Inscenarea lui Roger Murgatroyd
Autor: Gilbert Adair
Nationalitate: scotian
Titlu original: The Act of Roger Murgatroyd
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 253
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 2/5
Alte romane de acelasi autor: nu
Dacă nu primeam cartea de la Editura Trei, probabil mai trecea multă vreme până să aud de Gilbert Adair sau să mă intereseze Înscenarea lui Roger Murgatroyd. Nu mă pasionează genul, nu mă incită suspansul.
Când am citit pe coperta a patra că e un mistery îmbinat cu umor, am zis ok datorită umorului. Tot pe copertă scrie că e un omagiu adus romanului poliţist englez şi maestrei Agatha Christie. Acuma, eu pe Agatha n-am citit-o, singura mea întâlnire cu romanul poliţist fiind prin facultate când l-am studiat pe Simenon şi pe-al lui Maigret la literatură belgiană. N-am rămas cu nimic, drept pentru care am încheiat-o cu acest tip de literatură.
Înscenarea lui Roger Murgatroyd se petrece în anii 1930 şi aşa cum aveam să aflu pe parcurs este un roman cu o crimă petrecută într-o cameră încuiată, de unde aveam să aflu că este o întreagă panoplie de titluri pe acest subiect. Sunt sigură că fiecare a văzut cel puţin un film despre o crimă, cel puţin un episod din Columbo, Matlock sau Verdict: Crimă. Ar trebui să ne oprim la acesta din urmă, deoarece cartea seamănă izbitor de mult cu serialul ăsta.
Să vă povestesc: într-o dimineaţă geroasă de Crăciun, într-o vilă din satul Dartmoor, un bărbat este ucis în mansardă. Personajele, un vicar cu soţia lui, un doctor cu soţia lui, o actriţă, o scriitoare de romane poliţiste, familia ffolkes, Selina – fiica lor şi Don , prietenul acesteia, sunt tulburaţi în liniştea sărbătorilor de odioasa ucidere a lui Raymond Gentry. Când poliţia nu poate fi anunţată din cauza nefuncţionării liniilor telefonice şi accesul până în oraş este prea anevoios, singura opţiune de a elucida misterul rămâne invitarea unui fost inspector de la Scotland Yard, pensionat, care locuia la câteva străzi de casa ffolkes. Inspectorul constată crima şi începe interogatoriul. Toţi cei prezenţi de faţă (în afară de Selina, care doarme în camera ei, şi de servitori, care au fost trimişi la treburile lor) aveau câte un motiv să îl ucidă pe Gentry. Acesta cunoştea tot felul de secrete murdare despre fiecare dintre ei, în plus îi tratase cu aroganţă şi superioritate încă de când sosise neinvitat, adus se Selina în casa părinţilor ei. Mă opresc aici cu povestea pentru că nu se ma întâmplă nimic interesant până când colonelul, tatăl Selinei şi gazda celorlalţi este împuşcat când merge la plimbarea lui obişnuită.
De aici lucrurile devin puţin confuze. Nu că m-aş fi chinuit eu să dezleg enigma său să îmi pun capul la contribuţie să aflu cine era criminalul, da’ în acest moment parcă parcă mă interesa şi pe mine cine era, că îl bănuiam oarecum pe colonel, deoarece îi scapă o jumătate de informaţie pe la începutul romanului, destul cât să îndrepte atenţia înspre el.
Cartea nu e rea, însă m-a dezamăgit. De fapt nu cartea, că nu e vina ei, ci scriitorul. N-am ştiu în ce an a fost scrisă, dar până am terminat-o, spre binele ei şi aprecierea mea, ar fi fost bine să fie scrisă până prin 1980. Spun asta, pentru că nu se poate ca în anul 2006 (!!!) cineva să se trezească să scrie un roman după o reţetă deja tocită de Verdict:Crimă. Exact ca în serial, nimeni, în afară de scriitoarea de romane poliţiste nu e în stare să găsească criminalul şi nimeni nu poate pune lucrurile cap la cap ca ea. Asta m-a dezamăgit din cale-afară, pentru că nu-mi plac cărţile în care nu descopăr absolut nimic nou. Şi în Înscenarea lui Roger Murgatroyd nu exista absolut nimic nou. Cel puţin nu faţă de filme şi seriale, nu ştiu faţă de alte carţi.
Buna,
N-am citit cartea “Inscenarea lui Roger Murgatroyd”, dar am citit “O carte inchisa” de Adair si mi-a placut foarte mult. Ti-o recomand. Tot Adair a scris si “Visatorii” (cred ca cea mai cunoscuta cartea a lui) dupa care s-a facut si film in 2003, regia lui Bernardo Bertolucci (de fapt s-au facut filme dupa mai multe carti, mai slabe sau mai bune).
Imi pare rau ca nu ţi-a plăcut cartea. E drept că în materie de romane poliţiste, mai mult decât în orice alt gen, subiectivismul e rege. Am întâlnit destui oameni care au clasificat genul, în întregul său, drept “ieftin” negând valoarea unor scriitori mari, precum Christie şi alţii.
Referindu-ne strict la Adair şi la “Înscenarea lui Roger Murgatroyd”, carte pe care am citit-o recent, se cuvine o precizare: reţeta este tocită doar dacă faci abstracţie de nota în care a fost scrisă. Întrega carte e un omagiu adus scriitoarei Agatha Christie: cadrul, modul clasic de desfăşurare al acţiunii (crima, cercul de suspecţi, detectivul). Inclusiv titlul face trimitere la un roman de succes ale scriitoarei, “Moartea lui Roger Ackroyd”. Poate că privită din perspectiva omului suprasaturat de seriale poliţiste, cartea nu oferă nimic nou, plictiseşte chiar. Pe mine însă, ca un cititor pasionat de romane poliţiste, ea m-a cucerit.
Sper că această primă tentativă nu te-a descurajat. Mai există zeci de romane poliţiste care merită descoperite, şi printre ele se află sigur şi câteva pe gustul tău. Când ai timp, încearcă Agatha Christie. Probabil te va atrage mai mult, cu atât mai mult cu cât indiciile sunt “la vedere”, orice cititor are la îndemână mijloacele pentru a descoperi făptaşul.
se pare ca trebuie sa ma apuc si eu de citit romane politiste. 🙂 nu prea ma atrag, si ca urmare nu am citit nici unul pana acum. dar citesc vara asta, macar apoi pot sa imi dau si eu cu parerea! 🙂
Păcat că e o carte proastă,însă dacă te interesează romanele poliţiste iţi recomand romanele de Agatha Christie,sunt chiar geniale.Din câte am înţeles,ea e numită regina romanelor poliţiste.
Ca să-ţi deschidă apetitul,începe cu “10 negrii mititei”,în caz că nu ai citit-o.
În rest,spor la citit!
Nu-i grozava, dar a mers de vacanta. Nu cunosc genul policier mai deloc, asa ca pentru mine a mers sa citesc altceva ca gen si, in mare masura, stil. Desi ucigasul mi s-a parut trantit la final ca un curat deus ex machina, fara prea mult logica ori legatura. Totusi, are o doza deloc mica de umor, cateva personaje care te intriga/amuza, ce mai, merge.
Chiar as fi curioasa ce impresie ti-ar face Agatha Christie, de care spui ca n-ai citit nimic.
Eu o iubesc foarte mult pe Agatha, asa, ca pe un membru de familie. Si nu-i citesc romanele ca pe niste carti politiste, ci ca pe niste imagini ale societatii engleze din anii ’20, ’30, ’40. Poate nu “Zece negrii mititei” ar fi cea mai potrivita pentru un inceput, ci “Trenul de 16:50 de la Paddington”, “Moarte pe Nil” sau “Crima din Orient Extress” (apropo de ecranizari, dupa ultimele doua s-au facut niste filme foarte reusite!).
E drept ca Agatha este mult mai interesanta citita in original (adica in engleza), pentru ca isi caracterizeaza foarte bine personajele prin modul in care vorbesc, lucru care se pierde in mare parte prin traducere.
Si iti mai recomand autobiografia ei, care a fost tradusa in romaneste in anii’80 la editura Univers si cred ca o poti gasi la biblioteca. Mi s-a parut chiar mai palpitanta decit politistele ei.
O alta autoare engleza de carti politiste (mai mult psihologice, decit politiste!) este P.D.James, cred ca exista ceva tradus si in romana, sau eventual in franceza (eu le-am citit in engleza, italiana sau maghiara). Este o scriitoare deosebit de buna.