Am avut visul

Daaa, visul ăla despre care vă vorbeam ieri, acela în care stau de vorbă cu tatăl meu şi în care mă linişteşte şi îmi spune că îi e bine acolo şi că e mândru de mine. Da, l-am avut azi noapte şi nu-mi vine să cred. Chiar în noaptea zilei în care s-au împlinit 6 luni, am stat la o masă cu tati şi am vorbit. Nu-mi aduc aminte prea multe, dar nu mi se şterge din minte liniştea din vocea lui, calmul şi relaxarea cu care vorbea. şi eu plâgeam în hohote, îmi şiroiau lacrimile şi mă înecam în sughiţuri. Nici nu puteam să îl întreb nimic. îmi mai aduc aminte că îi spuneam că mama mea vrea să-l dea pe Ricky (caţelul meu mai tânăr), dar nu mai ştiu din ce motiv. Eram supărată şi din cauza asta şi voiam neapărat ca el să vorbească cu ea. Nu mi-a spus că e mândru de mine, cel puţin nu îmi aduc aminte asta. însă ştiu că l-am întrebat cum a fost după ce-a murit şi cum îi e acolo. Nu mi-a spus decât că a simţit că îi e somn şi cineva a avut imediat grijă de el. L-am întrebat cine şi mi-a arătat un medalion, destul de ciudat (erau siluetele unui bărbat şi a unei femei, care stăteau faţă în faţă şi ţinandu-se de mâini se lăsau pe spate). Din imaginea asta, eu am înţeles, nu ştiu cum, că era vorba de Fecioara Maria. L-am mângâiat pe fată (hohotind de plâns) şi i-am spus că atunci când l-am văzut pe jos, în faţa garajului, i-am văzut şnurul negru de la gât şi le-am cerut celor de la pompele funebre, după ce-l pregătesc, să îmi aducă medalionul sau orice ar fi fost ataşat de şnur. Era o cruciuliţă de lemn. M-am mirat, pentru că nu era genul care să-şi cumpere asemenea lucruri.
Restul visului mi s-a şters din memorie când m-am trezit, dar starea de bine şi răscolirea pe care mi-a provocat-o discuţia asta şi atitudinea lui…şi mai ales faptul că e bine şi că cineva mereu are grijă de el, asta mă face şi acum să plâng.