Al cui e blogul tău?

M-am decis să scriu articolul ăsta după ce-am cântărit toate repercusiunile posibile. Și pentru că subiectul lui e ideea de a-ți apăra părerile și de a nu o da la întors când ți se atrage atenția, l-am scris. Oana și-a publicat articolul ieri, dar e scris în același timp cu al meu. Și pentru că great minds think alike, articolele sunt izbitor de asemănătoare, dar vă putem asigura amândouă că niciuna nu s-a luat după cealaltă. Pur și simplu gândim la fel.

Știu că o să supăr pe cineva și mi-aș cere scuze dacă n-aș condamna comportamentul și dacă mi s-ar părea OK ca practică.

Acum două zile, Sabina a scris despre faptul că Dragoș Asaftei e fotograful oficial al președintelui țării. Asta n-ar fi rău, dacă formularea articolului ei nu ar fi fost, la origine, o laudă că-l cunoaște și că sunt prieteni. De fapt, nici asta n-ar fi fost rău, dar dorința de a face trafic pe subiect era foarte evidentă. Între timp, a fost admonestată pe Facebook, i s-au adus argumente că a pus problema greșit și și-a modificat articolul, adăugând un update. Personal, consider această practică greșită. Iti exprimi o părere așa cum îți vine, la cald, iar când ți se spune că a ieșit prost, schimbi pentru a da bine. Întrebarea mea este, nu neapărat pentru Sabina – pentru că răspunsul ei îl știu deja și îl consider greșit și pe ăla, dar vorbim mai jos un pic despre asta – de ce nu îți asumi ce scrii? De ce îți schimbi „declarația”* imediat cum cineva te ceartă? De ce nu te gândești cum poate fi interpretat un articol înainte de a-l scrie? Și dacă chiar îl scrii cum îți vine, de ce nu îți susții părerea, mai ales dacă crezi în ea?

OK, pot înțelege că ai greșit și îți recunoști greșeala, dar în cazul de față nu cred că era vorba de o greșeală. Era o părere pe care sunt sigură că în sufletul ei a rămas la fel, în ciuda update-ului și a explicațiilor date pe Facebook. Cum ți-a ieșit prima oară, cam ăla e adevărul.

Și pentru că spuneam că îi știu răspunsul, nu e nici un secret, îl știe toată lumea care intră pe blogul Sabinei:

sabina
Poate sunt eu prea posesivă cu blogul meu sau poate sunt prea categorică, dar sincer, blogul meu e blogul meu, nu al cititorilor. Da, scriu pentru voi, dar în primul rând scriu pentru mine, așa cum gândesc lucrurile și cu impresiile pe care mi le provoacă. Asta e, de fapt, un blog personal: un spațiu unde îți exprimi părerile proprii, nu te adaptezi cerințelor. Unde aș mai fi eu pe blogul meu dacă mi-aș adapta stilul, subiectele, părerile după dorințele cititorilor? Nu vreau să înțelegeți că nu-s deschisă sfaturilor, criticilor argumentate sau că numai ce zic eu e bine. Nu, chiar nu. Dar dacă cred cu adevărat în ceva sau dacă mi-am exprimat o părere pe blog, păi aia chiar e părerea mea și n-o s-o schimb doar pentru că am fost certată și lumea nu e de acord cu mine. Să vă readuc în atenție discuția despre sinucidere? Încă sunt condamnată pentru ideea mea, dar asta n-o să mă facă să mă răzgândesc, doar de dragul de a fi pe placul cuiva. Am depăsit momentul ăsta.

Acum câteva zile îmi spunea cineva în comentarii că în ultimele articole am devenit cam arogantă. Nu neg că așa e, îmi asum (că tot veni vorba despre asumare) pentru că îmi dau și eu seama că nu mai sunt la fel de tolerantă sau că stilul nu mai e la fel de roz ca înainte. Am dat vina pe sarcină și hormoni, dar cred, de fapt, că la bază e faptul că m-am saturat de tot felul de apucături deranjante ale oamenilor. De păreri idioate și de prostie umană cât cuprinde (nu, aici nu mai e vorba de Sabina, ci de specimene peste care dau la tot pasul, fie în viața de zi cu zi, fie pe net).

Și-acum poftiți la comentat, că-s foarte curioasă de părerea voastră.

_________________________

* nu vorbim despre Later edit-uri în care clarifici ceva ambiguu. Mi s-a întâmplat și mie să editez articole și să aduc explicații suplimentare, pentru că din exprimarea mea nu se înțelegea prea bine ce voiam să spun, dar niciodată n-am schimbat sensul articolului și nici n-am înlocuit ce am scris inițial.