Lupul de stepă
Autor: Hermann Hesse
Titlu original: Der Steppenwolf
Nationalitate: german
Gen: bildungsroman
Anul aparitiei: 1927
Nr. pagini: 220 (Rao)
Premii: nu
Ecranizare: Steppenwolf (1974)
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: –
Tare greu mi-a fost să mă apuc de recenzia pentru Lupul de stepă. E o carte așa de apăsătoare, așa neprietenoasă încât abia am terminat-o. Și-am terminat-o mai mult din ambiție decât din plăcere.
Știam că Lupul de stepă e unul dintre pilonii literaturii moderne, că nu-i ușoară, dar dimensiunea ei redusă m-a încurajat. Am neglijat toate atenționările că-i o carte deprimantă, n-am băgat în seamă părerile celor din jur, am vrut să mă conving singură. Ok, o fi fost și-un pic de Gică Contra în mine. Tocmai atunci când mi se spune că ar trebui să stau departe de ceva sau să nu fac ceva, atunci mă mănâncă undeva să fac exact opusul. Așa că m-am apucat de ea și dacă n-ar fi fost un scurt popas pe Sparknotes, aș fi abandonat-o după vreo 50 de pagini. Mi-a plăcut de Hesse, de-asta am luat-o din nou în mână, mi-a plăcut ce-am citit acolo despre el, cum că a fost un pacifist, a fost împotriva războiului și că era adeptul pietismului, subiect la care o să revin cândva. Și-am mai citit acolo că Lupul de stepă e cam autobiografică, iscând la vremea la care a fost publicată un adevărat scandal. Întocmai ca și Harry Haller, personajul cărții, Hesse ieșise cam șifonat emoțional dintr-o cănicie și se dedase unei vieți scăldată în alcool și desfrâu. Și mai apoi se retrăgea în camera lui să scrie despre asta.
„Cum să nu fiu un lup de stepă şi un sihastru jerpelit în mijlocul acestei lumi, cînd din toate telurile ei nu împartasesc nici unul singur, cînd nu sînt părtaş la bucuriile ei ! Nu pot rezista multă vreme nici la teatru, nici la cinematograf, nu pot să citesc nici un ziar, rareori mai citesc cîte o carte modernă, nu pot pricepe plăcerea şi bucuria pe care oamenii speră să le afle în trenurile şi hotelurile aglomerate, în cafenelele pline pînă la refuz, cu muzica lor languroasă şi penetrantă, în barurile şi varieteurile elegante şi luxoase ale marilor oraşe, la expoziţiile mondiale, plimbîndu-se pe corso, audiind prelegerile destinate celor însetaţi de cunoaştere, frecventînd marile 50 terenuri de sport — toate aceste bucurii accesibile şi mie, la care mii de oameni se îmbulzesc în zbaterea lor, rămîn neînţelese, neîmpărtăşite de mine. Iar tot ceea ce se întîmplă cu mine în rarele mele ore de bucurie, tot ceea ce pentru mine înseamnă plăcere, eveniment, extaz şi înălţare, rămîne necunoscut celorlalţi oameni care caută şi îndrăgesc toate acestea cel mult în operele poetice, căci în viaţă consideră asta drept o nebunie. Şi într-adevăr, dacă e ca lumea să aibă dreptate, după muzica aceasta din cafenele, amuzamentele acestea în masă, aceşti americani care se mulţumesc cu atît de puţin, dacă e ca toţi aceştia să aibă dreptate eu sînt cel care nu are dreptate, atunci eu sînt nebun,’ atunci eu sînt într-adevăr un lup de stepă, aşa cum însumi mi-am spus adesea, un animal rătăcit întro lume străină şi neînţeleasă, un animal care nu-şi mai află nicăieri sălaş, aer si hrana.”
Lupul de stepă urmărește traseul psihologic și emoțional al lui Harry Haller, un savant inadaptat societății și epocii în care trăiește. Are tendințe suicidale, suferă de se stinge din cauza singurătății, dar totuși nu dorește compania nimănui, nu înțelege burghezia, deși face parte din ea, nu pricepe superficialitatea oamenilor și nimic pe lumea asta nu-i provoacă plăcere decât muzica lui Mozart, scrierile lui Goethe și meditația. Până să o întâlnească pe Hermina într-un local în care a intrat pentru că nu voia să meargă acasă. Dacă s-ar fi dus, s-ar fi sinucis. Hermina îl înțelege întocmai, uneori și pe alocuri chiar mai bine decât el însuși, iar el dezvoltă pentru ea o subordonare de care devine dependent. Îi place să primească ordine de la ea, să îi spună ce să facă și suferă când ea nu e în preajmă. Dintr-o dată, după ce ea îl atrage în lumea asta frivolă a muzicii, a dansului, a alcoolului și a plăcerilor superficiale, Haller descoperă fericirea. Nu-l mai deranejază societatea, nu mai are nimic împotriva ei. În tot acest timp, lupul de stepă, celălalt alter ego al său își bate joc de condiția lui de savant. Pentru că Harry Haller suferă de identitate multiplă. Adică spune despre el că e și om și lup de stepă.
„Se întîmpla însă ca lupul nostru de stepă să aibă sentimentul că trăia cînd ca lup, cînd ca om, lucru care li se întâmpla tuturor fiinţelor combinate.”
Nu se simte bine în ipostaza asta, nu o dorește, dimpotrivă, îl face să sufere. Mi-am adus aminte de alt roman în care un om e rupt între două identități: Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde. Mai spre sfârșitul romanului, de fapt cam peste tot, dar la sfârșit mai mult, am avut senzația că asist la o piesă de teatru absurd. Experiențele pe care le încearcă Harry în Teatrul Magic sunt menite a-i modifica personalitatea și a-l învăța să râdă pentru că a cam eșuat la capitolele astea.
„Dar acum trebuie să punem capăt tuturor gesturilor patetice şi tuturor loviturilor teatrale. E cazul să fii rezonabil! Trebuie să trăieşti si să înveţi să rîzi. Trebuie să înveţi să asculţi această blestemată de muzică radiofonică a vieţii, trebuie să admiri spiritul care se ascunde dincolo de ea, trebuie să înveţi să rîzi de disonanţele ei.”
Mozart însuși îi spune că se ia prea în serios, că nu știe să facă mișto de viață, iar Pablo, saxofonistul superficial care l-a introdus în Teatrul Magic constată că nici măcar într-un univers ireal, într-o lume în care râsul e condiția principală, Harry rămâne fidel felului său de-a fi.
Ce pot să mai spun? Mi-a plăcut Lupul de stepă? Nu știu, cert e că nu mi-a diplăcut, altfel n-aș fi avut ambiția să o termin. Mi-a adus aminte de multe dintre discuțiile de la seminariile de la facultate și tare mi-ar fi plăcut să dezbat cartea asta acolo. I-am dat doar nota 3 din 5 pentru că mi-a creat un disconfort, m-a indus într-o stare pe care nu mi-o doream. În rest… Hesse pare interesant.
19 Comments
Pingback:
Oana
Abia așteptam să văd ce zici. Și pe mine m-a adus în starea ”aia” și mi se pare minunat cum scrie Hesse, dar totuși nu pun mâna pe vreo carte de-a lui repede.
MissBodescu
Si mie mi-a produs aceeasi stare Lupul de stepa, sau poate am citit-o prea devreme, in anul 1 de facultate…
Insa Jocul cu margele de sticla, pe care am citit-o acum vreo 3, 4 ani, mi-a schimbat complet parerea despre Hesse. E altfel…
Nu stiu daca ai citit Jocul, dar poate merita sa incerci 🙂
Ma bucur ca au revenit cartile pe blogul tau. Acum cativa ani, pentru asta intram aici 😉
Numai bine 🙂
Tomata
aaawwww, ce dragut si motivant pentru mine 😛 chiar intentionez sa citesc mai mult decat anul trecut. mi-e si rusine sa ma gandesc cat de putin am citit. dar adevarul e ca daca nu vine de la sine, n-are rost sa fortez. acuma vine 😛 sper sa am o recenzie la fiecare doua saptamani sau cel putin cate una pe luna. 😀
am si jocul cu margele de sticla, dar deocamdata sunt tare grabita, vreau carti scurte… si nici nu prea-mi sta in obicei sa citesc doua romane de-ale aceluiasi scriitor unul dupa altul.
Ana Q.
Am citit-o si eu pe la 18 ani dar sincera sa fiu nu imi mai amintesc decat numele personajului principal si foarte vag actiunea. ori Hesse e unul dintre autorii mei preferati asa ca poate o sa reiau acest roman.
Ma bucur ca ti-a placut.
lala
si eu am citit-o de mai bine de 10 ani si nu imi mai amintesc mare lucru.noroc cu tine ca altfel cred ca uitam complet de ea.
Ramona
Eu am citit Narziss Si Goldmund si mi-a placut. Chiar mult ! Am sa citesc si Lupul de stepa, pt ca o am in biblioteca si pt ca si eu am ambitia sa citesc anumite carti, chiar daca nu ma obliga nimeni…:) Dar, daca ai ocazia, Narziss si Goldmund e chiar frumos !
klau
E singura carte pe care aș fi luat-o de la capăt în momentul în care am terminat de citit ultima pagina (de fapt ultima pagină din prefață pt. că nu obișnuiesc să citesc prefața fiindcă se dau detalii f. importante din carte și e mult mai interesant să le descoperi tu decat să ți le dezvăluie). Dar nu am făcut-o pt că nu obișnuiesc să recitesc cărți(am zis ca sunt prea multe cărti bune care își așteaptă rândul și o să am timp de recitit la pensie:) Angoasa pe care o simți nu poate să fie decât meritul autorului și al traducătorului. Iubesc carțile în care personajele, situațiile, sentimentele sunt atat de bine conturate încât parca le simți răsuflarea. Pentru mine cartea asta intra în top alături de Procesul lui Kafka
CristinaMM
nu am citit cartea, este pe lista… nu stiu pentru cat timp; am citit acum vreo 5 ani jocul…dar sincer nu-mi mai aduc aminte…
Skandalouz
Dar de Goodreads de ce te-ai lasat? 🙁
Tomata
hei, scuze ca raspund asa tarziu, sper sa vezi comentariul. 🙂
m-am lasat si de citit anul trecut 🙁 poate de-asta m-am lasat si de goodreads, oricum eram/sunt mai activa pe shelfari. parca imi place mai mult. 😀
Skandalouz
Hey,
Da, mersi de raspuns. 🙂
Si eu am inceput cu shelfari, dar acum cativa ani am facut o comparatie intre shelfari, goodreads si librarything si am ajuns la concluzia ca merita sa continui doar cu Goodreads, desi Shelfari era mai atragator dpdv design pe atunci. 😀
Tomata
si eu cred ca am conturi peste tot :)) dar cum nu eram prea interesata de altele decat de shelfari…
dar daca tu ai sesizat absenta de-acolo, cred ca ar trebui sa-i acord mai multa atentie 😉 sper sa am timp in weekend sa pun toate cartile care lipsesc de-acolo. (nu ca ar fi multe)
Maddame
Doamnă, ai citit cartea 15 ani prea târziu. Dacă o citeai în adolescenţă, simţeai poate mai bine drama inadaptatului (eu cel puţin ştiu că am simţit-o, iar Steppenwolf era cartea mea preferată în vremurile alea).
Să fii răstignit între dorinţa de a te adapta social şi dispreţul faţă de o societate ale cărei valori nu le înţelegi e probail apanajul exclusiv al adolescenţei. Odată ce te maturizezi şi îţi găseşti locul în viaţă, toată filozofăraia asta pare degeaba.
vienela
Am citit cartea anul trecut. Mi-a fost greu sa o termin, am lasat-o de cateva ori deoparte, am citit altele, iar m-am intors la ea… Erau pasaje in care nu il intelegeam deloc, dar si pasaje in care ma regaseam, dezgolita de orice artificiu. Probabil asta m-a speriat si m-a facut sa evit cartea. :))
Pingback:
alexander
m-am apucat zilele acestea sa citesc aceasta carte. nu o sa citesc recenzia decat dupa ce termin cartea. inceputul insa este usor nefavorabil autorului. nu vad inca romanul ca pe unul pesimist. poate doar realist, caci asta e realitatea. un ceva negru pe care omul o coloreaza in roz.
Dan Capitan
Cartea e superba prin naratiune. Mie mi-a placut, poate pentru ca privesc suferinta mai detasat. Nota mea 4.5/5
Pingback: