingă să îl dea la școala normală, unde să învețe alături de copii normali, dar, mai ales, să fie aproape de Acacia, care dădea spectacole în piață. Copiii sunt cruzi și își bat joc de el atât pe seama ceasului, cât și pe cea a iubirii lui pentru micuța cântăreață andaluză. Vorbind despre ea, își atrage dușmania fățisă și violența lui Joe, care e și el îndrăgostit de Acacia. Într-una din zile, după ce-l sâcâie și-l enervează până nu se mai poate stăpâni, Jack îl bate și fuge la orfelinat. Crezând că l-a omorât, Madeleine îl împachetează și-l trimite în lume, pentru a nu fi găsit de poliția care se aude în depărtare.

Jack ia decizia de a o căuta pe Acacia peste tot în lume, iar când în sfârșit dă de ea, se angajează pe trenul groazei, la Extraordinarium. Începe o poveste de dragoste care mie nu mi s-a părut deloc romantică, dimpotrivă, pe ici pe colo, de-a dreptul nepotrivită pentru vârsta lor. Abia dacă sunt în gimnaziu (? – eu așa am rămas cu impresia) și ei vorbesc despre pasiune, despre patimă și despre gelozie asemeni unor oameni mari. Nu mi-a plăcut partea asta pentru că mi s-a părut că s-a pierdut inocența cu care avansase cartea până atunci. De la momentul ăsta și până la final n-am mai regăsit sentimentul de la început. Jack face pe durul pentru a o impresiona, o minte pentru a o păstra și îi ascunde adevăratul motiv pentru care are o inimă cu ceas. Când i-l dezvăluie, reacția ei mi se pare de-a dreptul deplasată, isterică, superficială și nepotrivită. Când apare Joe, din nou, la fel de îndrăgostit de Acacia și de defect fizic ca și Jack, ea pare a juca pe două planuri. Ba cu Jack, ba cu Joe, dar de fapt se nasc o grămadă de neînțelegeri datorită suspiciunilor lui Jack și a uneltirilor lui Joe. Într-o ultimă sforțare de câștigare a ei, Jack își smulge ceasul pentru a-i arăta că n-a mințit-o și că ceasul îi asigură continuitatea vieții. Moment în care, d’ooh, aproape moare. E reparat de ceasornicarul care îl însoțește în călătoria lui, i se înlocuiește ceasul, și după o comă de câțiva ani, când se trezește, toți au dispărut din viața lui, mai puțin o asistentă care-l pune la curent cu ce s-a întâmplat cât timp el a dormit.

Îmi pare rău că ceea ce promitea a fi o carte drăguță m-a dezamăgit fie prin scriere, fie prin traducere, fie prin cantitatea de sirop pe care nu i-o iert nici măcar pentru că Malzieu e francez. Apropos, nu e scriitor de profesie, ci solistul formației Dyonisos.

Închei prin a vă spune că poate sunt printre puținii care n-au fost cuceriți de Jack în totalitate (am fost până la un punct) și poate veți vedea cartea cu ochi mai buni.