Rose of Sarajevo

Autor: Ayse Kulin
Titlu original: Sevdalinka
Naționalitate: turcă
Gen: roman
Anul apariției: 1999
Nr. pagini: 257 (Amazon Crossing)
Traducere: – Citită în engleză
Ecranizare:
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

 
 
Rose of Sarajevo a ajuns pe lista cărților „de citit” anul trecut, când eram în concediu în Portugalia. Am văzut reclamă pe Kindle și din puținele cuvinte care apăreau acolo, mi-a stârnit interesul, așa că am pus-o pe Goodreads, neștiind când îi vine rândul. I-a venit acuma pentru că stătea acolo, parcă trăgându-mă de mânecă după fiecare carte terminată.

Nu știu dacă a fost tradusă în română, oricum din săpăturile mele rezultă că nu. Eu am citit-o în engleză și-am avut impresia că e publicată recent. Adică pe Goodreads apărea cu data de publicare în august 2014. Nu erau mai multe detalii, așa că fiind curioasă de titlul original și anul real al publicării în limba turcă, mi-am cam bătut capul să ajung la o concluzie. Site-ul oficial al lui Ayse Kulin nu m-a ajutat în sensul ăsta că nu-i prea bine pus la punct, iar din turcă n-am înțeles nimic. Nu era nici măcar numele unui personaj în descrierea vreunei  cărți. Până când am descoperit că de fapt cartea se numește Sevdalinka și a mai fost tradusă în engleză cu titlul Sarajevo of love and war. Cât despre anul publicării, acela este 1999.

Rose of Sarajevo este povestea a două drame, una la nivel de microcosmos – drama personală a unei femei îndrăgostită de un bărbat care nu e soțul și nici tatăl copiilor ei, alta la nivel de macrocosmos – agonia și tumultul războiului din Bosnia. Deși multe recenzii insistă mai mult pe lupta interioară a Nimetei decât pe traumele războiului, pentru mine Rose of Sarajevo e în primul rând despre război. Deși autoarea e foarte generoasă cu elaborarea ambelor fire narative ale cărții. Nu tratează cu indiferență nici una dintre ele și conform aceste recenzii, făcută pe Goodreads de o fată care a trăit în mijlocul războiului, Ayse Kulin e destul de exactă și foarte bine documentată în ceea ce privește aspectele istorice ale romanului său.

Singurele mele întâlniri cu războiul din Bosnia au fost două: prima, cu mulți ani în urmă când am văzut pe HBO one-woman show-ul Monoloagele vaginului, scris și jucat de Eve Ensler, și a doua când am văzut spectacolul Nu ne-am născut îl locul potrivit. Dacă în Monoloagele vaginului e destul de explicit ce se întâmplă, parcă latura ușor amuzantă pe care Ensler i-a acordat-o te fac cumva sceptic, mai ales dacă nu știi nimic, nimic despre subiect. Dar când Rose of Sarajevo relata „de pe front”, în direct din mijlocul torturilor femeilor… aproape că mi s-a făcut fizic rău. Încep să te cam doară toate când citești despre o femeie care se târâie pe jos, pentru că nu mai poate merge în picioare după ce-a fost violată de 14 ori la rând. Sau când o altă femeie, pentru că îi plânge copilul, după ce acesta este aruncat pe geam, este împușcată în vagin, probabil murind încet în toate chinurile pământului. Și astea-s doar două din alte mii de dovezi  ale torturilor la care sârbii  îi supuneau pe musulmanii bosniaci. Dintr-un naționalism exacerbat s-a ajuns la crime pentru care „inumane” e un calificativ blând. S-au băgat în viețile și țara lor, fără să le pese că între ei nu exista nici o râcă, nici o diferență și nici un inconvenient.

But Bosnia had from the outset been perhaps the only region in Europe whose varied inhabitants had managed to coexist more or less peacefully even in times of war. It was a distinction that made Bosnians proud. […] So all these different groups were living together but preserved their own ethnic and religious distinctions under an ideal formula in which the chairman of the presidency was elected on a rotating basis. Then a madman named Milošević pops up in Serbia and decides that all the Serbs living across Yugoslavia have to be a part of Serbia. Why did fighting break out in Kosovo and Croatia? Because of what I just told you. And now he’s provoking the Serbs living in Bosnia to set up a Serbian state of their own.

Da, cam astea-s motivele care i-au mânat în luptă și pentru care au omorât, au jupuit, au violat, au chinuit, au produs suferință.

De cealaltă parte, așa  cum spuneam la început, e drama Nimetei, o bosniacă de origine turcă. Nimeta e căsătorită cu Burhan și au doi copii: un băiat și-o fată. Nimeta e jurnalistă, deci trăiește războiul din mijlocul evenimentelor, știe ce se întâmplă, când, dar mai ales de ce. Are anumite privilegii, dar viața în Bosnia pe vreme de război, nu-i nici pe departe ușoară pentru ea.

Rats, bugs, darkness, mildew, cobwebs, gunfire, and fear of death had all become part of daily life.

Cartea începe cu una din nopțile pe care le petrece cu Stefan, un jurnalist croat pe care nu te poți supăra nicicum. De fapt nu te poți supăra pe niciunul dintre personaje pentru că Ayse Kulin face o treabă nemaipomenită în a  le contura cu tot cu defecte și calități, astfel încât să le înțelegi motivele și să empatizezi chiar și în deciziile cele mai proaste. Mi-a adus aminte de Tolstoi că la fel a făcut și el cu personajele sale în Anna Karenina. Nimeta îl iubește sincer pe Stefan și el o iubește pe ea la fel. Însă ea e hotărâtă în alegerea ei, când Stefan nu mai vrea s-o împartă cu soțul ei: își alege soțul și copiii, deși inima îi este făcută bucăți. Se luptă cu ea, cu secretul, cu Stefan, cu munca ei, cu războiul și nimic nu-i aduce alinare. E un monument de putere în ciuda loviturilor pe care le primește, în ciuda căderilor nervoase și a ororilor care o înconjoară.

Să spun despre o asemenea carte că mi-a plăcut e puțin ciudat. Pot spune însă că mi-a plăcut stilul, iar povestea m-a acaparat cu totul. M-a intrigat, m-a întristat, a dat cu mine de pământ, dar mai mult de atât, mi-a deschis apetitul pentru alte cărți și pentru alte adevăruri. Cu fiecare război pe care îl descopăr mă cutremur de cât de cruzi putem fi și de cât rău ne putem face unii altora. Nu-i ca și când nu vezi asta zilnic la TV, dar e cumplit când cineva îți explică cu lux de amănunte doar redând faptele, fără să-și propună să abuzeze de corzile sensibile.

Citiț-o. E bună.

Ah, era să uit. Trandafirii din Sarajevo chiar există și au o poveste emoționantă.