În sfârșit am blogroll-ul dorit

Să tot fie vreo 2 ani de când îi tot fac capul calendar lui Iubi să-mi facă un plugin pentru blogroll-ul meu aflat în pagină separată. Da, cred că vreo 2 ani sunt de când mi-am articulat prima dată dorința. Cum blogroll-ul meu era mai special, când blogspot-ul a lansat varianta cu afișarea ultimelor posturi, imediat am vrut și eu ceva asemănător pentru pagina mea „specială”. N-am găsit nici un plugin care să-mi îndeplinească dorința, așa că soluția stătea tot în degetele lui Iubi. Numai că, asemeni principiului conform căruia croitorul umblă cu pantalonii rupți, la fel și blogul meu a așteptat și-a așteptat. Și eu împreună cu el.

Dar ieri am zis „ho, pân’ aici” și-am luat decizia pe care am tot evitat-o, dar care e cea mai utilă soluție: să readuc blogroll-ul în sidebar. Nu prea voiam să fac asta pentru că nu voiam să-mi încarc homepage-ul cu link-uri, dar mai ales nu voiam să îngreunez încărcarea blogului. Am cântărit asta cu nevoia de a vedea titlurile ultimelor posturi și de a-mi fi mult mai la îndemână să intru pe alte bloguri imediat (fără să intru în Reader sau  pe o altă pagină) și soluția mai puțin estetică a câștigat.

Pentru a putea înghesui toate linkurile din blogroll (la unele am și renunțat), am scăpat de widget-ul cu topul comentatorilor (pentru topul lunar am deja un plugin mult mai util), am mutat categoriile în footer și-am micșorat spațiul dintre bannere (și la unele dintre ele am renunțat). Când spun „am” vreau să spun, desigur, că Iubi „a”. 😀 Eu îmi asum doar meritele pentru idei. Și iaca așa am dobândit ce mi-am dorit de mult timp. Acuma că blogurile sunt literalmente la un click distanță, nu mai am nici o scuză să nu le mai citesc.

12 Comments

  • Bia

    E super asa, eu nu pot fara sa vad afișarea ultimelor posturi (pe bune, sa VAD). Eu asa imi citesc blogurile, nu am readear ci doar acel blogroll de care sunt mandra si care mai sufera el modificari, adica le mai sterg pe unele daca observ ca trec luni de zile si nu intru sa le citesc sau daca observ ca nu se scrie pe ele.
    Stai linistita ca nu se incarca blogul rău, eu zic ca blogspot-ul a a avut si el o idee geniala și aceea e varianta cu afișarea ultimelor posturi pe bloguri… O sa-ti fie mult mai usor sa citesti blogurile care iti plac acum, ai sa vezi 🙂

  • vienela

    Voi profita si eu de blogroll-ul tau pentru a citi unele bloguri care imi plac, dar pe care nu reusesc sa le salvez in reader. Uneori dau de linkurile lor pe facebook si atunci incerc sa recuperez, citind tot ce au scris intre timp. :))

  • lala

    este o idee foarte buna, parerea mea 🙂
    m am intrebat la un moment dat (eu pe mine :)) ) oare de ce tomata nu are blogroll? si tot eu mi am raspuns: poate ca nu vrea :). nu, n-am luat o razna si vorbesc singura, dar asa familiar imi este acest blog ca imi permit si chestii de genu :). pupici

  • Tudor

    E asa de simplu sa schimbi blog-roll -ul… ca nu iti dai sema,
    Vezi insa ca daca ai prea multe link uri in blog roll sau daca nu au relevanta nu e bine pentru google.
    Ti-au scazut cumva vizitele?
    Daca iti vor scadea, ai deja o banuiala!

  • Denisa

    Şiii… will you share this plugin? 🙂 Că şi eu vreau aşa ceva, da’ “Iubi” al meu ştie Diablo şi arme şi motoare, nu WordPress. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *