6 luni
Am început să scriu postul ăsta încă dinainte de data de 23, dar timpul ăsta, care nu mai are deloc răbdare cu mine, m-a împiedicat să-l duc până la capăt. Pe 23 septembrie se împlinesc 6 luni de când tatal meu a trecut în lumea celor drepţi. 6 luni!!! Nu-mi vine să cred că de atâta vreme n-am mai vorbit cu el, de atâta timp nu l-am mai văzut şi nu ne-am mai certat. A dispărut pur şi simplu de pe faţa pământului. Ştiu că este un truism, dar când eşti pus în faţa lui, nu-ţi vine să înţelegi cât de adevărat poate fi.
Şi eu încă îl mai aştept să vină acasă, să-i aud vocea prin spatele blocului şi câteodată mă uit la bărbaţi în speranţa că o să-l regăsesc pe el. Aproape toţi îmi pare că-i seamană.
Nu trece zi de la Dumnezeu să nu mă gândesc la el, mă învinuiesc când râd şi cănd sunt mai veselă, mă supăr pe mine că nu plâng destul. Îmi fac procese de conştiinţă dacă nu mă duc o săptămână la cimitir (bine, nici nu trece o săptămână fără să merg acolo) şi încă nu fac unele lucruri pentru că mi-e teamă de dezaprobarea lui.
Încă n-am avut visul ăla cu el, visul ăla în care să stăm de vorbă şi în care să-mi spuna cum e acolo unde e şi cât de bine sau de rău fac ce mi-a lăsat de făcut. Încă îi mai aştept acordul şi încă mai fac lucrurile în speranţa că de acolo de sus e mândru de mine. Numai că niciodată nimeni nu-mi confirmă, nimeni nu mă mângăie pe cap în semn de apreciere. Şi am făcut atătea de care ar putea fi mândru. Şi vreau să ştiu că e.
Am reuşit să vând maşina. Şi asta s-a întâmplat chiar în sâmbăta în care i-am ţinut pomana de 6 luni, adică acum cam o săptămână şi jumătate. Deşi am vândut-o cu extrem de mult sub preţul pe care l-a dat el pe ea, totuşi m-am bucurat că m-a ajutat să mai scap de-o grijă. Au fost primii clienţi care au venit să o vadă şi au şi cumpărat-o. Am văzut în asta un alt semn de la el.
Când am venit din concediu nu m-am aşteptat ca absenţa lui să mă lovească atât de tare. Am retrăit momentele primei săptămâni de după moartea lui şi mi-aş fi dorit atât de mult să îi povestesc prin ce-am trecut. şi ce-ar mai fi râs de noi că ne-am rătăcit cu GPS-ul…Probabil şi-ar fi făcut şi prea multe griji când l-aş fi anunţat că suntem în spital la Gheorgheni.
Evit să mă uit la poze cu el şi din întâmplare mai dau peste câte una, aşa cum am dat şi peste asta. Şi mă doare sufletul şi urlă durerea în mine. Puţin masochistă, când plăng cu toată fiinţa, mă bucur. Pentru că atâta timp cât simt că mă doare, el e încă aici, în sufletul meu. Mi-e teamă de zilele în care nu voi mai lăcrima la amintirea lui, pentru că asta înseamnă că obişnuiţa a luat locul tristeţii. Şi nu vreau să se întâmple asta.
24 Comments
Ada
Eu visez mereu cu tatal meu. In vis e si mama, care nici ea nu mai e. Mereu recunosc ca e un vis si ma bucur de el, profit cat mai mult pentru ca e singura modalitate de a-l mai vedea si simti. De cate ori se intampla un lucru bun, primul om pe care imi vine sa-l sun e tata….Iti dai seama cate o sa am sa-i povestesc cand ne intalnim din nou?
ddunia
Tomata draguta, tristetea e doar o stare, atat! Nu stiu cum simti tu, dar banuiesc, celei mai bune prietene i-a murit mama cand aveam 14 ani, iar de atunci i-am fost pe rand sau in acelasi timp, prietena, mama, iubit.
Si in prezent, cand mai mergem impreuna la mormantul mamei ei, iti marturisesc k mai mult radem, iar ea recunoaste k imaginea mamei ei i se pierde de sub ochi. S-a obisnuit cu absenta, intr-adevar nu o mai vad trista si disperata, dar draga mea prietena e plina de iubire pentru mama ei, si asa o sa fie pana cand la randul ei o sa i se alature. Scrisei toate astea k sa nu te necajesti din cauza obisnuintei, ea munceste cu timpul si in timp, si isi are rostul ei!
Gabriela
In decembrie se fac 8 ani decand l-am pierut pe tatal meu, si in fiecare zi ii simt lipsa si imi este dor de el.Dimineata cand ma trezesc , ma apuca tristetea ca nu o sa-l vad nici azi.Se intampla sa il visez de cateva ori pe an si asa de fericita sunt a doua zi , ca l-am visat, i-am simtit prezenta.Ultima oara l-am visat acum 2 luni, eram in vacanta cu prietenul si l-am visat cum a venit, m-a invelit cu patura si m-a pupat pe obraz, asa cum facea cand eram mica.Cand am citit postarea ta mi s-a facut piela gainii, stiu ca sunt multe persoane care au trecut prin asa ceva, dar tare greu este fara tatal meu…
Monica
Nu-ti face griji, nu te vei obisnui niciodata cu absenta lui. Poate nu vei plange zilnic, dar cand o vei face, va fi pentru fiecare zi in care te-ai condamnat ca n-ai plans.
Comentariul Gabrielei dovedeste ca am dreptate in privinta obisnuintei.
Pupic, ai grija de sufletelul tau.
Miscellaneous
În cele din urmă te vei obișnui, așa se întâmplă mereu. Nu e un lucru rău, te împaci doar cu gândul, te ajută să mergi mai departe.
Asta cu … să aștepți aprobare…sincer, Andreea, cred că tatăl tău nu s-ar supăra deloc să-ți trăiești viața. Nu suntem obligați să murim și noi odată cu semenii noștri.
Elena
El e tot timpul cu tine indiferent daca tu il vezi sau auzi…trebuie doar sa-i simti prezenta 🙂
dojo
Ai dreptate, sunt deja 6 luni .. abia ce am ajuns la “destinatia” noastra si am aflat de la tine de nenorocire. Timpul trece si mai vindeca din rani. Durerea asta nu va trece niciodata, dar va fi tot mai suportabila, pe masura ce anii vor trece.
Plangi, daca simti, ca te ajuta sa “arzi” durerea. Razi, cand poti, din toata inima, pentru ca niciun tata nu-si doreste ca plecarea lui sa fi sters zambetul pentru totdeauna de pe buzele copilului sau.
Monica
>:D<
hot_tequila
Si eu am trecut prin asta 🙁
Este al naibii de greu, de dificil; te vei MAI obisnui, e drept, dar nu pe deplin 🙁
Insa vei fi mai ok. 🙂
Capul sus, tomata draga 🙂
strumfitaa cu esarfaa
stiu ca orice ti s-ar spune ar fi de prisos. Inca nu cunosc suferinta provocata de absenta permanenta a unei persoane dragi dar cand eram prin clasa a 11-a tatal meu a facut infarct si medicii nu-i dadeau prea multe sperante. S-a refacut insa de cateva luni a inceput iar sa aiba probleme. Erau momente cand ma gandeam cu groaza ca nu va mai putea ajunge la nunta mea de saptamana trecuta. Dar a ajuns, si am dansat amandoi si dupa fiecare dans il vedeam ca iese afara obosit, tinandu-si mana la piept. Mi se strangea inima si incercam sa par vesela ca toti invitatii sa se simta bine. Acum ma rog sa traiasca sa ma vada angajata si cu a doua facultate terminata si de ce nu? sa isi tina in brate si nepotii, ca tare mult stiu ca si-ar dori.
condoleantele mele draga tomata si nu iti face griji, ai un suflet frumos si o inima cuprinzatoare iar tatal tau va avea un loc mare si deosebit in ea.
calde imbratisari cu aroma de toamna timpurie.
Nico
Iti inteleg foarte bine durerea. Azi (24 sept)se implinesc 4 luni de cand nu mai e langa mine tata. A trecut in nefiinta cu exact 2 luni inaintea nuntii mele. Nu m-am gandit vreodata ca nu o sa pot dansa cu el, ca nu o sa se bucure alaturi de noi…
O sa regret mereu ca nu am apucat macar sa il mai vad odata sa mai vorbim fata in fata, sa ne contrazicem pe diverse teme, sa ii pot arata rochia de mireasa, sa se bucure cand vom avea un copil…
Simteam nevoia sa spun ce simt cuiva care chiar ma intelege si asta poate sa o faca doar cineva care a trecut printr-o experienta asemanatoare.
Sper doar, in timp, durerea sa o putem suporta mai usor.
doru
Tata George s-a dus cu trei saptamani inainte de nunta mea. Sa stii ca-l mai visez si acum. Mai stam de vorba uneori, cum stateam acum 25 de ani. Totul este sa nu-l uiti si sa stii ca el te vegheaza si te indruma bine de acolo.
madredcat
Zau c-am plins citind postarea asta…
Baby R.
ti-am mai spus, e ingerul tau. si de acolo sus are grija de tine. si iti zic sigur ca e mandru…cat de durere, eu m-am obisnuit. e in pamant si eu aici, si candva voi fi langa el…pana atunci, e ingerul meu si durerea ce imi macina sufletul si tristetea ce imi curge prin vene. m-am obisnuit sa traiesc cu astea. >:D<
AdrianaG
Iti citesc gandurile si vad ca nu sunt singura care simte asa… si eu ma uit la poze cu mama mea, si eu ma invinovatesc cand rad…etc..sunt fix aceleasi sentimente de 2 ani si 8 luni, facuti pe 20…
Tomata
Sirg
Conteaza ca ai amintiri frumoase cu tatal tau. Cred ca ai ales minunat poza.
Am lasat pentru sambata postul tau, pt ca simteam ca nu il pot citi pe fuga de la servici. Felul in care scrii despre el ne face sa ne atasam de tatal tau 🙂 Si pt mine e emotionant pt ca imi amintesc fara sa vreau de tata…
Tomata
cristina2004
imi pare tare rau de tatal tau,stiu prin ce treci singura diferenta e ca mie mi-a murit sotul la 6 zile dupa ce l-am nascut pe al 2lea copil al nostru in decembrie pe 29 se fac 3 luni de cand nu mai e fizic printre noi dar sper ca e acolo sus si ne vegheaza asa cum si tatal tau te vegheaza de acolo de sus,imi este foarte greu dar sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa trecem cu totii peste asta desi…
Tomata
Florentina
…azi s-au implinit 28 de zile de cand tata a murit . Durerea pe care o simt imi arde sufletul si ma darama cu fiecare clipa in care constientizez ca nu-l voi mai revedea pe tata in aceasta viata . Ma gandeam zilele trecute sa-mi inchipui ca inca traieste si ca este plecat in vizita undeva …ca sa pot sa ma abtin din plans macar …Sunt momente in care simt ca innebunesc …nu mai am putere ..toata puterea mea a plecat odata cu tata. Ma doare sufletul infrozitor ca nu l-am visat de cand a murit delok ..delok …De ce nu pot macar sa-l visez ? Asta ma darama cu fiecare zi cu ficare saptamana …Daca l-as visa macar odata sa mi spuna ca este bine acolo unde este ..sa pot sta linistita ca e bine …Ma doare …mi-e dor de el …nu voi putea niciodata sa mai fiu eu fara tata . Stiu asta . Fiica mea de 6 ani ma ajuta sa trec prin suferinta dar oricat ash vrea sa merg mai departe …nu pot …tata e mereu in suflet …zi de zi dimineata de dimineata …seara de seara in gandul meu …dorul de el ma apasa cu fiecare zi mai mult …Am o retinere cand merg la cimitir …am senzatia ca nu e acolo …Dzeule cat ash vrea sa te visez tata ! sa-mi spui ca esti bien ! Te rog , vino in visul meu si spune mi ceva …orice …vreau macar sa te vad …mi-e dor de tine tata
Tomata
in primul rand, iti cer scuze ca mi-a luat atata sa iti raspund. am citit comentariul tau cand l-ai postat, dar n-am avut timp sa iti raspund. asa cum i-am zis si cristinei, fiecare comentariu de acest gen ma intristeaza peste masura. tu ai fost putin mai norocoasa, in sensul ca tatal tau a apucat sa-ti vada copilul, al meu nu va avea niciodata bucuria asta 🙁 nici eu nu l-am mai visat pe tati de o buna bucata de timp… mi-e dor sa il revad macar in vis.
cristina2004
da….deja in martie se fac si la mine 6 luni.incerc sa ma obisnuiesc cu ideea de dragul celor mici .orice lucru imi aduce aminte de el,asa e viata nedreapta uneori zic eu poate acum la durere… nu stiu…;in orice caz il mai visez din cand in cand si asta ma face sa trec mai usor peste,de cate ori fac ceva pentru el il visez ca e vesel si ma trezesc atat de linistita dimineata;acum in martie ii fac pomana sper sa il visez iarasi .imi zic mereu ca viata merge inainte incerc sa ma incurajez de una singura dar tot e greu .Dumnezeu sa aiba grija acolo sus de toti cei care ne-au parasit ptr totdeauna!
Tomata
eu am inceput sa am zile in care nu ma gandesc la el asa mult, uneori ma podidesc lacrimile, alteori zambesc cand vorbesc despre el…