Cum scriu eu cu diacritice

Stăteam ieri și mă gândeam degeaba despre ce aș putea scrie. Scriam pe Twitter că mă simt de parcă aș avea o bulă de aer în creier și nu pot nicium să leg niște propoziții, că inspirația e pe la mama dracului. Doru mi-a sugerat să scriu despre asta, însă nu scriu despre chestii ce nu se întamplă în Timișoara sau la care eu nu particip. Deci nu scriu.

Și azi, uitându-mă printre statistici, referreri și paginile blogului pe care s-a ajuns, m-a trăznit palma muzei, întoarsă pe neașteptate din vacanță. Nu de alta, dar i s-o năzărit să plece baș la sfârșitul verii. Amețită și muza asta.

Promisesem demult că vă voi povesti cum scriu eu cu diacritice și cum unii s-au arătat interesați, vă dezvalui tehnica.

Nu mă pot obișnui cu ș sau ă, în locul : sau [, așa că am inventat io un sistem pe care nu vă încurajez să-l folosiți. Că-i complicat.
Pe masură ce scriu dublez literele care ar trebui să fie diacritice. Așa: în loc de ă, scriu aa, în loc de ș ss, în loc de ț tt. Partea amuzantă e când trebuie să fac â sau î. Pentru că nu pot pune nici trei a, nici trei i, că stric ă-ul sau pluralul unor cuvinte. Și-atunci adaug un h după ele, că sunt prea puține cuvinte care au ah sau ih în compoziție. Și atunci cuvintele arată cam așa: ihncahntat, paapussaa, ttahfnos, ssantaj. 🙂

Când am terminat de scris ce-am avut de scris, cu ctrl+h înlocuiesc ss cu ș, aa cu ă, tt cu ț, ah cu â și ih cu î. Și în 5 secunde textul meu e scris cu diacritice, la aceeași viteză ca și când l-aș fi scris  din prima cu ele.

Știu că e o nebunie și că nimeni nu s-ar putea obișnui cu așa ceva, dar, prin nu știu ce minune, io m-am obișnuit și mi-e foarte simplu să o fac. Distractiv devine cand uit să schimb diacriticele cu literele duble din engleză și ies cuvinte de genul Twițer. :)) Dacă vedeți vreo diacritică pe unde nu trebuie să știți că mi-a scăpat la recitire. 😛

There. “Râdeți-vă!” 🙂 Vă dați, probabil, seama ce greu mi-a fost să scriu articolul ăsta, dpdv tehnic. ;))