Două romane polițiste, amândouă spaniole

În timp ce unul dintre ele a fost la un moment dat pe buzele tuturor și eu nu voiam să mă apropii de el, al doilea îmi era complet necunoscut până acum vreo două luni. Genul nu e unul dintre preferate, așa că dacă motivele nu erau 1. venirea autorului la Berlin și 2. alegerea romanului drept carte a lunii într-un club literar, ar fi durat ceva până să le citesc.

În primul rând, denumirea de „roman polițist” nu-mi place deloc, chiar dacă e muncă detectivistică în amândouă. Prefer termenul englezesc „mystery” că definește mult mai bine ce și cum se întâmplă.

Umbra vântului – Carlos Ruiz Zafon – 4*

Am fost destul de generoasă pe GoodReads cu mini-recenzia și chiar dacă mi-ar fi plăcut să-i fac una mult mai detaliată pe blog la vremea la care am citit-o, cred că-i suficient pentru a-mi demonstra părerea:

Umbra vântului m-a prins abia pe la 58%, eram gata-gata să-i dau 5 stele, dar cand am ajuns la partea în care Zafon a dat-o în telenovelisme, m-am cam dezumflat. Mă gândeam să-l “pedepsesc” cu 3 stele, dar m-aș fi mințit singură că merită doar atât. Deci 4 stele e nota potrivită.

Cartea unei cărți, Umbra vântului, are o acțiune foarte complicată în care nu știi exact cine-i personajul principal. O fi Daniel, tânărul care descoperă cartea lui Julian Carax și pornește pe drumul descoperirii misterului care îl învăluie pe autor, o fi autorul însuși, care nu știi dacă va apărea în “carne și oase” sau va rămane pururi o legendă? Populată cu personaje din cele mai pestrițe, dintre care de departe Fermin e preferatul meu, cartea lui Zafon spune două povești de dragoste aproape asemănătoare (cea dintre Julian și Penelope și cea dintre Daniel și Bea) care se derulează de-a lungul unor zeci de ani printre hățișurile unei anchete semi-detectivistice întreprinsă de tânărul curios și prietenul său cerșetor. Mi-a plăcut stilul, traducerea a fost chiar ok, însă mi-au displacut replicile lui Daniel pe aproape toate paginile pe care au aparut. Nu mi-a placut de el, decât atunci când îi puteam citi gândurile, nu și vorbele.

Mai mult despre tetralogia lui Zafon am scris aici, dupa ce l-am întâlnit la Berlin.

Tabloul flamand – Arturo Perez-Reverte – 3*

Trei stele, deși ar fi meritat două, însă două dau cărților foarte proaste (una celor pe care le abandonez). Mi-a displăcut mult de tot transpunerea în limba română, nu pentru că n-ar fi fost o traducere bună, ci pentru că în limba noastră sună atât de fals și ne-românesc felul în care vorbesc spaniolii. „Princesa” și „querida” au un anume farmec pe limba lor, însă „prințeso” și „iubito” la fiecare replică, pe mine cel puțin, m-au dus cu gândul la cu totul altă clasă socială decât cea a artiștilor.

Romanele politiste, de suspans, nu sunt printre preferințele mele. Pictura nu mă atrage pentru că n-am educația necesară pentru a aprecia un tablou. Șahul mă înfiorează (îmi amintește prea mult de obligația de a participa la orele de șah din generală). Din păcate, Tabloul flamand le conține pe toate. În plus, niște personaje care de care mai neverosimile adunate la un loc: un anticar prea prețios și pedant pentru a-mi intra în grații, o patroană de galerie narcomană, cu aere de connaiseur și mult prea vulgară pentru a fi simpatică, o restauratoare de artă cam prea banală și un șahist mizantrop care mai salvează cartea, pentru că e singurul care pare autentic. Totuși, mi-a și plăcut câte ceva: partea descriptivă a restaurării tabloului, analiza imaginii, paralela cu povestea adevărată, și poate mi-ar fi placut și strategiile șahiste dacă mi-ar fi plăcut șahul. Posibil ca cei pasionați de acest sport să savureze cartea la maxim. Aveam o teorie complet aiurea despre cine ar putea fi criminalul, dar cel ales de autor… vai, ca nuca în perete.

Nici fetele din clubul de carte n-au fost înnebunite după Tabloul flamand, deci dacă e să mă credeți pe mine, nu pierdeți timpul cu ea. But then… fiecare cu gusturile lui.

7 Comments

  • Dorina

    Poate că ar trebui să citesc totuși Umbra vântului. Nu-mi dau seama de ce am tot evitat-o. Poate fiindcă prea era peste tot :).

  • Dana

    Nici eu nu citesc foarte multe cărți polițiste, deși, filmele de acest gen, îmi plac mult de tot. Umbra vântului o am și eu de ceva vreme pe listă, chiar pe raftul “to read” în viitorul apropiat. Chiar sunt curioasă, mai ales că ar fi prima experiență cu Zafón.

  • o femeie

    Am citit si eu tabloul flamand. Si pe cat de promitator era titlul si inceputul, pe atat de slab sfarsitul (fortzat, s-a dus latura “artistica” de la inceputuri).

    Dar am citit cele mai bune romane politiste din ultimii multi ani: seria Milenium. Nu as fi citit daca nu zicea colegul in fata de filme, la filme nu ma uit asa ca am pus mana pe carti.

  • La Femei

    Nici eu nu prea am citit romane politiste, din cauza ca mi se pareau pe acelasi tipar. Doar ca sunt tare curioasa daca sunt de bun gust si cu un storyline captivant. O sa incerc cu placere !

  • Contra Ceptive

    Sunt niste carti foarte interesante pe care le-am citit acum ceva timp, captivante si atragatoare in acelasi timp. Recomand !

  • Livia

    Si eu ma uit in fiecare zi de citeva luni si nu stiu ce sa mai cred.
    Din blogul tau intru in alte bloguri, dar la tine nici o miscare de atita timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *