Filosofie personală: binele din rău

Cred cu tărie în faptul că totul se întâmplă cu un motiv. Și nu cred pentru că așa am citit pe poze de genul ăsta,

Ci pentru că am avut atâtea dovezi până acuma, încât și dacă vreau, tot nu pot ignora credința asta. Am început să mă gândesc și să-mi dau seama că în orice rău este și-un bine după moartea tatălui meu. Cum am tot repetat pe blogul ăsta de nenumărate ori, moartea lui a fost și continuă să fie cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla. N-am cunoscut până acum (și sper să nici nu cunosc) tragedie mai mare ca asta. Mi-a fărâmițat sufletul și m-a trecut prin stări de care nici nu vreau să-mi aduc aminte. Și totuși, în tot răul ăsta, în răul cel mai rău, am găsit și-un bine. E un bine la care aș fi renunțat bucuroasă dacă cineva mi-ar fi cerut părerea, dar nu mi-a cerut-o și nu m-a întrebat ce prefer, așa că, după ce durerea s-a mai domolit, am apreciat cu ce am rămas. Și binele din moartea tatălui meu a fost faptul că am rămas cu un apartament și nu mai trebuia să trec prin chinurile Primei Case, prin căutat de apartamente, case, mutat și tot ce înseamnă asta. Mai ales prin cheltuieli enorme și datorii la bancă. Repet, e un bine pe care l-aș schimba oricând cu viața părinților mei și prețul pe care l-am plătit pentru a rămâne acasă e mult prea mare. DAR, e binele pe care l-am putut extrage din starea lucrurilor.

Un alt exemplu, mult mai recent și la fel de grăitor e următorul: am scris aici, cam pe scurt, cât de mult mi-am dorit un job. Pe lung sau în cuvinte mai mari, vă spun că e singurul job pe care mi l-am dorit atât de mult încât să mă rog pentru el. La Dumnezeu, la părinții mei, la toți sfinții din calendar. Mă vedeam acolo, în echipa aia, bătând străzile Berlinului și participând la ședințe. Aveam idei, aveam speranțe, eram pasionată, era dream job-ul la care n-am visat niciodată. Mă gândeam numai la el și în ziua în care am aflat că nu l-am primit, am făcut o scurtă depresie, am fost nervoasă toată ziua, mi-am luat liber de la lucru și-am venit acasă să plâng. Da, atât de mult mi-am dorit jobul ăla. Și am stat să mă gândesc că dacă tot nu mi s-a îndeplinit dorința asta foarte arzătoare (că doar se spune că dacă-ți dorești ceva cu adevărat, Universul conspiră să se întâmple), probabil altceva mai fain trebuie să se întâmple în locul ei. Și n-a durat decât câteva zile pentru a afla binele din răul ăla. Și binele ăla erau două liniuțe pe un test de sarcină. „N-a fost să fie” sau  „Nebănuite sunt căile Domnului” ar fi două dintre cele mai uzitate păreri care se putea aplica situației. Eu prefer să cred că e binele din rău. Dacă binele din primul exemplu l-aș schimba într-o clipită, pe ăsta nu l-aș schimba pentru nimic în lume. E cel mai frumos bine pe care îl puteam extrage dintr-un rău.

V-aș mai putea da o căruță de exemple, dar astea două, pentru mine, sunt cele mai grăitoare și cele care întotdeauna mă vor face să caut partea bună din ceva rău. Cred că totul se întâmplă cu un motiv și dacă ceva ce ți-ai dorit foarte mult nu se întâmplă, probabil ceva și mai fain urmează să ți se întâmple.

Poate-s eu excesiv de optimistă (n-ai prea zice zilele astea), dar dacă faceți un exercițiu de imaginație, poate îmi veți da dreptate. Gândiți-vă la lucrurile rele care vi s-au întâmplat și încercați să le găsiți partea bună. Nu există rău pur, la fel cum nu există nici bine pur.

15 Comments

  • Cristina P

    Totul se intampla cu un motiv…mai ales cand e de bine.
    Pot subscrie la faptul ca am pierdut pe cineva din familie (bunic) dar m-am ales cu un apartament dar niciodata nu am crezut in faptul ca astea doua se leaga. A fost o intamplare, si atata tot.
    Am avut noroc cand am dat peste jobul meu; si pot zice ca daca nu faceam x, nu ajugeam in y loc. Dar area mult mai mult de-a face cu faptul ca imi vad de treaba.
    Cred insa in karma. Fa bine si vei primi bine ; fa rau si asteapta-te sa primesti rau.
    ok, am luat-o razna

  • Teodora

    Ai dreptate – nu exista nici rau, fara un bine, dar nici bine fara un rau. Cred ca sunt compementare, una fara alta lasand loc de vid. Și da, știu și eu câteva exemple personale care m-au convins că nu există absolut nimic întâmplător. E fascinant…atunci când ești obiectiv.

    Și mai știi cum zice pesimistul: mai rău de atât, nu se poate. Însă vine optimistul și îl contrazice: ba da, se poate. Morala: prea mult optimism strică 😀

  • madlen

    Cred ca asa ne place sa credem, insa personal ma gandesc ca “extractia” asta e mai mult o arma de aparare; adica vad “binele” dupa “rau” ca metoda de a ma ridica, de a nu dispera, de a o lua de la capat, de a nu ma depresa. Si asta pentru ca, mai mult sau mai putin, aproape zilnic un bine vine cu un rau si viceversa. Si asta poate costa sanatatea mentala. De ajungem sa nu ne
    mai bucuram “prea mult” de bucurii diverse ca in subconstient spunem ca fortam norocul si vine si un rau (e ca rasul ala prea plin dupa care spui
    “ok, am ras prea mult, acum tre’ sa urmeze ceva naspa”). Iar eu, de ceva vreme (mai precis vreo 2 ani asa), ma tot analizez si ma gandesc ce rau oi
    fi facut pana acum de numa’ rele se intampla, apoi ma ridic singura si-mi spun ca mai bine apreciez toate asa cum se intampla, caci daca acum ma plang, ei bine, soarta imi va juca feste si-mi va da cu adevarat rau. Si pret de cateva zile ma simt bine asa cum sunt pana pic iar. Iar uit sa
    apreciez tot si toate, apoi ma gandesc ca mai bine e sa le apreciez, ma ridic, again pic si tot asa. Ok, n-am copil, dar am un sot formidabil, insa daca ceva rau se-ntampla si raman chiar singura cuc (caci chiar sunt si in afara de el … n-am) si tot asa.
    Si mai e si gandirea aia colectiva cf careia apreciaza ce ai ca daca nu atunci ti se v-a lua tot; asta parca ne impiedica sa visam la mai mult, ne
    limiteaza oarescum.
    Iara daca dupa dream-job-ul din Berlin nu era cu lasat de bebe, cine stie, poate ca aparea un alt bine, un alt job, o alta tara, o alta situatie pe
    care o considerai binele dupa rau. Oricum mai bine de atat 🙂 nici ca se putea!

  • alice wonders

    Eu sunt la inceputul acestui proces, tocmai am aflat ca tatal meu e foarte foarte bolnav. Si nu vad nici un bine momentan, sper sa ajung la punctul in care gandesc ca tine… desi nu cred. Ma simt furata de toate momentele care puteau sa fie, de zile fara griji.

  • Moldoveanca

    🙂 sarumana pentru postul asta, chiar mi-a mers la inima. Cred ca englezul numeste asta “silver lining”, nu? E o intelepciune pe care o aveam si eu cand eram mai “tanara” dar pe care am reusit sa o pierd intre timp si nu e ok, si ma bucur ca mi-ai reamintit de asta azi!

  • Ioana

    Fiica mea a venit pe lumea asta bulversând toată familia. A fost o sarcină nedorită și gândul că se va naște nu a bucurat pe nimeni, din contră, a adus doar lacrimi și îngrijorare. La vremea respectivă a fost unul din cele mai urâte lucruri care mi s-ar fi putut întâmpla.
    Din fericire supărarea le-a trecut tuturor încă din primele ei zile de viață. A adus atâta bucurie, liniște sufletească și toate lucrurile s-au aranjat iar ea a devenit cel mai iubit copil din lume și nimeni nu mai poate concepe universul fără ea. Au trecut mai mult de 20 de ani…
    Da, lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple chiar dacă pe moment nu vedem rațiunea unor evenimente.

  • Ioana

    Mereu ne gandim ca in viitor nu am putea trece peste pierderi/tragedii/tsunami etc. dar asta e o realitate: oamenii se pot adapta la orice sau aproape orice si studiile arata ca din pacate, noi nu ne dam seama ca avem aceasta capacitate de a ne adapta (pana ajungem acolo cel putin). Optimismul ne ajuta sa ne mentinem echilibrul mental, ceea ce este foarte bine si ma bucur ca ai regasit asa ceva in viata ta mereu.

  • Greta

    Este foarte adevărat. “Verificată”, involuntar, de mine însămi:

    – primul job – după 3 luni de probă nu mi-au prelungit contractul. M-am umflat de plâns, deşi nu era nici pe departe job-ul ideal, dar mă autosugestionasem aşa de bine, încât ajunsesem să cred că e. Câteva săptămâni mai târziu, am găsit un serviciu care mi-a adus bucurii imense. Din toată gama: umane, profesionale, financiare. Niciodată n-aş fi avut parte de aşa ceva la precedentul loc de muncă. A fost perfect, am rămas cu amintiri extraordinare, experienţe fabuloase şi cu o foarte dragă prietenă.
    – aplicasem la o bursă în SUA şi fusesem acceptată de colegiul respectiv. Urma să plec pentru 2 ani. Dar, neprezentând suficiente “legături” cu ţara (nu eram măritată, n-aveam copii, n-aveam casă), nu mi-au dat viza, deşi viza de studii se acorda şi acum 11 ani cu ceva mai multă largheţe. Am bocit de n-am mai ştiut de mine. Câteva luni mai târziu, l-am cunoscut pe cel ce avea să devină soţul meu, iar după căsătorie am emigrat în Germania.
    Deci da: e-adevărat! 🙂

    PS: chiar dacă nu te cunosc decât din scris, mă gândesc la tine şi intru zilnic să văd dacă ai scris. Mă bucur că sunteţi bine amândoi, tu şi Tudor / Ada 🙂 Sarcină uşoară în continuare!

  • Bia

    Vreau asa de mult să cred ca este adevarat, că in “tot răul e și-un bine”, dar uneori…AH!
    Nu pot spune că pe undeva nu deține o doză de veridicitate, dar eu încă mai cântăresc…
    În schimb, cred în faptul că unele lucruri nu se întâmplă atunci când ne “dăm cu fundul de pământ pentru ele” (mă scuzați), ci atunci când e cel mai potrivit să ni se întâmple. Și de cele mai multe ori, atunci când se întâmplă ne depășesc așteptările. Este de fapt credința în faptul că în general nu primim tot ce dorim și tot ce avem nevoie. Da, uite, în asta chiar cred! :*

  • lala

    Eu de multe ori zic ca “in tot rau ii si-un bine”, nu am dovezi asa profunde ca tine dar de cele mai multe ori am gasit binele din rau.

  • dojo

    Daca vrei cu adevarat sa te munti in Nemtia, se vor alinia si planetele pentru asta. MOmentan ai cel mai misto job de pe lume si vei fi fericita in fiecare zi, for the rest of your life, vorba aia. Nu va fi mereu usor, dar nu as da job-ul asta pe nimic in lume 🙂

  • Iuliana

    Multumesc pentru aceste exemple. Si eu, ca si tine, as trece prin toata suferinta prin care am trecut pana acum, poate si mai mult ca la final sa am sotul pe care il am si pe fetita noastra. Trebuie sa fim optimisti si cu speranta si multa munca obtinem ceea ce ne dorim. Bafta si rabdare multa!

  • Andrada

    Ai dreptate, totul se întămplă cu un motiv şi de aceea trebuie să fim mereu optimişti, deoarece după ploaie vine şi soarele!

  • Rudolph Aspirant

    Si eu sunt de acord ca in orice rau e si bine. De ex jobul meu anterior era platit la un nivel asa de 3 ori mai mare decat media UE insa ma imbolnavea de nervi pt ca ma obligau sa lucrez de 10 ori mai putin decat imi place mie, (fortandu-ma sa fac prezenta insa la sedinte de conversatii sociale la cafele 7 ore pe zi), plus nu gaseam incaltaminte care sa-mi placa in nici un mall de pe acolo, trebuia sa ma duc in UK sau in Italia ca sa-mi iau pantofi. Insa in jobul de acuma muncesc de 3 ori mai mult pe un salariu de 3 ori mai mic, si am si cati pantofi frumosi doresc in jur, chiar daca nici nu mai am chef sa-mi cumpar eu personal pantofi, ma descurc si cu astia pe care-i porti cel mult 18 luni si ii arunci. Insa jobul actual imi aduce la fel de multe avantaje pe termen lung ca si jobul anterior, adica asta conteza totusi, sa existe echilibru pe termen cat mai lung, adica de vreme ce pot sa fac ce vreau, adica sa muncesc si sa am ocazia sa admir in preajma pantofii care imi plac mie, fie ca-mi cumpar sau nu, plus sa dureze asta cat mai mult, asta mie mi se pare o situatie chiar ff ideala si echilibrata. Adica de ex cum ar fi fost sa nici nu fiu lasat sa muncesc, si nici sa nu am in jur pantofi care-mi plac, asta nu ar fi fost prea echilibrat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge