Concurs: câștigă un weekend la Straja
Cred că oricine intră aici pentru prima oară, dacă acordă un minut analizei blogului, își poate da seama într-o clipită că unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea e să călătoresc. Am avut o perioadă în care parcă mă săturasem de umblat, de vizitat, de pozat clădiri și de descoperit povești. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine, da’ bine că mi-a trecut. Parisul mi-a redeschis apetitul pentru hoinărit și abia aștept să plecăm de Revelion la Munchen că am chestii importante de văzut acolo.
Dintre toate formele de turism care există, eu practic aproape întotdeauna același tip. Nu știu cum îi zice, dacă are o definiție exactă, da’ eu prefer să vizitez orașe cu încărcătură culturală, istorică, sentimentală. Îmi place să casc gura la clădiri, să mă minunez de architectura care nu se mai naște în zilele noastre, să văd peisaje care îmi taie respirația – genul ăsta de lucruri.
Numai că de ceva vreme încoace nu-mi dă pace o idee. Aș încerca forme noi de turism, dătătoare de trăiri și senzații unice, că m-am trezit colecționară de senzații. Iar una dintre dorințele cele mai provocatoare e aceea de a face o călătorie cu Transsiberianul. Doar de dragul călătoriei, al experienței, al senzațiilor. Bine, și ca să ajung la Sankt Petersburg, La Sankt Petersburg o sa ajung altfel, nu cu Transsiberianul, ca se pare ca nu m-am informat cum trebuie, da’ în principiu sunt curioasa cum e să mergi o săptămână cu trenul.
Din aceeași categorie „cum o fi să”, mă tentează și o croazieră. Nu știu dacă am rău de mare, nu știu cum m-aș simți înconjurată de atâta apă… da’ n-aș zice pas dacă s-ar ivi cumva ocazia. Adică dacă mi-ar baga cineva în cap ideea (sau dacă m-ar ajuta să mi-o bag sigură), m-aș arunca orbește într-o aventură de genul ăsta.
Și pentru că-s destul de deschisă multor feluri de experiențe, pe lista nescrisă a lucrurilor pe care vreau să le fac în viața asta sunt următoarele dorințe: să înot cu delfinii, să mă joc cu pinguinii și cu marmotele și să mă drăgălesc cu niște pui de lei.
Dar, înainte să o iau pe ulei de tot, am găsit o agenție de turism care oferă toate cele de mai sus și încă și mai multe. Bani să fie, că experiențe noi și senzații tari are cine să ofere. Voyagers Club oferă vacanțe unice și dacă intrați pe site… n-o să mai puteți ieși. Eu așa am pățit, că nu te prea poți despărți de oferta bogată de vacanțe cu trenuri de lux, de croaziere sau de scufundări cu rechinii. Chiar dacă rechinii nu intrau până acum în sfera de interes, după ce-am citit la ei pe site, jur că m-aș băga.
Și-acum să vă zic de concurs. Am avut eu o grămadă de concursuri pe blog, da’ până acum nu v-am trimis niciunde. Mă bucur tare mult că am această posibilitate, iar Cabana Zeni în colaborare cu Alice Traveler și cu Agenția Voyagers Club oferă unuia dintre cititorii mei un weekend la Straja pentru două persoane.
Pentru a câștiga acest concurs vreau să-mi povestiți care dintre destinațiile oferite de Agenția Voyagers Club vă tentează cel mai tare și de ce. Cel mai argumentat și mai convingător comentariu va câștiga weekendul la Straja. Voi anunța câștigătorul joia viitoare, pe Facebook și pe mail, deci lăsați o adresă validă.
Baftă!
Later Edit: Va multumesc pentru participare, mi-au placut toate comentariile voastre, dar pentru ca nu e decat o singura excursie, castigatorul este Claudiu. M-a impresionat foarte mult comentariul lui si sper sa se bucure de weekendul la Straja. 🙂
23 Comments
Alina
Vezi ca faimosul Transsiberian nu trece prin St. Petersburg 🙂 Ruta principala a Transsiberianului pleaca din Moscova si continua spre est, pana la Marea Japoniei. Trece prin Ekaterinburg (unde e granita Europei cu Asia) si apoi traverseaza Siberia pana la Vladivostok. Se poate continua si pana in Pyongyang in Coreea de Nord.
St. Petersburg e la nord de Moscova, foarte aproape de tarile baltice. E cunoscuta croaziera de la Helsinki la St. Petersburg. Ar fi o ocazie buna sa incerci astfel o croaziera scurta, ca sa vezi daca iti place 🙂
Bia
Hai ca m-ai facut sa intru de curiozitate pe Voyagers Club și ghici ce am gasit? ESTE prima oara cand vad asa ceva pe o agentie de turism: http://voyagers-club.com/zbor_spatiu.html
Acuma sa nu crezi ca-s nebuna :)) dar Clau al meu are si eu dorinte mari, vise indraznete, omul a fost la NASA, deci e de inteles… Daca pe bune Voyagers Club vinde vacante in spatiu, atunci sincer nu e doar ceva ce mi-a atras atentia acum ci ceva ce m-a bulversat total. Cred ca un asemenea cadou ar fi pentru Clau, cadoul vieții lui, de aceea m-am agitat de numa cand am vazut oferta. Desigur, ea nu are un pret ce poate fi trecut pe site 🙂 dar e frumos sa visezi la ceva ce pare din start o nebunie. Numai că, evident, ca orice nebunie este atââââât de frumoasă :))
A! și sunt sigură că este o chestiune de timp până ce aceste oferte de zbor în spațiu vor fi mai promovate și nu va fi ceva care să mă mai bulverseze ci ceva care să mă tenteze de-a dreptul. Totuși, sunt tare curioasă de un preț pentru așa o aventură… 😀
Flavius
@ Bia
Tariful pentru o astfel de calatorie este 95000 USD, fata de 200000 cat este la Virgin Galactic. Diferenta este ca la Voyagers Club zbori alaturi de pilot, practic esti copilot sau coastronaut.
Pe langa zborul propriu-zis, calatorul primiste si cazare 3 nopti la un hotel de 5 stele din Caraibe si un antrenament cu un simulator special conceput pentru astronauti, numit Desdemona.
demo
Eu visez sa ajung in malvide de cand am vazut wallpapere cu casute pe apa. Adica in genul asta: http://maldive.voyagers-club.com/huvafen_fushi.html
Nu e un vis chiar asa indraznet. Daca as strange cativa (zeci) de ani bani..:)
Ce argumente mai pot sa aduc? e mirific, iar eu sunt fana a apelor turcoaz si limepezi prin care-ti poti vedea picioarele.
Ba chiar mi-am facut planuri cu prietenii, in cati ani ajung la suma de bani necesara, la ce pot sa renunt si unde exact trebuie sa ajung.
Din cand in cand salivez pe niste jpeguri cu bordee d’astea infipe-n nisip, la umbra carora mi-ar sta bine cu un cocktail in mana :))
vienela
Cabana Zeni, asezata intr-un loc atat de frumos, este totusi prea departe de mine… Iti voi da articolul mai departe, poate se vor gasi persoane interesate de acest concurs.
Andreea
ce poate fi mai frumos decat sa calatoresti?
Alina
Bia, pretul se discuta in milioane de euro, de aia nu e trecut pe site 🙂
Anda
Mi-ar place o calatorie cu trenul Eastern & Oriental Express, pentru ca este visul meu sa vad Asia. Sa vad mai multe tari in acelasi timp ar fi minunat, plus ca un tren de lux i-ar putea oferi acestei experiente un anumit farmec. Pozele de pe site cu trenul arata minunat, insa cred ca mi-as petrece aproape tot timpul la geam, sa vad peisajele. Cred ca asta ar fi o vacanta cu adevarat inedita.
Daniel
M-am obișnuit să iubesc lucrurile simple și care paradoxal sunt complicate. Până și visul devine realitate dacă îți dorești cu adevărat. Și mi-am dorit… și multe le-am avut.
Sunt momente în care Franța îmi oferă motivații. Puternice. Pot să-mi imaginez o grămadă de lucruri, să visez la o mulțime de locuri, să-mi împart universul paralel între aici și acolo. EA are exact ce-mi trebuie și nu se poate explica în cuvinte. Când simți că ai nevoie de ceva, cauți să găsești ce îți lipsește. Tăcut și cu dorință.
Multe sunt cele ce vindecă suflete. Locuri, gesturi, atitudini, sentimente.
Pentru minte și suflet Andreea. Pentru escapade și o mulțime de senzații amestecate cu un romantism regal, pentru momente în care vrei să faci share cu propria persoană. Să trăiești.
Spune-mi că ancora unui vapor nu te poate ține pentru o perioadă doar în lumea aia sau că misterul Monalisei a reușit cineva să îl afle. Că eu nu cred.
Spune-mi că reflexia pe care o văd apa Senei nu mă face să mă simt mai frumos, mai puternic, mai elegant. Parisul este inutil pentru cine nu își dezleagă imaginația. Și ce farmec e mai puternic decât ăla impus. Ăla pe care îl oferi necunoscutului încărcat de istorie.
Am locuri pe care am învățat că nu e bine să le bifez turistic, ci să-mi las părți din suflet acolo. Să le știu doar eu și să-mi hrănească pofta de viață când voi avea nevoie.
Secrete de budoair? Imposibile fantezii? Detașarea de stres și inerție? Din fericire am reușit să găsesc toate astea și le combin cu emoție, teamă și senzații.
Mă vindecă Franța. Interiorul și exteriorul. Totul.
Și ca să îți răspund la întrebare, clar aleg un circuit de șapte nopți Franta-Spania. Eu știu că merit. Eu știu ce-mi face bine.
Emilia
Daniel de ce folosești “aia” sau “ăla”?
Daniel
Bună Emilia. Păi pentru că nu e un produs literar. E un comentariu și un dialog cu Tomata. Cum să fiu eu dacă nu așa cum gândesc? 😉
lala
mi ar placea sa vad Asia.
Claudiu
Nu sunt o persoană religioasă, nici măcar spirituală, dar când am pășit în 2009 pe pământul din jurul Centrului Spațial Johnson, simțeam că plutesc și-mi spuneam că așa trebuie să se simtă un musulman la Mecca sau un creștin pe lângă Golgota. Obiectele mele sacre nu erau crucifixurile, ci rachetele, expresia finală a minții inginerești care ne-a dus acolo unde nici o specie de pe această planetă nu a mai fost vreodată: pe orbită, apoi pe Lună. Sfinții nu erau martiri sau profeți care au trăit cu sute sau mii de ani în urmă, ci contemporani care au pășit în praful altor lumi. Am realizat atunci că spațiul este parte din mine și că a evoluat constant: de la rachete de jucărie, de la benzi desenate și desene animate, de la Star Trek la apogeul din ultimii ani, spațiul a fost mereu o parte a existenței mele. Scopul meu final: să-mi văd planeta de dincolo de cer. Deocamdată, este dincolo de puterile mele, dar asta am spus și cu câteva luni înainte de acolo magic februarie 2009.
Cei care au fost acolo, deja câteva sute de ființe umane, spun că întreaga viață le-a fost schimbată. Pământul, văzut de pe orbită, este o bijuterie vie pe un fundal negru, mereu în schimbare, mereu dinamică, frumoasă și fragilă. Ed White, primul american care a plutit liber în afara navei sale a fost cu greu convins de superiori să reintre în capsulă. Pur și simplu a rămas suspendat acolo sus, contemplând planeta mamă. Rusty Schweickart, singurul sfânt pe care l-am cunoscut personal, singurul astronaut Apollo pe care l-am atins, a rămas profund marcat de priveliștea ce se așternea sub el, în timp ce a avut un răgaz de câteva minute în timpul misiunii Apollo 9. A descris senzația tot ca pe ceva asemănător cu trăirile religioase, fără a se încadra însă în vreo religie existentă.
Desigur, azi avem sateliți și sonde care ne fotografiază planeta din toate unghiurile și imaginile de pe orbită au intrat în cotidian. Dar nimic nu se compară cu experiența de a fi acolo sus și de a vedea cu proprii ochi continente, fluvii, oceane și popoare întregi, de la o viteză de peste 20000 de km/h. De pe orbită, granițele trasate artificial de noi sunt evident inexistente și întregul peisaj este cu adevărat unul planetar.
Vreau să ajung pe orbită, vreau chiar și un zbor suborbital care să-mi permită să văd o lume fără granițe. Și dacă eu ajung să particip la un astfel de zbor, înseamnă că noi, ca specie, am ajuns într-un moment din care ne putem construi cu ușurință vehicule pentru a ne părăsi planeta. Un mare rus spunea că Pământul este leagănul omenirii, dar nu ne putem petrece toată viața în leagăn. Dacă ajungem să vizităm orbita în scop turistic, înseamnă că părăsirea leagănului nu este prea departe.
Mi se pare remarcabil cum Voyagers Club, o agenție de turism, promovează azi o excursie orbitală ca și cum ar fi o destinație oarecare de vacanță. Despre astfel de lucruri citeam acum 20 de ani în Almanhul Anticipația și erau simple povești. Nu avem încă mașini zburătoare și colonii pe Marte, dar, cu suficienți bani, ne putem rezerva un zbor suborbital. Este extraordinar, chiar simt că trăiesc în viitor.
Runia
Ştiu că poate părea ciudat, dar anul acesta a fost primul în care am reuşit să plec cu mama într-o vacanţă adevărată, doar noi două în Munţii Apuseni. Au fost diverse probleme care ne-au împiedicat, însă ne-am decis că musai trebuie să mai repetăm experienţa asta mamă-fiică. Şi cum ne place amândurora muntele, cel mai mult mă atrage Gura Humorului. Mama e nostalgică după Bucovina de pe vremea când era studentă şi se plimba pe cărările patriei, mereu îmi povesteşte de partea aceea a ţării şi chiar mi-ar plăcea să ajungem pe-acolo amândouă. Oricum, eu sper ca încet-încet s-o atrag şi în afara ţării şi să vedem lucruri pe care nu le-am putut vedea până acum.
Iuliana
Mi-a placut oferta de croaziera in Asia, 4 tari (Singapore, Thailanda, Vietnam si China). Imi doresc demult sa vizitez China care este o tara unde se gasesc multe de vazut. Thailanda, tara orhideelor. Foarte romantic si interesant.
Anghel Alexandra
Avand in vedere tematica concursursului ,mi-ar placea cu adevarat sa merg in locuri in care nu am fost vreodata.In realitate ,tind sa cred ca toti ne dorim , visam,poate chiar si realizam sa atingem cu picioarele locurile acele,minunate,rupte de un peisaj mirific ,rupt de realitate,care iti provoaca o senzatie demna de afirmatia: Sunt in paradis,sau mi-am atins visul ”cu picioarele” cu vazul,mirosul,auzul.Si acum daca trebuie sa raspund la intrebarea “Care dintre destinatiile oferite de Agenția Voyagers Club m-ar tenta ” as raspunde in mod cert :”Superlativul Caraibelor”.De ce tocmai “Superlativul Caraibelor”deoarece este un vis,un tel,un scop pe care doresc sa-l realizez in aceasta viata,datorita faptului ca din vorbe auzite si experimentate din interiorul Croazierelor din superlativul Caraibelor ,am aflat ca o croziera de genul acesta chiar e cu adevarat ,o croaziera demna de superlativ.Imi doresc cu adevarat sa ajung pe o croaziera,desi nu stiu sa inot,dar consider ca mi-as porni ”motorul ” de invatare la un curs de inot,deoarece pe o cursa de croaziere exista tot ce ai nevoie, exact ca si serviciile oferite de agentii de turism pe uscat.Diferenta este ca pe croaziera esti pe mare/ocean,nu te mai saturi sa privesti peisajele rupte de orice realitate,activtitati de tot felul cum ar fi: sala de sport,concerte,restaurante,Beauty&Spa,…..si atunci pot sa completez : Acesta ar fi un vis arzator pentru mine si nu as putea decat sa ma vad relaxandu-ma ,traind noi senzatii si sentimente noi,cu un pahar de mojito si o carte buna ,pe sezlong la soare….asteptand sa oprim in port unde ma voi relaxa direct cu soarele ,nisipul si marea unde vom opri in acel moment. Informatiile despre Croaziera pe Caraibe o stiu de la o prietena f buna care a lucrat timp de 2 ani si mi-a povestit toate minunatiile si senzatiile ce le-a trait acolo.
In continuare va doresc o zi minunata , tuturor….si aveti grija de voi si mai ales de sufletul vostru : saditi in el amintiri frumoase cu momente unice demne de poveste la 70 -80 de ani spuse nepotilor !!!
NEGRILA ILEANA
OFERTA DE CROAZIERA IN ASIA CU VIZITAREA CELOR 4 TARI. AR FI O VACANTA SPLENDIDA SI DE NEUITAT.
Anton Traian
Croaziera pe Marea Mediterana de 10 zile cred ca este vacanta perfecta, deoarece te relaxezi cu adevarat
MARIANA
Mirihi Island Resort 5* – Maldive
Această ofertă mă tentează… de ce? pentru că se spune că este o insula de vis, ridicata din apele calde ale Oceanului Indian. Palmierii, plaja alba, nisip fin, toate astea te fac să visezi că, poate, într-o zi… pașii tăi vor asimți nisipul fin, că ochii vor fi încântați de priveliștea plajei și nu în ultimul rând palmierii, mirosul lor care-ți inundă plămânii…
Oferta Agenției Voyagers Club e tentantă.
Ana-Maria
Mi-ar placea o calatorie cu trenul pe ruta Londra-Paris. Desi am fost la Londra, m-as intoarce oricand cu drag pt ca acolo a fost locul in care dupa ce am ajuns, am stat cateva minute si m-am intrebat eu pe mine daca totul este adevarat, daca nu am ajuns cumva in raiul despre care vorbesc unii, si asta pt ca totul mi se parea prea frumos si prea curat ca sa fie atat de adevarat si de natural. Despre Paris am auzit foarte multe lucruri si este una dintre destinatiile visate de majoritatea oameniilor – am vazut fotografii, am citit texte scrise de diferiti vizitatori, si pana acum, nimeni dintre cei care au vizitat Parisul nu a spus ca regreta alegerea facuta. De ce cu trenul? Pt ca de calatoriile cu trenul ma leaga multe amintiri. Cand eram mica, mergeam cu bunicii la tara si imi placea enorm sa tin eu biletele care se faceau atunci, dintr-un carton gros si maro, pe care le intindeam controlorului sa le “composteze”. Apoi, prima mea calatorie singura cu trenul – pe ruta Deva-Craiova, experienta deschizatoare de drumuri, pt ca ulterior am fost si intr-o prima calatorie singura catre capitala “plina de pericole la tot pasul”, ca sa nu mai spun despre primul meu drum cu trenul singura la mare. Primul an de facultate, prima calatorie cu trenul de acasa la Sibiu – trenul respectiv ma despartea de o iubire si de parintii mei, si l-am urat o data cand a plecat din statie, o data cand a ajuns la destinatie pt ca m-a adus intr-un necunoscut, in care nu ma astepta nimeni pe peron. Apoi, la intoarcere a ajuns sa imi placa, pt ca ma ducea acasa unde aveam tot si unde ii multumeam si controlorului cand coboram din tren. Un tren de lux care m-ar duce in destinatiile preferate, care m-ar face sa uit de conceptul pe care il am eu acum, in prezent legat de tren – locul unde stau 4 ore inghesuita printre oameni si bagaje, unde simt diverse mirosuri sau vreau sa mai pun o geaca pe mine – dar care ar continua lucrurile frumoase traite de mine pe tren: am vazut un peisaj absolut superb, iarna pe Valea Oltului, am citit diverse carti, am ascultat muzica si am dormit nestingherita, am stat in bratele persoanei dragi in drum catre mare, lucru pe care l-as face si acum daca as avea posibilitatea, dar in drum spre Paris.
tomescu elena
Mi-ar placea sa vad Asia
teca andreea
In plina iarna geroasa a trebuit sa ” ma plimb” printre ofertele calduroase ale celor de la Voyagers Club. Am ales Maldive, mai exact : http://maldive.voyagers-club.com/kurumba.html, pentru ca m-au vrajit pozele, pentru ca sunt o persoana romantica si visatoare si cred ca m-as incadra la fix in locul asta magic.Nisipul atat de fin si alb, apa atat de limpede, cina aia romantica pe o plaja pustie, pentru mine au fost mereu un vis si cred ca asa si vor ramane
Mitran Maria
Mie imi place mult marea, anul trecut am castigat un sejur la Jupiter si m-am simtit foarte bine.As repeta aceasta experienta in fiecare an daca ar fi posibilitati.Mitran Maria