S-a dus și-al treilea an, tati…

Nu mă mai apuc să-ți scriu cu durere sau cu tristețe în suflet. După 3 ani pot zâmbi și pot să-mi amintesc de tine și cu alte sentimente decât cu tristețe. Chiar dacă ea va rămâne mereu acolo, alături de dor, mândrie că sunt fata ta, resemnare și o grămdă de „cum ar fi fost dacă?”. Nu mă pot abține, tati, întotdeauna mă voi întreba cum ar fi stat lucrurile dacă n-ai fi plecat de lângă mine pe 23 martie 2010.

Mă mărit anul ăsta, tati, și absența ta încă mă face să plâng de fiecare dată când mă gândesc că n-o să fii acolo. Uite, chiar și acum mi-au dat lacrimile, deși am început să-ți scriu cu zâmbetul pe buze și cu încrederea că o să termin scrisoarea asta fără să vărs vreo lacrimă. Pentru că n-am mai plâns demult după tine, deși nu trece zi fără să te pomenesc. Mulți îmi spun că vei fi în sală, mereu în jurul meu, mereu aproape de mine, ținându-mă de mână, mângâindu-mi obrazul și părul așa cum ai făcut-o în vis și aievea. Dar știu că, de fapt, n-o să fii. N-o să fii pentru că n-o să te văd, n-o să mă duci la altar, n-o să dansezi cu mine, n-o să mă săruți pe frunte și n-o să pot să-ți spun din toată inima că sunt fericită. Pentru că n-o să fiu complet fericită, tati, fără tine. O să fiu o mireasă fără tată și fără mamă. Fără părinți cu care să mă sfătuiesc și cu care să mă cert că nu picăm de acord asupra unor lucruri. Fără voi să mă îndrumați și să mă ajutați la nevoie.

Dar, tati, tu știi deja că ai făcut treabă bună cu mine și că-mi va ieși nunta și fără ajutor. Pentru că nu vreau nici un ajutor, dacă nu-l pot avea pe al tău. Sunt fată mare acum, mă descurc și singură, așa cum tot ți-am repetat că-mi doresc, făcându-te să suferi. Dar destul despre nuntă, că până-n septembrie am timp să-mi cicatrizez rănile care se deschid de fiecare dată când îmi șoptesc că nu vei fi acolo. Și cine știe, poate chiar vei fi, să-mi ștergi lacrimile și să nu le lași să curgă.

Au trecut deja 3 ani. 3 ani. 3 ani. 3 ani. 3 ani. Îmi tot repet încercând să-mi dau seama cum și unde au trecut. Pot să citesc și să recitesc tot ce-am scris pe blogul ăsta timp de 3 ani și tot nu voi putea înțelege cum de s-au dus atât de repede. Parcă ai murit acum o lună, atât de viu e totul în mintea mea. E bine că durerea nu mai e aceeași pentru că n-aș putea să-i mai rezist. Am trecut prin toate neștiind ce urmează să se întâmple și când nu știi la ce să te aștepți, parcă înfrunți lucrurile cu inconștiență și ca prin vis. Ironic… eu întotdeauna încerc să mă pregătesc pentru situații neprevăzute, să nu cumva să mă ia prin surprindere.

La un an după moartea ta, am scris cu durere, cu lacrimi grele și-amare curgând din suflet și până pe bărbie, la doi ani nu ți-am putut scrie o scrisoare pentru că mă simțeam departe de tine, însingurată, poate chiar părăsită. Acum, după cel de-al treilea an… sunt senină. M-am împăcat cu moartea ta, m-am obișnuit și cu absența lu’ mami. Mi-am descoperit viața pe care mi-am dorit-o și pe care n-am prea avut-o după ce te-ai dus. Mi-am recăpătat veselia, râsul, pofta de viață, m-am recăpătat pe mine. Nici nu mă mai supără că nu mai plâng după tine și nici nu mai consider că te-am uitat dacă n-o fac, dacă nu mă sting de durere și dacă nu mi se chirchește stomacul când îmi apari în gând. Mă mai intristez doar când sunt cu oameni care te-au cunoscut și când le simt regretul și tristețea că nu mai ești cu noi. Le simt apăsarea sufletească și mă doare și pe mine. Dar râd, tati, râd tare des.

Îți mulțumesc pentru toate semnele prin care mi-ai arătat că nu m-ai părăsit, pentru toate bucuriile și pentru toate momentele în care am știut că fără tine acolo sus, unele lucruri nu s-ar fi întâmplat. Și nu-ți cer nimic, tati, deși de foarte puține ori am făcut-o – ai știut mereu, înainte să știu eu, de ce am nevoie – nimic frivol, nimic neimportant. Și știu că atunci când va veni momentul, vei avea din nou grijă de mine. Așa cum ai făcut-o toată viața mea.

Și chiar dacă mă opresc aici, mereu vei ști ce-i în sufletul meu.

23 Comments

  • Cipri.S

    E trist cand pierzi pentru totdeauna pe cineva drag, dar viata merge inainte cu rele si cu bune. Cu siguranta tatal tau e mandru de fata ce a crescut-o si educat-o asa de bine.

  • mara

    Tu îți dai seama ce fericit e el când citește așa ceva de pe norișorul lui, de sus? Eu una aș plesni de mândrie și le-aș arăta tuturor îngerilor “Ia uitați ce fată am! Ia uitați ce am făcut eu, ce am lăsat în urma mea!”. 😉

  • Alexandra Cristea

    Foarte emoţionant textul tău! Tatăl meu a murit şi el acum 2 luni şi fiecare cuvânt pe care l-am citit aici l-am simţit din tot sufletul. Şi eu vreau să cred că, peste ani, durerea se va diminua şi voi putea zâmbi amintindu-mi de clipele petrecute cu el. Dar încă e greu…

  • cotos

    Cand va vedea ce ai scris, cu siguranta e foarte mandru de tine. E greu sa pierzi pe cineva drag. Cu greu am trecut peste pierderea bunicului meu,si la mine au trecut 3 ani de zile imediat.

  • Cristian China-Birta

    Eu m-am despartit de mama din 1998. Si inca doare rau, rau de tot. Nu o sa treaca niciodata dorul, nu are cum sa treaca. Si regretul ca nu a apucat sa imi vada cele trei minuni de copii. Si parerea de rau ca nu a apucat sa vada ca am ajuns sa imi cresc piticii asa cum m-a crescut si ea pe mine. Si golul ala in suflet de fiecare data cand am cate o bucurie si simt ca ar fi fost extraordinar sa o impartasesc cu ea…

    Mergem inainte pentru ca nu avem de ales. Si incercam sa ne traim viata in asa fel incat ei sa zambeasca cu drag de acolo de unde sunt…

  • Teo

    Citesc cu speranta articolul tau, pentru ca mama a plecat de abia doua luni. Si eu nu fac decat sa analizez obsesiv fiecare gand, vis, gest, poate-poate imi spune ce mi-am dorit mereu sa aud. Si totusi nici un semn nu vine…

  • Sabina Cornovac

    Draga mea, eu zic sa zambesti ca l-ai avut langa tine. Eu nu am avut tata si am regretat toata viata mea. Din pacate, toti ne ducem dar el e mandru de tine, de acolo de unde e. Te pup :*

  • lala

    cum zicea si Bia, cel putin odata pe an plangem impreuna.te pup si te imbratisez!
    se vede ca acum esti mai senina.imi amintesc ca la celelalte doua postari ai inchis comentariile.

  • Maria

    cand te-a apucat pe tine plansul atunci am varsat si eu o lacrima si sincer iti spun nu pot sa citecs tot articolul 🙁 stiu cum este fara tata si sunt sigura ca astefel de ganduri voi avea si eu inainte de nunta

  • frmshk

    Ești încredibilă, Andreea, ți-o spun foarte sincer. Îți citesc articolul și nu pot lăsa lacrimile să curgă pentru că sunt într-un autocar, printre oameni… dar curg în suflet. De tristețe și de admirație pentru tine! Ești un om frumos, un om puternic, ești mare de-acum, așa e!
    Nu mai e, nu mai sunt acum, așa e dar, în același timp, nimeni nu îți poate lua ceea ce ai avut… și uite, fericirea aia din ochii tăi, seninătatea, din poza de mai sus… să-ți fie izvor de energie, de tărie! 🙂

  • Hapi

    Emotionant….
    Sa-l porti in suflet si sa ai grija de amintirea lui, cum are si el grija de tine , de acolo de sus..

  • vio

    Nici eu nu pot plange, fiind la birou, dar pe dinauntru meu…
    In 2010, ultima zi de iunie, s-a dus Mama… De atunci, nu este zi data de Dumnezeu in care sa nu ma gandesc la ea. Nu o data pe zi, ci de nenumarate ori pe zi…mai ales ca, la implinirea unui an de la disparitia ei, eu eram insarcinata si n-am avut cum sa-i spun si n-am avut cum sa o iau in brate la aflarea vestii si n-am avut cum sa-mpart cu ea intamplarea minunata a vietii mele… Dupa ce-am nascut mi-am dorit-o -si mai intens- aproape…sa ma sfatuiesc cu ea, sa o intreb, SA IMI FIE pur si simplu! Nu-mi era… Si stiu ca toata lumea mi-a spus mereu ca, intr-un fel, ea este cu mine, dar eu tot acut si cu strigat si sfasiere pe dinauntru ii simt lipsa!!!

    Asa ca…anul asta voi face si eu trei ani fara…. Si iti voi spune ceea ce imi spun si mie: de acolo unde e sigur Tati al tau este mandru de tine, chiar daca golul lasat de el in sufletul tau nu se va umple niciodata…. Take care of you… Imbratisare virtuala, dar foarte sincera si stransa, de la mine!

    • Tomata

      draga mea, Vio… ce adanc simt cuvintele tale, desi n-am inca un copil. ma gandesc insa la nepotica mea si la cat de fericit ar fi fost tatal meu sa fie bunic. primul bunic din familie, cel mai tanar dintre frati. atat de rau o sa-mi para si-atat de mult o sa sufar ca n-o sa-l am langa mine cand voi naste. si n-o s-o am nici pe mama mea. 🙁

      • vio

        Stii ce vei face? O sa vezi..o sa te uiti la pruncul tau si vei gasi micile/marile asemenari cu cei dragi dusi…Iar asta va fi un fel de alinare, iar asta ii va face ceva mai prezenti…in absenta lor..

  • szqwer

    Poate parea ciudat acum ce-ti spun, dar uneori, de dincolo, cei dragi ai nostri ne ajuta cu mult mai mult decat ar fi putut-o face aici, langa noi, in carne si oase.
    Sunt sigura ca tatal tau va fi mereu langa tine, iti va deschide caile si drumurile vietii, te va feri de lucruri rele si te va iubi la fel de mult cum a facut-o si pe pamant.
    Nu tatal tau e cel ce a disparut, ci doar un trup,un ambalaj.Tatal tau e vesnic aici langa tine.
    Te imbratisez cu drag, te citesc de mult timp, desi nu comentez aproape niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge