Ziua mea și cadourile ei

Săptămâna trecută am împlinit 41 de ai. Inițial scrisesem că nu îi simt decât fizic, pentru că mental sunt pe la 30. Dar nici asta nu sună corect pentru că la 30 de ani aveam alt mindset. Acum mă simt mai înțeleaptă, cred că asta e cuvântul. Dacă nu aș trage de mine în toate părțile să fac și să dreg, aș fi chiar OK din toate punctele de vedere. Dar fiind permanent obosită, nu mai am timp să meditez la chestii emoționale decât foarte puțin. Însă la 41 de ani mă pun pe primul loc, mă gândesc la binele meu, spun NU când chiar simt că e NU cu toată ființa din diverse motive, îmi petrec timpul cu cei doi dragi ai mei, mă bucur de prieteni din când în când, însă dorința mea pentru mine, de ziua mea, este să îmi eliberez programul și mai mult. Să am timp să mă bucur de casă, de stat pur și simplu, de citit în parc sau pe malul lacului, să mă plimb prin pădure că toate astea sunt gratis și foarte la îndemână. Să mă obișnuiesc să mă relaxez și să nu mai îmi doresc să fiu mereu altundeva, pentru că mie îmi place să stau pe acasă. Trebuie doar să o mai renovăm ca să îmi placă și mai mult.

Revenind la ziua mea, nu am făcut nimic special. Pur și simplu nu am vrut decât să ajung acasă de la lucru, să mă îmbrac în pijama și să zac pe canapea, că sunt câteva săptămâni de când nu am mai făcut asta. Și exact asta am făcut. Am zăcut pe canapea și m-am uitat cu copila la Cârtița pe Netflix.

Nu cred că am scris cu nici o ocazie pe blog despre cadourile primite, însă o să o fac acum, și pentru că vreau să îmi amintesc de ele, dar și pentru că mai am ceva de adăugat despre cadouri în general. Oare vine tot odată cu vârsta, cu situația financiară sau chiar și cu emigrarea, însă mereu mă găsesc în dificultate când Sotzu’ sau prietenele mă întreabă ce îmi doresc cu diferite ocazii. Pentru că dacă îmi trebuie ceva, îmi cumpăr singură sau îi cer Sotzului să îmi comande, nu aștept o anumită zi. Am încercat să îmi fac liste pentru când cineva mă întreabă asta, însă când mă uit peste ele, îmi dau seama că de fapt nu îmi mai trebuie nimic de acolo, mi-am pierdut interesul. Și rămân la ideea, cel puțin în cazul meu, că cel mai bun cadou este un voucher la un magazin de orice fel, să mă duc să îmi aleg eu ceva. Și, mai mult, nu mă aștept la cadouri, e OK dacă nu le primesc, însă și când le primesc, mă bucur cu tot sufletul.

Așadar ce am primit anul ăsta? În ordinea în care au fost primite:

De la Sotz – o bandă de alergat. Asta am cerut, a cercetat și a ales el, a comandat și a ajuns acasă cu o săptămână înainte de ziua mea. Nu a putut-o ascunde pentru că are 83 de kg și mai că nu m-am împiedicat de ea când am intrat în casă pentru că nu mai putea să o miște de acolo singur, după ce a urcat-o pe scările de la intrare. Într-un final, cu ajutorul unui prieten, a ajuns jos, în beci, unde îi e locul și unde sper eu că o să îmi dau sufletul de câteva ori pe săptămână alergând. Și oricum, nu e doar cadoul meu, că îl las și pe el să alerge. Poza nu îi pun pentru că e debandadă acolo și încă nu am folosit-o pentru că nu am timp și sunt atât de obosită că mă îngrozește doar gândul de a mai transpira alergând. Dar după vacanță îi dau drumul..

Apoi, de la Anca și Oana am primit o lumânare și literatură română, pe care mi le-a adus Anca la Cracovia, și de care evident m-am bucurat mult pentru că nu îmi e(ra) prea la îndemână să citesc în română.

Zic, nu îmi era pentru că tot de ziua mea am primit de la o prietenă din Berlin, Nico P, un voucher de 6 luni la Voxa, pe care mă tot câcâiam dacă să o încerc sau nu, că Dumnezeu știe că am orice carte mi-aș putea dori în engleză la bibliotecile din Berlin. Plus multe necitite în biblioteca din casă. Așa că atunci când am fost întrebată, am zis că asta ar fi ideal și după ce am instalat aplicația și am creat contul, m-a cuprins o bucurie de nedescris pentru că multe dintre cărțile pe care le vedeam pe Instagram sau pe grupurile de cărți, și după care tânjeam în secret, erau acolo… le pot citi sau asculta oricând, nu mai trebuie să aștept să îmi aducă cineva cărți din România.

De la verișoara și mătușa mea am primit cel mai original cadou: un drob imens de brânză de oaie, de aia bună de la cioban și niște crizanteme superbe. M-am bucurat de brânza aia ca un copil mic și e un cadou extraordinar la care nu am acces aproape deloc și pe care, în afară de mătușa mea, nu mi-l poate aduce nimeni, că e cu schepsis să nimerești telemeaua perfectă. Și asta e perfectă. Poza nu am pentru că deja am ciopârțit-o.

Unii dintre vecinii noștri, pensionari, cu care nu suntem chiar prieteni, însă cu care ne înțelegem foarte bine, ne cadorisesc cu orice ocazie și noi pe ei când venim din călătorii (mai ales că ne hrănesc pisica). Așa că imediat cum am intrat în casă, au și sunat la ușă cu un buchet de flori și cu aceste răsfățuri pentru o baie relaxantă. Tortul și buchetul mai mare sunt de la Ada și Sotz, că nu se făcea să treacă ziua mea fără tort de ciocolată.

Când am revenit de la Würzburg, despre care încă nu am scris, dar urmează, am găsit în poștă plicul promis de altă prietenă de aici, Nico I. și mi-a adus așa un zâmbet larg pe față cu roșiuța asta în special, dar și cu șosetele și felicitarea. Un cadou cu atât de mult efect.

Și tot pe subiect, am mai scris eu pe aici că sunt groaznică la făcut cadouri. Efectiv mi se încuie mintea și dacă nu cer indicii sau dacă nu pun direct întrebarea ‘Ce cadou ți-ai dori?’ dau rateuri big time. Nu sunt creativă deloc și de foarte puține ori chiar nimeresc ceva drăguț dacă sunt lăsată de capul meu…