Cel de-al doilea proiect DIY
Inițial am scris „primul”, însă după ce-am cotrobăit printre folderele cu poze de prin casă, mi-am dat seama că primul proiect e amenajarea debaralei, pe care poate o să v-o arăt odată.
La câte planuri conține board-ul meu de pe Pinterest, ai zice că-s obsedată de do-it-yourself-uri. Mă rog, îmi plac foarte mult unele dintre ele și, dacă aș avea uneltele necesare, probabil aș fi mai harnică. Numai că în România nu găsești tot ce prezintă americancele in tutorialele lor, așa că tre’ să te descurci cu ce găsești pe la Dedeman, Praktiker sau Hornbach. Sau, un alt inconvenient ar fi că și dacă le găsești, sunt mai scumpe materialele decât obiectul în sine, gata făcut într-o fabrică, deci nu se merită să investești, doar de dragul de a face cu mânuțele tale. Eu una n-aș face-o.
Unul dintre proiectele găsite pe Pinterest este confecționarea unor recipiente din sfoară. Mi-a plăcut tare mult ideea, dar, cu toate astea am amânat destul de mult punerea ei în practică.
Dacă dați click pe link, veți vedea că nu aveți nevoie decât de următoarele:
N-am mai fotografiat procesul pentru că e foarte bine ilustrat în poza din acel tutorial.
Într-o zi de vară am făcut 3 recipiente (unul mare – cel conic – deh, era prima încercare, cel pentru creioanele de ochi și cel mic pentru agrafe), într-o altă zi unul (al lui Iubi) și săptămâna asta l-am făcut și pe al treilea, pentru că deja se strânseseră prea multe creme, loțiuni și geluri care stăteau vraiște pe etajere și trebuia să le organizez cumva și să dau băii un look mai aranjat. N-am poze de before, dar așa arătă acum:
Nici n-are rost să mai zic ce vreau să fac, ce planuri de DIY mai am, că Delia probabil e sătulă de scuzele și pretextele mele – i-am promis că-i trimit poze cu colțisorul pe care mi l-a pictat ea, când e gata. Delia, nu-i gata nici acum. Daaar, în apărarea mea: mi-am luat vopsea pentru rame, am făcut rost de saltea, am și îmbrăcat-o, mai am practic doar de selectat pozele. Va fi gata și locul ăla și-atunci o să vă povestesc și despre el, făcând-o pe Delia fericită 😛
Toata saptamana am facut stelute si oameni de zapada, inspirata de pozele gasite pe Pinterest, pana cand i-am adus pe baietii mei la exasperare. :))
Stiu sigur ca am niste sfoara prin casa, trebuie doar sa o gasesc, apoi imi fac si eu niste recipiente pentru pixuri. :))
Ha, haaa..da, e adevărat, încă aștept pozele :D. Dar nu e nici o grabă, important e să fie totul gata: ramele, perinuțele și atmosfera.
chiar, perinutele. de-alea am si uitat :))
:)) ha haa..btw..foarte frumoase cosuletele!!
Arata simpatic.
Arata foarte bine! Imi plac proiectele astea DIY. 🙂
arata bine, nu stiu daca mie mi-ar iesi asa frumos 🙂
Ce fain au ieşit! 😀 Uite-aşa mă entuziasmez şi eu şi parcă-mi vine să mă apuc de nişte proiecte de genul ăsta. Doar că lipiciul şi mâinile mele se înţeleg prea bine şi nu prea pot sta departe unul de celălalt.
am crezut ca sfoara e infasurata pe o cutie ceva, dar e doar sfoara lipita :))) Super! Pare sa fie rezistenta, mai ales la unezeala din baie. Oricum arata foarte bine, chiar si cel conic 😉
Ah, chiar ma gandeam zilele astea la o chestie de genul asta. Imi fac si eu. Mintenas….
Sunt minunate! Poti sa specifici, te rog, cum se numesc exact produsele care intra la materie prima si de unde anume se pot procura?
Multumesc anticipat!
pai sfoara am cumparat-o dintr-un centru comercial, unde se vand de toate. 😛 am dat 15 lei pe ea.
pistolul de lipit cu silicon l-am luat de la dedeman si cred ca am dat vreo 30 si ceva de lei pe el, iar batoanele de silicon, nici nu mai stiu cat am dat pe ele. tot la dedeman sau hornbach pe poti gasi.
Multumesc mult! Chiar in weekend cred ca o sa ma aprovizionez si eu 🙂
cu schimbarea asta ce ai facut o eu ma pierd!! 🙂
mai mult imi place cu categoriile pe dreapta decat jos, unde abia se observa!
cand te cautam mai mult imi placea “blog exterm de personal si incredibil de subiectiv” decat “blog de timisoreanca!”
unde a disparut top comentatori? 🙂
nu te supara.
l-am scos. nu mai aveam nevoie de el. am alt plugin care ma ajuta cu statisticile. am scris ieri.
Foarte dragut si interesant! Vreau sa incerc..
Suuuper! Sper sa am candva in viitorul nu foarte indepartat sa ma reapuc si eu de mesterit diverse.