Ultima viață a lui Ricky

Posted by On 29.04.2014 19 Comments

A avut o tumoare la splină – viața a continuat după splenectomie.
A avut o problemă la șold – viața a continuat după rezecția femurală.
A fost aproape omorât de un amstaff – viața a continuat după o scuturare zdravănă.
A avut nasul aproape rupt pe jumătate când și l-a băgat prin gard să latre la un alt câine – viața a continuat și după asta.
A fost cât pe ce să sfârșească sub roțile unei mașini – viața a continuat din nou.
Acum are o tumoare pe creier, de care nu poate scăpa. Viața va continua până când va deveni un chin.

Câinele cu 6 vieți a ajuns la ultima dintre ele. Are 11 ani și a trăit fiecare zi ca și când ar fi ultima. Continuă să o facă, deși e complet amețit de la fenobarbital. Se lovește de lucruri, se împleticește și cade, dar se ridică orice ar fi. Aseară, după ce i-am făcut un RMN (în urma căruia a reieșit tumoarea inoperabilă), amețit de la anestezie, ar fi făcut orice numai să nu stea pe perină, culcat, deși nu se putea ține pe picioare. L-am scos afară, pentru că plângea și credeam că vrea la pipi, și a trebuit să-l susțin ca pe un copil mic, care învață să meargă. Nu se dă bătut și firea lui agitată și veselă face tot posibilul să iasă la suprafață.

Tumoarea e localizată în așa fel încât nu poate fi investigată. Nu se poate stabili dacă e malignă sau benignă, nici cât de repede crește, nici cât mai are de trăit. Poate fi vorba de câteva luni, dar pot fi și doi ani. Dacă se mărește și afectează nervii, Ricky își va pierde din simțuri: echilibrul, nevoile, orientarea.

Am primit vestea fără să simt nici o tresărire. Eram de-a dreptul veselă în timp ce i se făcea RMN-ul și eram convinsă că nu va ieși nimic. Am mizat pe epilepsie, pentru că era varianta cea mai puțin înfricoșătoare. Când doctorul a ieșit și ne-a spus, n-am simțit nimic. Sunt amorțită sau poate în faza de negare sau, poate, obișnuită ca toate ființele dragi să mă părăsească, murind… M-am obișnuit pe loc cu ideea că orice zi cu el poate fi ultima și că trebuie să fac din fiecare cea mai frumoasă zi. Să îi dau câtă afecțiune cere și are nevoie, să ieșim mai mult la plimbare și să îi mai dau și carne de pui din când în când, că e înnebunit după ea.

Tot ce-mi doresc e să nu sufere fizic, să nu-l doară nimic și să nu se chinuie. Nu mă deranjează să am un cățel amețit (și-așa, prea normal n-a fost el niciodată), dar care să fie cu mine cât mai mult. Iar dacă chinurile vor pune stăpânire pe el, i le voi curma cu toată durerea care-mi va fărâmița sufletul.

Articole asemănatoare

TOPICS