Mai o săptămână până la concertul Nouvelle Vague

Dacă sunteți timișoreni, probabil ați văzut afișele prin tot orașul. Dacă sunteți fani Plai, deși nu sunteți din Timișoara și atunci se poate să fi știut că Nouvelle Vague vin luna asta pe la noi. Dacă n-ați aflat încă de nicăieri, aflați de la mine: Nouvelle Vague vin în Timișoara și au concert vinerea viitoare, pe 21 iunie, de la ora 20.00, în Parcul Rozelor. Atâta sper să nu plouă că ar fi mare păcat, deși la cum îi știu pe ai mei de petrecăreți, nu cred că ploaia va fi o problemă.

Mai mult decât atât, cei care vor să întâlnească trupa, o pot face tot vineri, la ora 17:30 la Institutul Cultural Francez.

Și-acum despre bilete. În fața scenei costă 90 de lei (doar 200 de bilete), mai în spate 60. Le puteți cumpăra fie din librăriile Cărturești, fie din magazinele Germanos, Orange și Vodafone, iar dacă sunteți mai comozi, de pe eventim.ro.

Eu merg, dacă n-ajungeți (dar ar fi fain să), o să vă povestesc după cum a fost.

3 Comments

    • Tomata

      nu-mi lipseste verbul. 🙂 inlocuieste “mai” cu “inca” si n-o sa ai nevoie de verb. e subinteles.

      ii stiu pe cei de la Indochine, dar doar o melodie care nu stiu cum se numeste. ascult acum piesa recomandata de tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *