I’m such a woman
Povesteam aseară pe twitter că aş fi vrut să îmi fotografiez toate hainele din dulap, da’ că m-am plictisit înainte de a începe. Mna, cum altfel, că doar îs balanţă, doar n-o să rămân la prima decizie pe care am luat-o. (Ce tâmpenie, să îi spună „decizie” când in secunda 2 te răzgândeşti. In fine… ) Mi-am pus chiar şi bateriile la încărcat, să pot să fac câteva poze. Mă gândeam chiar cum urmează să denumesc pozele, fie după culoarea hainelor, fie după ce sunt: pantalon, fusta, tricou, bluza, etc. Da’ acuma îmi dau seama că aş putea foarte bine să le pun în dosărele de-alea galbene şi alea să fie ca nişte sertare cu pantaloni, fuste, tricouri, bluze, etc. Da, aşa o să fac. Şi le denumesc după culori. Na, bine că am găsit soluţia cea mai avantajoasă.*
Dacă sunteţi curioşi de ce, pentru numele lui Dumnezeu, aş vrea să fac aşa ceva, adică să îmi pozez hainele, vă zic acuma: pentru că aşa o să ştiu mai bine şi mai repede ce am prin dulap. Să nu mă mai îmbrac o săptămână numai în blugi şi în cele cinci bluze pe care le extrag rapid de de etajera de sus, în adidaşi şi cu geaca sport. Că am la haine de care nici nu mai ştiu şi ies naibii din modă până îmi aduc eu aminte de ele.
Şi de-asta o să le fac poze. Şi dup-aia o să îmi pozez bijuteriile şi accesoriile. Ce mama naibii, doar îs femeie şi tre’ să mă port ca atare. Măcar din când în când. **
* nu mă băgaţi în seamă. Am gândit cu voce tare pe blog. 😀
** îs curioasă cât o să mă ţină. ;))
25 Comments
Carla
** si eu sunt curioasa! 😛
crinutza
Aia s-o crezi tu 🙂
Garantat tot in blugi si alea 5 bluze o sa te imbraci cel mai des 😛
Mihai
Uite de-aia e bine sa nu iti faci prea multe griji de haine….avantajele de a fi barbat…
crisss
eu zic ca tot cam aceleasi haine o sa porti pentru ca alea probabil iti plac cel mai mult, eu asa sunt:D dar oricum goodluck la fotografiat, eu nu as avea rabdarea asta:)
rontziki
Eşti such a balanţă că mă simt foaaarte bine să văd că se mai întâmplă şi pe la alte case 😀 Şi tocmai am răspuns la o leapşă pe tema zodiei, te invit s-o preiei de la mine, dacă vrei 🙂
Acum, serios vorbind, de ce mă gândesc la ideea ta, de ce mi se pare din ce în ce mai bună şi mai eficientă, având şi eu aceleaşi dileme…cel puţin la capitolul bijuterii şi gablonţuri, stau cutiile cuminţi că eu mă ating de ele o dată la 1000 de ani…
madMe
Şi eu mă îmbrac cu aceleaşi haine mereu, şi eu am haine pe care nu le-am purtat aproape deloc şi de care am uitat cu desăvârşire, şi eu am momente de astea eroice în care vreau să reorganizez tot. Doar că nu prea reuşesc 😀 Poate ţie îţi iese totuşi. Good luck 😛
strumfitaa cu esarfa
ingenioasa ideea cu fotografiatul hainelor…ma regasesc in ce ai zis acolo cu extrasul a 5 bluze si 2-3 perechi de pantaloni. si altele zac in fundu sifonierului, unele dintre ele nepurtate nici macar o data..
eleny
Nu e cam obositor de fotografiat hainele? eu in fiecare seara imi fac planul cu ce o sa port a doua zi… asa nu ma plictisesc niciodata si nici nu ajung sa port aceleasi haine mereu.
De multe ori, contempland hainele din dulap ajung sa gasesc si sa combin tinute care mai de care mai surprinzatoare. La mine cel putin, functioneaza 😀
Monica Olteanu
eu mereu cumpar haine, parca as fi nebuna. Le imbrac odata si apoi nu mi mai plac, le duc acasa si cand ma duc in vacanta zic “vaaaaaiiiiii ce dragutaaa eeeee”:)):)):)) si am apuc sa o port putin si asa se aduna o grmaada de haine…si mor de ciuda ca nu mi mai incap in sifoner.
Succes si rabdare 🙂
evergreen
eu am făcut poze hainelor pe care vreau să le vînd.
ca să nu te mai îmbraci cu blugi 7 zile, pregăteşte-ţi hainele de cu seară
😀
Tomata
Bogdan
Eu ma cam tem, sincer sa fiu.
evergreen
visez la un dressing. imens. unde sa-mi asez hainele in functie de anotimp, culoare
dream on
Bogdan
@evergreen: anotimp, culoare, nuanta de culoare, material, textura, “pufozitate”, fazele lunii si dispozitia de moment.
Tomata
Bogdan
Fie ca o sa ai extrem de multe poze, fie ca o sa te plictisesti pe parcurs si o sa le stergi din aparat.
Flori
Daca n-ai avut timp sa te uiti la toate bluzele, oare vei avea timp sa te uiti la toate pozele? Sau vor ramane si ele uitate pe etajera de sus?
zozo
omg ,prea multa munca.
Tibanu
Eu mi-s baiat si am aceeasi problema. Asta ma face gay? :-?? Ce-i drept nu m-am gandit niciodata sa-mi pozez hainele nu de alta dar stiu ca niciodata nu as termina. Si trei(fara doi ca nici unu nu am pus) As abandona treaba pe la mijloc pentru ca tocmai am primit un mail sau o ceva pe undeva…. sau…..
Tibanu
Ca tot veni vorba de dressing is eu mai ciudat sau umerasele sunt cele mai bune chestii inventate. Adica ce atat impaturit haine. hopa mitica pe umeras gata treaba. Si mai usor le vezi. Daca as avea un dressing ar avea doar umerase:P
Andreea L.
După ce am citit post-ul, mi-am revizuit atitudinea de “nu am cu ce să mă îmbrac aaaaziii!!!” şi am deschis dulapul. Am descoperit haine pe care nu le-am purtat niciodată, altele de care am uitat, şi muuulte, muuuulte, pe care le băgasem în diferite sertare şi nu prea-mi erau accesibile. Aşa că, probabil voi împrumuta stilul ăsta de sortare. (Trec asta la capitolul- avantajul de a citi bloguri)
Succes!!!
Tomata
Alexandru Husaru
Primul lucru care mi-a sărit în ochi e că eşti balanţă. În rest, nimic şocant, chiar mă bucur să văd oameni care şi-ar dori să-şi organizeze garderoba într-un mod atât de chibzuit. Mâine, poimâine ne vom căuta hainele într-un folder şi vom da apply all 😉
P.S.: Cred că au apărut şi jocuri pe tema asta :-))
Duminică plăcută, balanţo!
brontozaurel
Eu pozez ciucalata 😛
Si cosmeticele care imi plac mult de tot
Si animalele de plus
Si hainele pe care mi le iau eu (astea sunt putine, de familie in industria asta a modei) – aici merita mentionate gramajoarele de dantela (vandute in magazin cu eticheta “chiloti” 🙂 )
N-as putea sa pozez toate hainele si incaltarile… am prea multe… munti de haine, sute de incaltari…
Tomata