Un secret dezvăluit și o revoltă împotriva sistemului

Ieri am primit un telefon de la Gerhald, care mă întreba dacă aș fi dispusă să scriu despre o nedreptate care se întâmplă zilele astea prin Timișoara. L-am ascultat până la capat, apoi, pe loc am luat decizia să-mi dezvălui ultimul secret, care încă n-a apărut pe blog. Pentru că secretul meu, ținut cât de cât departe de lumina blogurilor, are o legătură destul de strânsă cu problema semnalată de Gerhald.

N-am spus mai deloc pe internet cu ce probleme ma confrunt acasă cu mama mea, după moartea tatălui meu. Unii dintre voi, cu care m-am conversat live sau pe mailuri, știu că mama mea e bolnava de Alzheimer. Alții află acum. N-am vrut să fac din drama mea un motiv de compătimire, deși, dacă m-aș privi din afară și eu m-aș compatimi. Oricât încerc să mă conving că m-am obișnuit cu ideea și cu situația, uneori clachez. Urât de tot. Pentru că nu am nici un ajutor. De la stat ma refer.

Mama mea e atât de bolnavă încât nici baie nu mai poate face singură, fără ca eu să stau lângă ea și să îi spun cum să se spele. Nu mai spală nici vasele cum trebuie, le dă cu detergent și le pune pe chiuvetă fără să le clătească. Mama mea nu mai e femeia care a fost și a fost o femeie extraordinară. Nu am cunoscut în viața mea o femeie mai curată, mai pedantă și mai cochetă decât ea. O femeie pentru care casa, masa și familia erau rațiunea supremă. Acum e o legumă. O plantă care vorbește. Aiurea. Nu mai pune nici o întrebare. Daca mi-e rău sau dacă se întâmplă ceva cu mine, pot muri cu zile pentru că ea nu își dă seama. Nu pot purta o conversație cu ea pentru că în secunda doi uită primele propoziții pe care i le-am spus. E un coșmar și pentru mine, și pentru ea pentru că eu sunt mereu nervoasă, stresată, o bombă cu ceas. Știu că nu e vina ei că e bolnavă, dar un astfel de bolnav are nevoie de îngrijire permanentă. De înțelegere, de vorbe frumoase, de gesturi tandre. Și eu am ajuns la capătul puterilor, nu i le mai pot oferi. Cei care au habar despre cum e în situația asta mă vor înțelege, ceilalți ma vor judeca. Nu-mi pasă. Am probleme mai importante pe care să le pun la suflet decât critica unora care doar dau din gură.

Din februarie am angajat – pe banii mei – o femeie care stă cu ea, pentru că nu mai poate fi lăsată singură în casă. Nu de alta, dar nu stă în casă, vorbește cu străinii pe stradă și cine știe pe cine mi-ar aduce în casă. Plus ca plimba cainii aia pana cand astia nu mai suporta, sar la ea s-o muste. Tanti care stă cu ea e  o femeie foarte de treabă și calmă și numai mulțumită ei am putut merge în concedii sau pe unde am mai fost anul ăsta. Altfel aș fi stat în casă ca o pasăre în colivie. Și așa sunt ca o pasăre în colivie, pentru că după lucru mă duc direct acasă. Dacă vreau să ies în oraș, la un film sau să mă întâlnesc cu prietenele mele, trebuie să o fac de la ora 9 seara în sus. Pentru că atunci o culc și nu mai iese din casă. Deci vă dați seama cât tânjesc după lumina zilei și libertatea de a ieși din casă și la ora 6, nu numai pe întuneric la 9. Când e musai să plec, mai stă Iubi cu ea sau o plătesc în plus pe tanti.

Cam asta e, pe scurt, povestea mamei mele în condițiile în care statul stă cu maînile în sân și trimite bolnavi fără picioare la lucru pentru că “sunt apți de muncă”. Eu merg cu ea în fiecare an la comisie pentru pensia de boală și de anul trecut și la comisia de handicap, tot anual, ca poate de la an la an îi trece. Că doar Alzheimerul se vindecă. Mai mult, de la un an la altul. Am încercat anul trecut să obțin un certificat de handicap permanent, cu însoțitor, pentru că nici anul trecut situația nu era mai roz. Era puțin mai bine ca acuma, însă tot ar fi avut nevoie de cineva care să stea cu ea cel puțing cât sunt eu la lucru. Mi-au dat handicap usor, cu revizie anuala. Zilele astea încep demersul pentru obținerea certificatului de handicap permanent, cu însoțitor, pentru că fără el nu o pot interna într-o clinică. Si sunt dispusa sa merg pana in panzele albe.

Dacă aveți impresia că acest fel de clinici se găsesc pe toate străzile, vă înșelați amarnic.

Tocmai asta e problema semnalată de Gerhald la telefon: singura clinică de psihiatrie din Timișoara SE VA ÎNCHIDE, pentru că clădirea în care funcționează va fi retrocedată. Da, și bolnavii vor rămâne pe străzi pentru că Consiliul Județean Timiș nu ridică nici un deget pentru asta. Și ce-i și mai deranjant, mai culmea și mai revoltător decât asta e ca EXISTĂ DEJA O SOLUȚIE: fostele garnizoane militare din Giroc au fost puse la dispoziția acestor bolnavi, CJ a primit chiar și bani de la București pentru această problemă, însă ghici ce? LE E LENE să facă ceva. Așa că dacă nu îi împingem noi puțin de la spate sau dacă nu facem presiuni asupra lor, din ianuarie 2012, acești bolnavi psihic se vor întoarce pe străzi, acolo de unde mulți dintre ei provin.

Cum să nu mă revolte situația asta? Chiar dacă nu voiam să o duc pe mama mea acolo, că există în județ o altă clinică pentru bolnavii de Alzheimer (în care nu o pot interna fără certificat de handicap permanent, cu însoțitor), asta nu înseamnă că pot rămâne indiferentă la drama acestor bolnavi. Și nu atât a lor, că ei nu prea știu pe ce lume se află, unii dintre ei, cât a celor din viața lor, care suferă de două ori mai mult.

Așa că, vă rog, ajutati-i pe acești bolnavi, care vor rămâne pe străzi. Uitați-vă la filmulețul ăsta și trimiteți o scrisoare pe adresele de mail de mai jos și înduplecați Consiliul Județean, fortați-l să urgenteze hârțogăraia și să îi mute pe bolnavi până la începutul anului viitor. Că va veni iarna și vor muri pe străzi, că nimeni nu-i va lua la el acasă.

cjt [at] cjtimis [punct] ro,
alain.rus [at] cjtimis [punct]
jana.lavrits [at] cjtimis [punct] ro
Numarul de telefon pentru sesizari e acesta: 0256.406.300

Filmuletul e aici. Am ceva probleme tehnice.

M-am decis să scriu despre mama mea pentru că, deși nu știu ce ajutor să cer, poate știu alții mai mult ca mine și mă vor ajuta să nu mai duc lupta asta singură. Vă mulțumesc pentru atenție.

53 Comments

  • Gerhald

    Ieri, cand am vorbit cu tine la telefon m-a emotionat toata situatia. Acum, dupa ce am citit randurile, sunt si mai emotionat. Stiu prin ce treci. In acelasi timp stiu ca si bolile vin aleator si nu prea ai cum sa te impotrivesti. In acelasi timp, cred ca putem schimba ceva cu clinica. E un prim pas pe care il putem face NOI.

  • Costelusa

    Imi pare rau pentru mama ta si pentru tine. Esti doar un copil. SISTEMUL l-a omorat pe tatal meu. SISTEMUL este razna. Politicienii care ne conduc, la fel.

  • Tina

    of, am avut o bunică cu această înfiorătoate boală, a murit anul trecut, acum ne confruntăm din nou, cu cealaltă bunică… problemele cu persoanele lovite de această boală sunt inimaginabile pentru cei care nu au pe cineva în familie şi interminabile pentru cei care se confruntă cu ALzheimer-ul
    Şi ziceai de acel azil… am auzit că este personal puţin şi îi ţin pe bieţii pacineţi nespălaţi, neîngrijiţi, vai şi amar.

    • Tomata

      azilul de care vorbesc, cel la care as vrea sa o duc pe mama mea e la Ciacova in jud. Timis. Stiu despre el de la matusa mea, care are o cunostinta internata acolo, ca sunt conditii bune si ca personalul se ocupa de bolnavi. o sa merg sa vad cu ochii mei cand o sa am toate actele necesare pentru a o interna. si o sa ma interesez si prin judetele din impreujurimi, ca n-as vrea sa o duc undeva prea departe.

