9 ani fara ea

In 9 ani de cand s-a stins, am scris despre ea doar de doua ori.

E nedrept si anul asta ma simt si mai vinovata fata de mama mea decat m-am simtit vreodata. Din toate intalnirile de anul trecut, din povestile care mi-au completat spatiile goale despre familia mea, am aflat multe lucruri care mi-au schimbat perpectiva asupra lucrurilor. Am vrut sa stiu mai multe, sa imi cunosc parintii mai bine, asa cum nu am avut curiozitatea sa o fac in timpul vietii lor. Cam asa cum se intampla cand citesc o carte si vad ce se intampla in sufletul si mintea tuturor personajelor. Ei bine, tot ce am aflat nu a facut decat sa ma faca sa sufar pentru ea, pentru toata nefericirea din viata ei si pentru faptul ca nici macar eu sau tocmai eu, care eram totul pentru ea, nu i-am facut viata mai usoara. Nu i-am aratat iubirea dupa care tanja, nu am imbratisat-o suficient, nu i-am cautat imbratisarea asa cum o cauta Ada pe a mea. Nici macar dupa moarte nu am jelit-o ca pe tatal meu. Si imi e rusine. O rusine mare si o vinovatie apasatoare imi chinuie sufletul azi si in toate momentele in care imi dau voie sa ma gandesc la tot.

In toti acesti 9 ani, in special in cei de dupa mutarea la Berlin, nici macar data mortii ei nu o onoram la fel ca pe a tatalui meu… Mama mea nu mi-a gresit cu nimic, a fost o mama buna, asa cum putea fi o persoana traumatizata si abuzata si trecuta prin niste incercari pe care nu le merita deloc. Si stau sa ma gandesc daca aceasta diferenta pe care o fac intre moartea ei si a tatalui meu se datoreaza felului in care au murit fiecare sau pur si simplu sentimentele mele erau intotdeauna mai puternice pentru el. El mi-a fost smuls din viata, brusc, fara avertisment, in timp ce ea a murit cate putin in fiecare zi si nu mai era demult ea insasi. Genul de moarte care stii ca vine si vine ca o usurare. Pentru cea care pleaca, pentru cea care ramane. Moartea l-a zeificat pe el, in timp ce pe ea a facut-o o povara mai putin… Imi e rusine ca am simtit asta, ca inca mai simt uneori, insa ma lupt sa inving sentimentul asta. Dar ca sa ma vindec, e necesar sa imi recunosc mie rusinea asta si, de ce nu, chiar si aici, in vazul lumii, aici ca sa ramana scris, sa poata citi si Ada la un moment dat, sa ma cunoasca cu bune si rele, cu sufletul la suprafata.

Imi lipseste mama mea. Mult de tot. Mi-a lipsit enorm in primii mei ani de proaspata mama, imi lipseste acum pentru a-i fi bunica Adei, ii lipseste ei si mereu ma intreaba despre ea. Si ma amagesc cu gandul ca de oriunde ar fi sufletul ei acuma ma iarta pentru toate.

3 Comments

  • Greta

    Să fii sigură că nu e supărată pe tine și din Primăvara ei eternă, vă veghează cu dragoste pe toți trei 🙂
    Și eu am avut momente de astea de vinovăție față de mama de când a plecat, le mai am și acum uneori (în cazul meu sunt 8 ani). Cred că sunt normale și cumva fac parte și ele din procesul nostru de a ne adapta noii vieți… cea de după plecarea mamei.
    Te îmbrățișez. Fie-i somnul liniștit mamei tale, în nemărginirea de unde te iubește pentru o eternitate.
    Greta a scris pe blog despre Românii ”s-au săturat” de războiul din UcrainaMy Profile

    • Tomata

      Oh, ce imi place asta cu Primavara eterna!!!
      Din pacate, uneori e prea tarziu. Si ne desteptam dupa ce mai capatam experienta, dupa ce mai aflam lucruri, dupa ce mai sapam in suflet. Si atunci incepe sa doara si sa apara regretele. Eh, sunt parte din noi si trebuie sa traim cu tot bagajul emotional si sa il acceptam.

      Abia astept sa ne vedem 😀

  • dojo

    A stiut mereu ca ai iubit-o, nu tot timpul dragostea se vede doar prin imbratisari. Se simte prin grija, prin incercarea de a face bine. Si tu ai facut TOT CE AI PUTUT sa ii fie bine mamei tale. Este greu sa vezi asta, dar eram prin zona in perioada respectiva si stiu cat ai facut intr-o situatie infiorator de grea.

    Si la mine a fost similar, Tata Gheorghe a murit in 2 zile, de la “sanatos tun” la mormant, incat mi-a luat luni de zile sa-mi revin. Mama Ana s-a stins greu, cu mult chin, din cauza cancerului. Plecarea ei a fost o eliberare pentru ea si, asa cum e in cazul bolii asteia imputite, o eliberare si pentru cei care au fost alaturi de ea. Ar fi meritat o moarte rapida, pentru ce om minunat a fost, dar asa i-a fost ei dat sa treaca “dincolo”, asa cum a si trait: greu, cu multa lupta si suferinta.

    Nici eu nu tin aniversari, nici nu stiu sincer exact in ce data au murit. Au murit in luna mai, blestemata luna mai pe care o astept in fiecare an cu groaza (2 morti, 3 accidente de masina, despartiri etc.). Nu sunt superstitioasa, dar zau ca s-au brodit toate in luna respectiva 😀

    Capul sus. Mama si tatal tau nu au murit, ei traisc IN TINE si prin tine. In vorbele tale, in fizionomia ta, in reactiile tale. Iar Ada este si ea parte din ei.
    dojo a scris pe blog despre De ce e bine să stai pe situl (forumul) tăuMy Profile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge