tomata jucăușă

  • tomata cititoare,  tomata jucăușă

    Leapsa vie

    Prima leapşă vie din blogosferă (cel puţin prima de care ştiu eu) a fost iniţiata de Alex Moldovan, Ora25 si Holicica, iar eu am primit-o prin bunăvoinţa vulpii LiaLia. M-a bucurat peste măsură din mai multe motive: odată că LiaLia m-a ales pe mine să primesc cartea ei (Povestea târfelor mele triste), a doua oară ca romanul mi-a ajuns chiar de ziua mea şi l-am considerat cadoul ei pentru mine, a treia oară că leapşa asta îi cea mai tare ever. Eu regret doar că am ţinut-o în loc atâta, dar am făcut-o dintr-un motiv întemeiat: am ales să îi trimit cartea şi leapşa Lollittei, care fix acum 2 săptămâni…

  • tomata jucăușă

    Despre viata

    Leapsa de la Bianca (azi fara diacritice) 1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai? Aici am dezvoltat mai pe larg. 2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci? Sa nu incerci. 3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac? Hm… de multe ori pentru a nu-i supara pe altii, de alte ori pentru ca suntem constransi, de alte ori pentru ca nu indraznim sa luam atitudine si sa facem ce ne place. 4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai…

  • tomata jucăușă

    Ultima oara despre prietenie

    A trecut mult timp de când Jane şi Cireaşa mi-au pasat leapşa despre prietene. Era aici în drafturi şi aproape că si-a luat adio de la ideea de a apărea pe rampa blogului. Dar nu, dacă le amân nu înseamnă că uit de ele. Cerinţa acestei lepşe e să-mi exprim sentimentele faţă de prietenele mele. Uf, de ceva timp încoace, subiectul prietenie e aşa de delicat, încât mă feresc să dau acest titlu onorific prea multor persoane. Nu pentru că sunt eu nu ştiu cine ci pentru că mi-am luat-o peste bot într-un mod în care nu mă aşteptam. şi aşa cum femeile spun după despărţire: „Bărbaţii e porci”, aşa…

  • tomata jucăușă

    Situatii imposibile

    De cam multişor am lăsat leapşa asta să strângă praful pe ea. Era rătăcită prin mailuri şi abia zilele astea când am făcut curăţenie am găsit-o. E cam ciudăţică ea aşa, dar… 1. Daca ai putea sa intri si sa traiesti intr-o carte care ar fi aceasta ? Motiveaza alegerea facuta! (dar intr-un film?dar intr-un cantec?) Carte: Memoriile unei gheise – mi s-a parut una dintre cele mai fascinante lumi. Si Japonia e o destinaţie la care visez de multa vreme şi o să mai visez încă şi mai multă vreme. Film: Public Enemies – in locul lui Marion Cotillard. 😀 Melodie: Oh, da!! sunt prea multe, dar de data…

  • tomata cititoare,  tomata jucăușă

    Ce carti as recomanda?

    Ce frumoasă întâmpinare din partea blogului am avut când m-am întors din Barcelona. O leapşă literară venită pe doua trei căi. Şi de la fleurdulys şi de la cinabru si de la Bianca (scuze ca n-am vazut). M-am luat cu altele şi am amânat-o. Dar am citit aproape la toţi care au făcut-o şi m-am minunat cât de diferită e. Nu ştiu dacă am văzut aceeaşi carte în două lepşe diferite. Cred că o să mi le bookmarkuiesc să le am pe când vreau nişte recomandări. 1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste? Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – pentru că uneori…