      • Mirunika

        hey! e prima oara cand intru la tine pe blog, printr-un link de la dojo. voiam sa-ti spun ca bunica mea, cu diagnosticul de dementa senila, a stat internata la un azil din Brad, jud.Hunedoara. Cred ca era de stat, si nu neaparat pt boli mintale. Ii lua nu stiu cat la suta din pensie, era ok, si in plus era f. curat si ingrijit, aveau grija de ea. Faci cam 3 h cu masina de aici. Daca vrei detalii scrie-mi pe mail, trebuie sa-l intreb pe tata. Stiu sigur ca si acolo iti trebuie certificat de handicap.
        Multa bafta.

        • Tomata

          multumesc mult de sfat. o sa ma interesez. nu stiam de azilul de la Brad. 🙂 deocamdata o sa trebuiasca sa rezolv cu certificatul de handicap si dup-aia vad ce trebuie sa fac.

  • bianca

    Andreea, imi pare rau sa aud vestile pe care le dai …sunt de-a dreptul tulburatoare si inadmisibile , ar trebui prezentat cazul in presa , poate asa e singura solutie …luati legatura cu o televiziunea nationala si trimiteti materialul, macar de frica vreunor sanctiuni europene sa faca ceva …in acelasi timp , m-a tulburat povestea ta .Mi-e greu sa ma gandesc, sa fac un exercitiu de empatie , sa ma pun in locul tau si sa stiu prin ce treci, eu as fi clacat de mult , avand in vedere ca tie iti lipseste si sustinerea paterna … esti o fata de admirat in adevartul si plinul sens al cuvantului .Pe toti ne asteapta situatiile astea, dar tu prea de tanara le-ai indurat .Te imbratisez si te sustin macar mental …

    • Tomata

      cazul este prezentat in presa. cel putin la noi, in TM, prin Adevarul si TVT89. probabil vor prelua si altii stirea daca se face destula valva. chiar si pe internet.
      multumesc de intelegere si de cuvintele de incurajare.

  • Alexandru

    Tocmai am trimis un email la adresele indicate. Sper să se facă ceva, e strigător la cer să existe soluţii dar puturoşenia să fie coană mare!

  • Nicoleta

    Mama mea a fost intr-o situatie similara, suferind de cancer…inteleg foarte bine fiecare stare pe care o simti pentru ca si eu am trecut prin asta.

    Trebuie sa fii puternica mereu in fata lumii si in fata mamei tale! Nu te gandi ca nu trebuie sa cedezi din cand in cand, pentru ca la urma urmei esti om, dar nu te lasa rapunsa de griji….cauta persoane carora le poti spune ce ai pe suflet des.

    Cu sistemul este greu de luptat si nu o sa se schimbe din pacate lucrurile!

    Nici eu nu vroiam sa se stie prin ce trec..pana cand s-au adunat prea multe.

    Multa multa putere si sanatate mamei tale.

  • Iulia

    Andreea, stiu prin ceea ce treci. Mai stiu si cat de mare este nesimtirea si indiferenta statului vizavi de aceste probleme. O ruda extrem de apropiata mie are Alzheimer. Un pic mai norocosi poate, au obtinut pentru el certificat de handicap permanent. Dupa 5 ani in care a avut, chipurile, handicap usor. In conditiile in care omul asta nici macar deplasabil nu mai era trebuiau sa il aduca, an de an, in fata comisiei. Acum are handicap permanent si sotia lui (ambii sunt destul de in varsta, ea in jur de 65 de ani, el cam 70) e insotitoare.
    Ea, de cand il ingrijeste, nu reuseste nici macar sa doarma, mananca pe sponci, a fost operata de 2 ori, fiere si rinichi. Acum are o problema cu piciorul, se deplaseaza foarte greu. Ei, minunatele doamne care vin periodic in control sa vada de “starea bolnavului” nu suna decat o data la usa, desi stiu ca doamna in cauza are probleme si schiopateaza, pleaca imediat lasand foaie in usa ca nu au gasit-o acasa. Asta e doar una din mizeriile pe care trebuie sa le indure.
    Dupa 40 de ani impreuna, ruda mea pur si simplu nu are inima sa il dea la spital. Spune ca l-ar seda pana ar muri (din cate imi dau seama, e deja mult mai rau decat mama ta, devine nu neaparat agresiv, dar extrem de galagios). Si chiar daca ar vrea, nu ar gasi unde.
    e extrem de trist ca treci prin asta. si te admir pentru forta pe care o ai, si pentru felul in care stii sa iti pastrezi optimismul. Cu totii clacam uneori. In cazul tau mai ales, e normal.
    Odata cu postul tau, citind si comentariile, mi-am dat seama cat de multi oameni sunt in aceasta situatie. Stiind si cat de greu este, nu pot decat sa sper ca demersul acesta va fi o reusita.

    • Tomata

      asta ziceam si eu. tot vad la TV cum imbecilii de la comisie cheama la munca si declara apti de lucru niste oameni care nici macar nu se pot ridica din pat. nu inteleg de ce cei care au diagnosticul de Alzheimer nu beneficiaza din start de pensie permanenta si de handicap. in fine, io n-o sa pot schimba legile si am inteles demult ca cei care o pot face, nu sunt oameni, ci pietre fara suflet.
      Imi pare foarte rau de ruda ta si de cosmarul prin care trece. Il stiu, de multe ori trec si eu prin el. si eu am inceput sa am probleme de sanatate din cauza stresului si a nervilor. si pentru a nu mi-o distruge de tot, trebuie sa fac ceva cu mama mea.

  • Oana

    Of, Andreea, bănuiam eu bine. Și eu tot cu mama, cu depresie de ani și ani și ani de zile :(. Am scris și eu pe blog.

  • Ioan Bitea

    Povestea este tragica – si tot mai raspandita in zilele noastre. Pentru catraim mai mult, mai multi dintre noi au aceasta boala oribila. Faza finala este aceeasi.
    Oribil este si ca statul roman – statul Basescu – Boc – care le permtie parlamentarilor, ministrilor si presedintelui sa se trateze in strainatate pe banii nostri face economii cu bolnavii de Alzheimer. Soarcra mea nu mai are dreptul la insotitor pentru ca, desi situatia ei s-a inrautatit, acum statul roman zice ca, potrivit Codului Familiei, parintii trebuie ingrijiti de copii.
    Cristi Minculescu, care este liber profesilonist, din cate stiu eu, s-a operat in germania pe banii sistemului de asigurari sociale de sanatate, pentru ca sotia lui are calitaeta de asigurat in sistem.
    Soacra mea este asigurat in sistem, dar sistemul nu vrea sa aiba grija de ea. Acesta este statul Basescu – Boc (apropo, nu Boc este ala care si-a adus o nepoata de gradul III sau IV la Bucuresti pentru ca in Captiala nu exista personal calificat pentru posturile din administratia publica centrala? nu Boc este nenorocitul care si-a pus fostul sofer de la Cluj consilier?…).
    Statul roman nu are bani pentru bolnavii de Alzheimer… Abia astept sa-i vad pe Basescu, Boc si celelalte specimene care ne suferind de aceeasi boala – pe banii familiei lor (pe banii fiicei parlamentar european, pe banii nepoatei adusa la Bucuresti – ca la Cluj probabil n-o angaja nimeni…). Cum zice Sadoveanu – Cine face, face-i-se.
    Ne batem joc de batranii nostri – in loc sa ne batem joc de politicieni…

    • Tomata

      eu nu stiu detalii de-astea, ca nu m-au prea interesat. insa e cumplit ca trebuie sa mergem in alte tari sa ne operam, cand medicii romani, buni, pleaca din tara ca nu sunt apreciati. 🙁

  • Iulia

    @Ioan Bitea : situatia e intr-adevar dramatica si toti inchid ochii la ea. Totusi o sa te contrazic asupra unui aspect: si liber profesionistii sunt asigurati in sistem, muncesc si platesc si ei asigurari ca orice alta persoana.
    Acum, de ce o persoana publica sa aiba mai multe sanse de a primi tratament adecvat si in strainatate, e cu totul alta discutie.

  • Devoratoarea de muzica

    Devin si mai sensibila decat sunt si de fiecare data cand am in fata povestea ta multe fiori ma trec fara sa pot sa le opresc.
    Sper sa se schimbe o data ceva.Sistemele sunt cele mai odioase inventii ale umanitatii asteia.

  • Criss

    Am trimis un mail catre toate adresele si am postat filmuletul pe youtube cu adresele de mail si numerele de telefon, astfel incat si prietenii mei sa ia atitudine.

    Iti doresc tie multa putere si rabdare sa fii alaturi de mama ta. Sper din tot sufletul sa reusim sa facem ceva pentru acesti bolnavi, sper sa atragem alaturi de noi cat mai multi sustinatori.
    Vreau sa cred si sa sper, ca inca se mai poate face ceva in acest sistem medical defectuos si ordinar. Tatal meu iese maine din spital, un spital din Bucuresti in care a stat 3 saptamani. In ultima jumatate de an a stat mai mult prin spitale. Este incredibil cum functioneaza acest sistem si cum pare ca nu exista solutii de redresare.

    Te imbratisez cu drag si sunt alaturi de tine!

  • Jasmine

    Buna Andreea, nici nu imi pot imagina prin ce treci, eu m-am intalnit cu boala Alzheimer doar printre pacientii de la un spital de Psihiatrie. Inteleg cata rabdare trebuie sa ai in astfel de momente. Si sa stii ca nu esti singura, suntem alaturi de tine. Tatal meu este medic psihiatru, nu stiu, daca te-as putea ajuta cu ceva, cu cea mai mare placere.

    • Tomata

      asta-i problema, ca nu mai am rabdare. 🙁 multumesc mult pentru incurajare si pentru ajutorul oferit. deocamdata nu stiu daca am nevoie, dar o sa tin minte. merci.

  • maria

    Din pacate partea de psihiatrie in spitalele romanesti este prost dezvoltata.mai sunt si centrele particulare dar unde platesti mult.

  • Text Construct

    În primul rând, îmi pare rău pentru cei care suferă de orice boală aici, în România, implicit de mama ta 🙁 .
    Ce vreau să spun este că am înţeles că se poate plăti în Germania asigurarea socială, casa de sănătate, etc şi poţi să beneficiezi de asigurare medicală acolo şi implicit asistenţă, chiar dacă lucrezi în România. O să mă mai interesez despre această speţă şi o să revin cu detalii, pentru cine îi interesează.
    O seară bună!

    • Tomata

      wow, nu m-am gandit sa o duc in alta tara, dar daca asta este o varianta, chiar as fi foarte interesata de ea. astept detalii. merci.

  • pietricel

    Stiu exact prin ce treci, stiu cum e sa speri macar la o clipa de luciditate si cum e sa te priveasca intreband cand merge acasa. Bunicul meu a avut boala asta cumplita si 5 luni, cat a mai trait din momentul declansarii, a fost cumplit pentru toti.
    Stiu si cum e la clinicile de psihiatrie pentru ca a fost internat de trei ori. Ultima data l-am gasit in salon atat de sedat incat nu mai era capabil sa mestece mancarea de la ultima masa. Si ma gandesc cu groaza ca aceea fusese cina.
    Noi n-am gasit pe nimeni care sa il ingrijeasca, a stat bunica. Trebuie sa ajutam cumva oamenii cu probleme psihice, chiar daca pare ca sunt in alta lume, sunt absolut sigura ca se simt abandonati.

    • Tomata

      mama mea e asa de mai bine de un an si totul a inceput in urma cu 5 ani. insa s-a tot deteriorat si acum e rau. Si poate fi si mai rau… sunt foarte curioasa cum sunt clinicile astea de care stiu eu. acum ca am deschis cutia Pandorei, o sa va mai tin la curent.

  • Ana.

    Abia acum am citit postul asta, desi vad ca ieri l-ai postat. Imi pare nespus de rau pentru drama prin care treci. Esti o adevarata luptatoare, tomy si stiu ca esti o fata puternica si o sa treci peste si ca zile mai bune or sa vina cu siguranta.
    Stiu insa ca in astfel de momente niciodata nu se gasesc cuvintele potrivite, cu atat mai mult cu cat niciodata persoana care le ofera nu s-a confruntat cu un astfel de caz.
    Sper sa poti reusi s-o internezi pe mama ta in clinica respectiva unde va avea parte de ingrijire amanuntita si tu sa te poti bucura din nou de plimbarea in mijlocul zilei.
    Toate cele bune iti doresc si tot ce e mai bun si mai frumos in lume!

    • Tomata

      multumesc mult, Ana, pentru cuvintele de incurajare si pentru urari. astept zilele alea bune, insa uneori cand vine una mai lipsita de griji, nici nu mai stiu cum s-o apreciez.

  • adizzy

    bunica e in stadiul “inceput de Alzheimer” si tati se pare ca ii urmeaza exemplul…nu e deloc placut…e mai mult decat trist, dar nu e asa grav cum e mama ta, spre sa fie bine si sa rezolvi cu certificatul

  • maya

    azilul de la Ciocova arata super si pacientii sunt tratati bine.nu stiu daca ai vorbi cu cei de la acolo sa te ajute sa faci rost de certificat

  • MIhai Motrescu

    e teribil de trist ca si autoritatile isi bat joc de oamenii acestia de parca nu ar fi destul de dezumanizante bolile psihice…la cluj nu se desfiinteaza dar e groaznica clinica aceea de psihiatrie, au niste conditii de cocina…si e spital universitar cica…

  • Monica

    Bunica mea din partea tatalui a avut aceasta boala. Eram copil si mi-o amintesc cum iesea pe strada dezbracata, vorbea numai prostii. Nimeni nu se intelegea cu ea. Mama o ingrijea si o spala si ea pleca de acasa si venea extrem de murdara. Era crunt si dureros. La un moment dat am internat-o intr-o clinica. Si o vizitam des. Si acolo la clinica au pus o pe picioare. Nu tinea minte multe lucruri importante, dar putea tine o conversatie formala, era curata, isi facea baie singura, avea grija de ea. Era bine. A murit de ceva vreme…

    Ideea e ca eu eram copil si iti spun doar ce stiu si vedeam eu cand aveam 11 ani. O sa ii cer detalii mamei si o sa ti trimit!

    Cand o tineam acasa, practic nu puteam sa o ajutam, cand am dus-o la clinica, desi pt tata era dureros sa accepte, si-a dat seama ca e ok, ca e ingrijita bine si plus de asta era stabilizata!

    Mi-as dori sa gasesti o clinica buna pt mama ta si stiu ca e greu pt tine sa o internezi, dar sa vezi ca daca o vei vizita si ea va fi ingrijita bine, te vei simti si tu ok!

    Te imbratisez si multa putere iti doresc!

    • Tomata

      nici nu stii cat de mult imi doresc sa o poata ajuta cineva. sa pot sa vorbesc cu ea, nu neaparat ca un om normal, dar macar sa putem avea un dialog. cu intrebari si raspunsuri, cu pareri sau cu glume. oricat de simplu…

  • delia

    Buna
    Eu sunt din Ciacova, iar conditiile despre care ai auzit sunt foarte bune, de nota 10 cu plus. Bunicul meu a fost internat acolo intr-o faza critica (a decedat in februarie) si am fost toti, foarte multumiti de cum sunt ingrijiti acei pacienti. Iar personalul de acolo este foarte de treaba, pe o parte ii si cunosc. Standardele sun de nivel occidental, parerea mea. Cand am intrat in baie (fiecare camera are baia ei), am ramas surprinsa de curatenia de acolo, nu am vazut in multe case asemenea curatenie. Iti poti lasa mama linistita, cand rezolvi actele. Acolo va merge si mama mea, care e si ea bolnava, din fericire, inca e la stadiul la care mai spala vasele bine 🙂

    Bafta

  • Livia

    Abia aici voiam sa postez, dar nush cum am ajuns sa scriu acolo :))

    Nu este frumos sa spun, dar ma bucur ca avem aceeasi problema. Citesc blogul tau de mult timp, pe sarite si cu reveniri, iar acum am descoperit ca am putea vb. Mi-ar placea mult sa putem discuta cumva mai privat, orice varianta, pentru ca tu pari mult mai cunoscatoare decat mine si esti dispusa “sa mergi pana in panzele albe”
    Eu nu mai am atata energie…si stiu de ceva centre, mai putin de stat. Uitasem importantul sa-l spun, se vede ca il tin mai ascuns 🙂 Tatal meu are Alzheimer. Are acte permanente, pare putin diferit de cazul mamei tale din cauza ca are si probleme motorii, dar nu, nici eu nu pot pleca prea mult de acasa, dupa lucru vin direct, nu stie sa manance singur si sa faca mai nimic singur. Mi-ar placea mult, daca ai vrea, ar fi tare helpful pt mine, daca am schim,ba ceva informatii 🙂
    Si o stationare cat mai lunga la acelasi nivel. Iti doresc multa energie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge