Magazinul de sinucideri

Autor: Jean Teule
Titlu original: Le magasin des suicides
Nationalitate: francez
Gen: comedie neagra
Anul aparitiei: 2006
Nr. pagini: 114 (Editura All)
Premii: nu
Ecranizare: Le magasin des suicides (desene animate)
Nota mea: 4/5
Am mai citit si: –

Magazinul de sinucideri e o altă carte pe care am citit-o in contul unor recomandari. De data asta a fost cu noroc pentru că mi-a plăcut, drept urmare o recomand mai departe. Deși militez pentru cititul marilor cărți, ale operelor cu valoare, mă bucur și apreciez întotdeauna o cărticică de-asta fără pretenții, dar care îți creează o stare de bine, te amuză și te ține conectat la ea. Genul ăsta de poveste e Magazinul de sinucideri. Fiind foarte subțire, cu dialog în proporție de 80%, cu capitole destul de scurte, dar mai ales cu mult umor, se poate citi lejer în câteva ore. Normal că mie mi-au trebuit 2 zile, că n-am găsit 2-3 ore legate ca să mă bucur de ea dîntr-o bucată de timp.

Magazinul de sinucideri nu ascunde în titlu nici o enigmă, nici o metaforă, nici un subînțeles, cartea e exact despre un magazin unde oamenii vin să cumpere diverse obiecte pentru a se sinucide. Într-o societate de undeva din viitor (mi-am dat seama de asta puțin cam târziu, abia când Mishima se uită la televizor și descrierea momentul e destul de SF), în care totul e gri și fără nici un strop de speranță, familia Tuvache vinde cu veselie și cu un marketing  pus la punct până la ultimul detaliu funii rezistente cu ștreangul gata făcut, pistoale cu un singur glonț („că doar nu suntem asasini”), bile de ciment ștanțate cu logo-ul magazinului, otrăvuri de toate soiurile, pungi de plastic pentru cei mai săraci, săbii pentru harakiri etc etc. Afacerea le merge din plin pentru că viitorul nu pare să sune prea bine. Membrii familiei, în afară de mamă (Lucrece), poartă toți nume de sinucigași celebri. Tatăl e botezat după Yukio Mishima, scriitor și poet japonez care s-a sinucis prin sepuku, fiul cel mare e Vincent, după Van Gogh, fiica e Marilyn, evident după diva Monroe, iar fiul cel mic, Alan, născut în urma testării unui prezervativ găurit, a fost botezat după Alan Turing, celebrul matematician și criptograf englez care s-a sinucis din cauza persecuțiilor la care a fost supus pentru că era homosexual. Dintre toți, doar Alan pare decupat din alt decor – mereu cu zâmbetul pe buze, mereu vesel și pregătit să îi binedispună pe cei din jur stricând astfel afacerea părinților, mereu fluierând sau cântând.

Înainte de a fi trimis într-o tabără militară care ar fi trebuit să-i șteargă zâmbetul de pe buze și să-i amuțească melodiile, Alan strecoară în sufletele tuturor un strop de speranță, de optimism și de culoare. Surorii lui îi dăruiește o eșarfă și îi spune că e frumoasă, lăsând-o să descopere asta și singură, în intimitatea camerei ei. Fratelui său îi dă încrederea necesară pentru ca acesta să creeze și altfel de măști, amuzante, nu înspăimântătoare, îl face cumva să mănânce, deși e un schelet ambulant, iar în mama lui trezește sentimentul matern lăudându-i  cina și trăgându-i o sperietură când e cât pe ce să se sinucidă din greșeală.

Lucrurile se schimbă atât în magazinul de sinucideri, cât și în jurul lui, atât cu membrii familiei Tuvache, cât și cu clienții lor. Întâmplări, dar mai ales dialoguri savuroase și pline de absurd mi-au distras atenția de la faptul că eu detest sinucigașii și subiectul ăsta mă calcă pe nervi. Am luat cartea exact ca ceea ce este: ficțiune și atât. E deja a nu știu câta carte pe care o citesc care ia moartea în derâdere și  din când în când e bine să-ti închipui că poate moartea nu-i atât de tragică cum o percepem noi. La urma urmei, cine știe? Nu s-a întors nimeni să ne povestească, iar pe noi, pentru că nu știm ce-i dincolo, ne înspăimântă și ne rupe sufletele în bucățele.