În semi-întuneric

E ora 7:30 și e printre puținele dăți când scriu un post atât de devreme. Însă n-am putut să mă abțin când am deschis ochii și m-am trezit în semi-întuneric acum vreo 20 de minute. Credeam că e mult mai devreme și mai am probabil încă o oră de dormit. Dar nu. Era ora la care de obicei mama mea îmi dă trezirea pornind televizorul și dând pe Etno. Ora aproximativă la care îmi sună prima alarmă de la telefon. E drept că la mine în dormitor e mai întuneric decât în restul casei, că e protejat de balcon, dar totuși parcă era prea întuneric.

Urmând ritualul dimineții ma duc la baie și deschid geamul, pentru că în casă e încă destul de cald. M-am trezit instantaneu când mi-am încordat privirea să văd dacă pe frunzulițele corcodușului sunt chiar stropi de ploaie. Și când am înțeles că da, chiar sunt, am început să zâmbesc. Toamna n-a venit în prima zi de septembrie, ci în a doua. Cu întunecimea ei, cu ploaia măruntă, cu mirosul de asflat și pământ ud. Are de lucru puțin pentru că totul e încă verde, totul e încă sub razele fierbinți ale soarelui, mai vin niște zile răzlețe de vară.

Acum când scriu, mă uit pe geamul larg deschis al camerei mele și abia deslușesc picăturile de ploaie. Dar le aud, le simt ca și când aș fi sub ele și mă bucur că anotimpul meu își cere drepturile și pâș pâș se strecoară printre copaci, printre frunze, printre noi. M-am născut în miezul toamnei, atunci când galbenul, maroniul și portocaliul transformă natura într-o priveliște incredibilă, atunci când lumina soarelui e cea mai caldă.

N-am putut lăsa momentul ăsta să treacă pe lângă mine, pentru că în fiecare an îi urez toamnei bun venit. Și fiindcă pentru ea nu înseamnă nimic aceste cuvinte, poate înseamnă pentru alții care simt ca mine.

Azi m-am trezit bine dispusă de niște stropi timizi ce se odihneau pe frunzulițe de corcoduș.

Later edit: Too late, a iesit soarele si mi-a destramat bucuria…

18 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *