Minunata lume nouă

Autor: Aldous Huxley
Titlu original: Brave New World
Naționalitate: engleză
Gen: distopie
Anul apariției: 1932
Nr. pagini: 194 (Editura Univers)
Premii:
Ecranizare: Brave New World (1998)
Alte cărți de același autor: Geniul și zeița
Nota mea: 5/5

Am pus Minunata Lume Nouă pe lunga listă a cărților pe care intenționez să le citesc în viața asta, cu aproape 10 ani în urmă, când eram în facultate și studiam 1984. Apărută cu mulți ani înaintea distopiei lui Orwell, totuși cartea lui Huxley e cumva cu 5 secunde mai puțin faimoasă. Cu fiecare distopie pe care o citesc, descopăr că toate sunt atât de diferite, atât de originale și de proaspete, împotriva aceleiași idei pe care sunt construite: un sistem care încearcă să niveleze totul pentru a controla fără probleme mintea și activitatea unui popor întreg.

De o complexitate care pe mine m-a ținut cu gura căscata că în 1931 cuiva îi dădea prin cap să scrie și să gândească lucrurile alea, focusul din Minunata Lume Nouă se schimbă destul de des. Neștiind mare lucru despre carte, când prindeam un personaj care părea mai răsărit, unul din marea masă a tuturor celor aidoma, îmi spuneam: „gata, ăsta e eroul nostru” și, descris într-o lumină pozitivă, mi-a fost ușor să mă atașez de el. Însă la cateva zeci de pagini distanță, apare altul, chiar diferit, care lasă și el impresia că va fi personajul principal. Până să ajungi aproape de final, pe fir mai intră și câteva personaje feminine, fiecare cu povestea ei și cu importanța aferentă. Huxley nu-ți dă voie să treci ușor peste personajele secundare, te ține alături de ele pentru a le înțelege și pentru a nu le putea condamna. Așa mi s-a întâmplat mie cu Lenina, care, raportată la prezent, pare o pițipoancă cu capul gol. Însă în Lumea Nouă de după Ford, e doar una din alte milioane ca ea, ceea ce o face obișnuită.

Deși e o carte sub 200 de pagini e foarte stufoasă în detalii și întâmplări. În prima parte, prin intermediul unei vizite a unor studenți la Centrul de Incubație și Condiționare ni se introduce conceptul acestei Lumi Noi: fabrica de gemeni care unește populația sub deviza „Comunitate, Identitate, Stabilitate”, unde oamenii nu se mai nasc, ci se decantează. Nașterea și actul sexual fiind văzute ca primitive și dezgustătoare. După decantare, sunt predestinați și condiționați pentru ca la maturitate să ajungă „ființe umane de socializare, Alfa sau Epsilon, va viitori vidanjori sau ca viitori… (era cât pe-aci să spună „viitori Controlori Mondiali” dar, luând seama, spuse:) viitori Directori de Incubatoare.”. Cei care sunt sortiți muncii în fabrici, nu au nevoie de inteligență, astfel procesul lor de decantare este mai scurt cu câțiva pași.

„Iar acesta – interveni sentenţios Directorul – acesta este secretul fericirii şi al virtuţii: să-ţi placă ceea ce eşti obligat să faci. Acesta este ţelul întregii condiţionări: să-i facă pe oameni să-şi îndrăgească destinul social implacabil.”

Dacă lucrează în medii toxice, sunt condiționați să le tolereze și să nu îi afecteze. Dacă le-ar putea fi frig, sunt condiționați să nu le mai fie. De asemenea, sunt condiționați împotriva florilor, a cărților și a dragostei pentru natură. Sexul cu cât mai multe persoane este încurajat, la fel ca și administrarea de droguri, de mai multe ori pe zi.

După lunga vizită, presărată cu toate detaliile de care avem nevoie pentru a înțelege cum stă treaba în minunata Lume Nouă, apar și primele personaje, care, la prima vedere, par a fi acolo, doar pentru a exemplifica teoria de mai sus. Aflăm de la două fete că una dintre ele s-a culcat timp de câteva săptămâni doar cu același tip, de unde rezultă că ceva e în neregulă cu ea. Principiul de la baza discuției e că „toţi suntem ai tuturor celorlalţi”. În timp ce în baia băieților, doi dintre ei discută despre cât de „pneumatică” e una dintre fetele de mai sus și că cel care n-a încercat-o, ar trebui să o aibă. Doar că în baia asta, apare un personaj diferit de toți, Bernard, care se înfurie când îi aude pe cei doi vorbind despre fete „de parc-ar fi doar o bucată de carne”. Bernard e altfel decât toți ceilalți trași la xerox:

„Prefer să fiu eu însumi, spunea el. Eu însumi, cel afurisit. Nu vreau să fiu altul, oricât de vesel ar fi. Vreau să admir în tăcere marea, explică el. Cu zgomotul ăla infernal nu poţi nici măcar să te uiţi la ceva. Aşa ajung să mă simt parcă… şi şovăi, căutându-şi cuvintele care să-i exprime cel mai bine gândul. Să mă simt de parcă aş fi mai mult eu, dacă înţelegi ce vreau să spun. Mai mult independent, nu atât o parte componentă a altei entităţi. Nu doar o celulă din organismul social. […] Vreau să ştiu ce e pasiunea, îl auzi ea spunând. Vreau să am un simţământ puternic.”

Toate acestea i le spune Leninei, una din fetele din baie, de care Bernard pare a se fi îndrăgostit, sentiment interzis în Lumea Nouă. Pentru a o cuceri, o duce în Rezervația oamenilor sălbatici, în traducere, a oamenilor care și-au păstrat obiceiurile de a naște și de a se împreuna. Îngrozită de ce vede acolo, Lenina, abia așteaptă să plece. Însă Bernard e de-a dreptul fascinat, mai ales când îl întâlnește pe John, despre care află că e rodul unui act sexual între doi oameni din Lumea Nouă. Povestea lui îl intrigă și face tot posibilul să-l aducă în Lumea Nouă, împreună cu mama lui. Sub prextul de a-l studia. Acest moment îi asigură lui Bernard o oarecare celebritate, dar e, totodată și momentul în care acesta e acaparat de faimă și putere și pierde tot ce admirasem la el la început.

Luminile reflectoarelor se așează pe John, adus pentru a fi studiat. Acesta se comportă cum se comportă orice om obișnuit (din zilele noastre):

„Sălbaticul – scria Bernard – refuză să ia soma şi pare foarte tulburat de faptul că femeia aceea, Linda, care-i este m…, îşi ia mereu vacanţe soma. Merită subliniat faptul că în ciuda senilităţii m… sale şi înfăţişării ei extrem de respingătoare, Sălbaticul o vizitează adesea şi pare foarte ataşat de ea – un exemplu interesant pentru demonstrarea felului în care condiţionarea timpurie poate fi făcută să modifice şi chiar să contracareze impulsurile naturale. (în acest caz impulsul de a te da înapoi din faţa unui obiect cu aspect neplăcut.).”

Martor la tot ce se întâmplă în jurul său, John studiază la rândul lui. E înnebunit de practicile acestui popor, de superficialitatea și uniformitatea la care au fost reduși acești oameni și se revoltă. Are o discuție cu Mustapha Mond în care i se explică de ce această lume e creată în felul în care e creată, însă asta nu-l face pe John să accepte. Îndurerat, după moartea mamei sale, pleacă pe o insulă pustie unde trăiește din nou ca un sălbatic. Până când reporterii îi dau de urmă și încep să-l vâneze, să-i facă poze și să-l filmeze. Apar și turiștii, care nu se mai duc până la Rezervație, dacă au un sălbatic atât de aproape. În final, John nu mai poate, e adus la capătul puterilor și își ia viața.

Până să ajung la confruntarea dintre Helmholz Watson și Mustapha Mond, îmi plăcuse cartea, însă explicațiile și dialogul dintre cei doi m-au făcut să-i dau cinci steluțe. În discuția lor se concentrează întreaga filosofie a cărți, conceptul pe care l-a închipuit Aldous Huxley. Găsiți părți din el pe Cuvintele din cărți, daca vreți să vă aduceți aminte sau să vă convingeți să citiți cartea.

Închei cu recomandarea de a o citi. Dincolo de puterea prezicătoare a lui Huxley, veți descoperi multe lucruri care se aplică azi. Și nici nu e anul 2540.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *