Du-te şi pune un străjer

Autor: Harper Lee
Titlu original: Go set a Watchman
Traducere: –
Naționalitate: american
Gen: roman
Anul apariției: 2015
Nr. pagini: 278 (HarperCollins)
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: Să ucizi o pasăre cântătoare
Nota mea: 3/5

Go set a watchman e prima carte pe care o citesc la foarte scurt timp după ce a fost publicată. Prima căreia îi așteptam publicarea și căreia îi cunoșteam controversele care o înconjoară încă de dinainte să apară pe rafturile librăriilor. Să ucizi o pasăre cântătoare e una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile: are tot ce caut la o carte – personaje perfect conturate, povestea văzută prin ochii unui copil, bunătate și răutate în cantități egale, oameni care iau deciziile pe care le-aș lua și eu. Era natural să fiu curioasă de o continuare, de evoluția personajelor sau, pur și simplu de noi episoade din viețile imaginate pentru ei de Harper Lee.

Așa că m-am apucat de Go set a watchman fără s-o mai amân cum fac de obicei. Apropos, sunt tare curioasă cum va fi tradus titlul la noi. Și că tot am pomenit de titlu, iată pasajul din carte în care se explică ce-i cu „watchman-ul.”

I don’t know that a great big fat Negro man’s been sitting beside me on a bus until I get up to leave. You just don’t notice it.”
“Well, I certainly noticed it. You must be blind or something.”
Blind, that’s what I am. I never opened my eyes. I never thought to look into people’s hearts, I looked only in their faces. Stone blind … Mr. Stone. Mr. Stone set a watchman in church yesterday. He should have provided me with one. I need a watchman to lead me around and declare what he seeth every hour on the hour. I need a watchman to tell me this is what a man says but this is what he means, to draw a line down the middle and say here is this justice and there is that justice and make me understand the difference. I need a watchman to go forth and proclaim to them all that twenty-six years is too long to play a joke on anybody, no mațer how funny it is.

Citatul îi aparține lui Scout, acum apelată pe numele ei Jean Louise și face parte dintr-o conversație pe care o are la masă cu niște doamne și domnișoare, foste colege de-ale ei din Maycomb. Problema discriminării negrilor, a inferiorității rasei lor și-a superiorității rasei albe e încă stringentă și greu de ignorat în orașe mici cum e Maycomb. În New York, pe de altă parte, lucrurile stau așa cum spune Jean Louise în prima frază. Nimeni nu-și mai bate capul cu culoarea pielii, cel puțin nu la fel de mult. Obișnuită cu noua viață, dar mai ales cu mentalitatea dobândită în urma educației pe care i-a dat-o tatăl ei, Jean Louise e incapabilă să vadă culorile pielii. Vede doar sufletul și judecă cu sufletul.

Pradă acestei judecăți cade însuși Atticus Finch, tatăl ei, cel pe care ea îl consideră un monument de integritate și care o dezamăgeste când îl aude vorbind la tribunal împotriva unui negru. Se revoltă atât de tare încât când îl confruntă și când își varsă toți nervii, ajunge să-l numească „son of a bitch”. Atât de inverșunată și de trădată se simte. Cel care o aduce pe calea cea dreaptă, care îi deschide ochii și care o face să înțeleagă că Atticus e om, nu zeu, așa cum l-a investit ea în funcție, e unchiul ei. Care o trezește la realitate the old fashioned way: cu două palme peste gură. Care chiar funcționează. După ce-i explică frumos că discuția pe care a avut-o cu tatăl ei era menită să o facă să înțeleagă că lucrurile nu sunt un basm așa cum a crezut ea timp de 26 de ani, că tatăl ei nu e întruchiparea dreptății cum avea ea impresia, Jean Louise înțelege și acceptă. Iar Atticus se poarta exact așa cum te-ai aștepta de la el: ca un gentleman, dar mai ales ca tatăl care a fost întotdeauna.

Cam asta-i tema principală pe care-i construită acțiunea din Go set a watchman. Jean Louise se întoarce în Maycomb pentru că Atticus e bolnav de artrită reumatoidă și toată lumea e îngrijorată, mai puțin el. Jean Louise nu mai are absolut nimic în comun cu Maycomb și cu oamenii de aici, nici măcar cu Hank, care tot speră că va accepta să se mărite cu el.

I-am dat 3 stele, deși mă așteptam la mai multe. Cartea nu m-a ținut focusată, nu m-a chemat să pun mâna pe ea așa cum a făcut-o Să ucizi o pasăre cântătoare. Poate o fi fost și perioada de vină, că aveam chestii mai importante de făcut, dar timpi morți si liberi am avut din plin și totuși nu i-am folosit pentru a citi. Cu toate astea, o recomand și o consider o carte musai de citit.