Scuzaţi-mi, vă rog, traducerea unei expresii, dar cred că cel mai potrivit calificativ pentru spectacolul lui Purcarete e mind-blowing. Nu-i deloc exagerat, hiperbolizat sau măgulitor, aşa este pur şi simplu. Un spectacol pe care-l simţi cu fiecare por, îl vezi cu ochii şi cu sufletul, un spectacol care-ţi aţâţa toate simţurile până la orgasmul categoric. O corespondenţă ireală între auz, văz, miros, gust şi tactil care te face să auzi muzica în stomac, să simţi pe limbă gustul de pământ reavăn, să miroşi moartea şi să simţi îmbrăţisarea sângelui. Mi-e ciudă ca veţi citi aceste rânduri crezând că încerc să fiu literară exprimându-mă aşa, mi-e ciudă că nu există o…