Voi nici nu vă puteți inchipui cât îmi plac mie retrospectivele, statisticile și analizele. M-am abținut să scriu postul ăsta până aseară, da’ ușor nu mi-a fost. La fel cum nu mi-e ușor să mă abțin să scriu un post despre filmele pe care le-am văzut anul ăsta. Îi vine însă și lui rândul, așa că o să savurez momentul atunci. Deci, în sfârșit despre 2011. De când am blogul, la fiecare încheiere de an, aveam ceva de comentat. Ba că a fost prea liniștit, ba că a fost prea rău, ba că a fost prea trist. Și așa au fost ultimii mei ani, nici unul pe placul meu. 2008…

Ca în nici un an, e deja 29 decembrie și noi încă nu știm ce facem de Revelion. Nici o invitație, nici o propunere, nici un interes din partea noastră. Am avea vreo două opțiuni: la un chef undeva într-un subsol unde nu cunoaștem decât cuplul care ne-a invitat și la restaurantul chinezesc din zonă, unde am mai făcut încă două Revelioane. Asta pentru că n-am luat în considerare statul acasă.

Chiar dacă timp de 2 zile am stat departe de internet și de tot ce înseamnă el, tot m-am gândit cum să vă povestesc despre Crăciunul meu de anul ăsta. Un status de-al meu de pe Facebook încerca cu câteva zile în urmă să redea entuziasmul care m-a cuprins la perspectiva pregătirii de Sărbători. Însă n-a fost decât atât. Un entuziasm de moment pentru că întrezăream împlinirea unei dorințe mai vechi. Dorința s-a împlinit, dar bucuria nu m-a scos afară din casă și asta nu-mi covine.