Al cui e blogul tău?
M-am decis să scriu articolul ăsta după ce-am cântărit toate repercusiunile posibile. Și pentru că subiectul lui e ideea de a-ți apăra părerile și de a nu o da la întors când ți se atrage atenția, l-am scris. Oana și-a publicat articolul ieri, dar e scris în același timp cu al meu. Și pentru că great minds think alike, articolele sunt izbitor de asemănătoare, dar vă putem asigura amândouă că niciuna nu s-a luat după cealaltă. Pur și simplu gândim la fel.
Știu că o să supăr pe cineva și mi-aș cere scuze dacă n-aș condamna comportamentul și dacă mi s-ar părea OK ca practică.
Acum două zile, Sabina a scris despre faptul că Dragoș Asaftei e fotograful oficial al președintelui țării. Asta n-ar fi rău, dacă formularea articolului ei nu ar fi fost, la origine, o laudă că-l cunoaște și că sunt prieteni. De fapt, nici asta n-ar fi fost rău, dar dorința de a face trafic pe subiect era foarte evidentă. Între timp, a fost admonestată pe Facebook, i s-au adus argumente că a pus problema greșit și și-a modificat articolul, adăugând un update. Personal, consider această practică greșită. Iti exprimi o părere așa cum îți vine, la cald, iar când ți se spune că a ieșit prost, schimbi pentru a da bine. Întrebarea mea este, nu neapărat pentru Sabina – pentru că răspunsul ei îl știu deja și îl consider greșit și pe ăla, dar vorbim mai jos un pic despre asta – de ce nu îți asumi ce scrii? De ce îți schimbi „declarația”* imediat cum cineva te ceartă? De ce nu te gândești cum poate fi interpretat un articol înainte de a-l scrie? Și dacă chiar îl scrii cum îți vine, de ce nu îți susții părerea, mai ales dacă crezi în ea?
OK, pot înțelege că ai greșit și îți recunoști greșeala, dar în cazul de față nu cred că era vorba de o greșeală. Era o părere pe care sunt sigură că în sufletul ei a rămas la fel, în ciuda update-ului și a explicațiilor date pe Facebook. Cum ți-a ieșit prima oară, cam ăla e adevărul.
Și pentru că spuneam că îi știu răspunsul, nu e nici un secret, îl știe toată lumea care intră pe blogul Sabinei:
Poate sunt eu prea posesivă cu blogul meu sau poate sunt prea categorică, dar sincer, blogul meu e blogul meu, nu al cititorilor. Da, scriu pentru voi, dar în primul rând scriu pentru mine, așa cum gândesc lucrurile și cu impresiile pe care mi le provoacă. Asta e, de fapt, un blog personal: un spațiu unde îți exprimi părerile proprii, nu te adaptezi cerințelor. Unde aș mai fi eu pe blogul meu dacă mi-aș adapta stilul, subiectele, părerile după dorințele cititorilor? Nu vreau să înțelegeți că nu-s deschisă sfaturilor, criticilor argumentate sau că numai ce zic eu e bine. Nu, chiar nu. Dar dacă cred cu adevărat în ceva sau dacă mi-am exprimat o părere pe blog, păi aia chiar e părerea mea și n-o s-o schimb doar pentru că am fost certată și lumea nu e de acord cu mine. Să vă readuc în atenție discuția despre sinucidere? Încă sunt condamnată pentru ideea mea, dar asta n-o să mă facă să mă răzgândesc, doar de dragul de a fi pe placul cuiva. Am depăsit momentul ăsta.
Acum câteva zile îmi spunea cineva în comentarii că în ultimele articole am devenit cam arogantă. Nu neg că așa e, îmi asum (că tot veni vorba despre asumare) pentru că îmi dau și eu seama că nu mai sunt la fel de tolerantă sau că stilul nu mai e la fel de roz ca înainte. Am dat vina pe sarcină și hormoni, dar cred, de fapt, că la bază e faptul că m-am saturat de tot felul de apucături deranjante ale oamenilor. De păreri idioate și de prostie umană cât cuprinde (nu, aici nu mai e vorba de Sabina, ci de specimene peste care dau la tot pasul, fie în viața de zi cu zi, fie pe net).
Și-acum poftiți la comentat, că-s foarte curioasă de părerea voastră.
_________________________
* nu vorbim despre Later edit-uri în care clarifici ceva ambiguu. Mi s-a întâmplat și mie să editez articole și să aduc explicații suplimentare, pentru că din exprimarea mea nu se înțelegea prea bine ce voiam să spun, dar niciodată n-am schimbat sensul articolului și nici n-am înlocuit ce am scris inițial.
15 Comments
addicted
Nu pot sa zic decat ” subscriu “. Cap coada.
Pentru ei dar in primul rand pentru noi!
doina
de multe ori cind citesc bloguri sint tentata sa comentez, sa-mi spun parerea, apoi sterg si imi spun ca cine sint eu sa fac asta, mai ales ca mi se pare ca a scrie pe blog e un act de curaj, vointa, generozitate…si comentariile, parerile mele ar fi/sint nevinovate, nu ma avint in polemici. personal, nu as vrea ca cineva sa isi schimbe postarile doar ca eu am exprimat o opinie.
Tomata
hm… ciudata reactie 🙂 eu iubesc comentariile. chiar si cele care nu imi dau dreptate, atata timp cat sunt argumentate si cat timp critica e constructiva. atata timp cand nu apar injurii si judecati gratuite. deci nu te incurajez sa nu comentezi, dimpotriva. nici nu zic sa intri in polemici, nici eu nu prea comentez daca n-am ceva dragut de zis… dar de multe ori, critica ar trebui sa indrepte ceva. eu sper ca Sabina a invatat ceva in urma acestui val de “atentie”.
Sabina
Buna 🙂 Nu cred ca ai pe cine sa superi, nu pe mine, cel putin. Argumentele tale sunt aceleasi pe care le-am primit de la multi. Nu stiu daca e bine ca am modificat sau nu, m-am gandit sa corectez pentru ca noii cititori sa nu mai aiba aceeasi impresie si am pus jos si varianta veche a textului. Intentia initiala a fost clar de a-l felicita pe Dragos, asa cum au facut-o si altii, in asociere cu un eveniment personal. Problema mea a fost alta: m-am lasat purtata de emotii si am scris ce am simtit direct. Un articol de lauda ar fi sunat altfel, stiu asta. De aici pana la a primi mesaje ca bloggerilor le e scarba de mine si ca sa nu ma mai vada pe la evenimente etc, e cale lunga. Imi pare rau ca s-a interpretat gresit, cred ca toti gresim intr-un fel sau altul. Multumesc mult.
Tomata
Sabina, poate nu ma crezi, dar chiar imi pare rau ca treci prin situatia asta neplacuta. Si m-am gandit si razgandit de cateva ori daca sa contribui si eu la ea. Am hotarat sa o fac pentru ca poate ai invatat ceva din tot ce ai citit despre tine zilele astea.
Cat despre bloggerii care ti-au spus cuvintele alea, pe care eu nici nu vreau sa le reproduc… mi se pare execrabil din partea lor. Ai gresit, dar greseala ta e una infima pentru a fi pusa la zid in halul asta. Sunt o gramada de exemple in blogosfera (vezi Raluxa si Anne-Marie) in care multi au aruncat cu pietre in loc sa-si exprime dezaprobarea mai diplomat. Eu sper ca n-am fost prea dura si, chiar sper, ca o sa schimbi ceva dupa toata nebunia asta. Bafta si capul sus. Nu pune la suflet, desi stiu ca nu e chiar usor.
Ioana
Ce s-ar intampla daca ziarele si-ar schimba continutul de pe azi pe maine in functie de conjunctura? adica sa revii la un articol citit ieri si sa gasesti altceva? normal ca nu mi-ar placea.
Pe de alta parte eu nu inteleg de ce e rau sa faci trafic pe un anumit subiect daca ti-a pus Dumnezeu mâna în cap? dacă fiică-mea ar deveni celebră peste noapte eu m-aș lăuda peste tot, nu? dacă o prietenă ar deveni, să zicem, purtător de cuvânt la Guvern, nu aș lăsa acest lucru să treacă neobservat.
Deci ce e rău în faptul că Sabina s-a lăudat? eu cred că aș fi făcut la fel.
bloodie
S-ar întâmpla 1984 🙂
Tomata
am zis ca nu e rau faptul ca s-a laudat ca-l cunoaste. contextul insa i-a fost nefavorabil, pentru ca Dragos, participand la o gramada de evenimente si intalniri cu bloggeri, era cunoscut in toata tara. Si multi au postat pe bloguri sau pe facebook ca se mandresc ca-l cunosc. si s-a starnit un val de mistocareala in care Sabina a nimerit la mijloc si, din pacate, a fost tinta multor reactii, chiar si a mea.
Confesiuni de SOTIE
eu nu inteleg de ce oamenii judeca atat de usor. mai mult, nu inteleg de ce se ajunge la jigniri,cuvinte murdare, samd. ma refer la cei de care spunea ea ca au pus-o la zid. oamenii mai gresesc. se intampla. important e sa inveti din asta. eu as fi lasat textul nemodificat.
Tomata
judeca pentru ca internetul le da puterea asta. daca e cat de cat de inteles ca fac asta oameni care nu se cunosc intre ei, care se ascund in spatele anonimatului si care au impresia ca e OK sa critici cat mai vehement si urat cu putinta, eu nu pot intelege rautatea celor care arunca cu cuvinte atat de dure inspre cei pe care ii cunosc personal si pe care i-au si intalnit de cateva ori.
Malin
Cred ca sunt mult mai multe aspecte legate de discutia asta. Blogul teoretic e personal, practic in 9 din 10 cazuri nu mai e asa.
Ma uit doar la cei care scriu pentru bani si incep sa scrie bine de X si rau de Y. Se intampla din ce in ce mai des si vorbim de o practica concurentiala neloiala. Oamenii aia practic isi vand blogul unora.
Dincolo de asta mai e si aspectul ala “my pussy, my rules”, pana la urma cititorul unui blog sau chiar al unui comentariu pe Facebook are doar un privilegiu sa-i zicem asa sa-si exprime o parere, nu e neaparat un drept si in nici un caz nu e obligatia autorului sa-l accepte. Ca-l acceptam din principii de moralitate e alta treaba, insa chiar si asa nu avem nicaieri obligatia sa-i raspundem sau sa ne justificam in vreun fel. In majoritatea cazurilor ne comenteaza necunoscuti, adeseori oameni cu care nu interactionam mai deloc in viata reala si carora nu le datoram nimic, nici macar un “buna ziua”.
Si mai e si al treilea aspect, acela ca orice opinie ai avea daca nu e in armonie cu cititorul X o sa te contrazica, chiar daca n-are dreptate sau chiar daca nu intelege pentru ca-i redus intelectual. Mentalitatea asta romaneasca i-a invatat pe multi ca “ei stiu mai bine” in orice domeniu si in orice circumstante.
Emil Calinescu
Semnalez o alta din acel articol. Am facut asta si pe blogul Oanei, simt nevoia sa o fac si aici, pentru cititorii tai. Asadar:
Problema mea cu postarea Sabinei (de care am aflat abia acum pentru ca de ceva timp refuz sa mai frecventez acel blog) este alta. Dau doua citate din textul ei:
“Mi-a spus marea veste in ziua nuntii noastre (pe 9 mai), pentru ca era invitat, ca prieten drag ce ne este, si urma sa intarzie destul de mult.
[…]
Secretul lui l-am stiut cativa inca din aprilie.”
Problema la Sabina care e: memoria, notiunea timpului sau exprimarea? Sau o avea impresia ca data de 9 mai se afla-n aprilie?!
Sabina
Spor la cautat “chestii” prin articolele mele. Noroc ca eu am treaba si nu iti citesc niciodata blogul 🙂 Cine stie ce as gasi.
Mihaela
Mi se pare foarte bine sa-ti sustii parerile chiar daca te critica toata lumea. Cu conditia sa ti le pastrezi. Se intampla uneori, mai ales in situatii ca si cea de fata – in care feedback-ul e masiv – sa ajungi sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, sa ajungi sa iti schimbi parerea, eventual sa iti dai seama ca ai gresit. Nu mi se pare deloc un lucru laudabil sa fii atat de incapatanat si plin de sine incat sa nu iei in considerare deloc posibilitatea unei greseli proprii, doar pentru a pastra aparentele unei convingeri de netulburat. Si dupa cum dreptul de a-ti sustine o parere diferita de a altora face blogul sa fie al tau, cred ca si dreptul de a-ti schimba parerea/postarile daca asa consideri tu, face parte din aceeasi categorie.
Pingback: