Singur pe lume
Autor: Hector Malot
Nationalitate: francez
Titlu original: Sans famille
Anul aparitiei: 1878
Premii: nu
Ecranizare: Sans famille (1913), Sans famille (1925), (1934), Sans famille (1958), Sans familleSans famille (2000) (TV)
Nota mea: 10/10
Alte romane de acelasi autor: nu
Am 26 de ani şi până la vârsta asta m-am împăcat cu ideea că nu voi mai citi cărţile pe care nu le-am citit în copilărie sau în timpul şcolii. Dar, la 26 de ani, lucrurile se schimbă, pentru că am luat hotărârea de a recupera timpul pierdut şi de a descoperi cu alţi ochi ce n-am descoperit când trebuia, să le pot recomanda copiilor mei cărţile care te fac să iubeşti literatura.
Nu pot spune că regret faptul că nu l-am cunoscut pe Remi când aveam 10 ani, pentru că, deşi sunt mai bătrână povestea lui m-a impresionat în alt fel. Desigur că am suferit mai mult când era vorba de moartea vreunui animal decât a vreunui om, şi că am dat pagină după pagină în speranţa că inteligentul Capi va rămâne nemuritor, dar asta nu înseamnă că n-am vărsat o lacrimă din pricina lui Vitalis, Mattia sau a bunului Acquin.
Mi s-a spus, înainte să mă apuc de Singur pe lume, că nu e o carte de care am eu nevoie acuma, că mi se va chirci sufletul de întristare. Cine mi-a spus-o a avut dreptate, dar cartea n-a fost doar atât. Deşi m-a intristat în nenumărate rânduri, a funcţionat şi ca un balsam pentru că am citit despre durerea adevărată, despre tristeţea continuă şi la fel de adevărată, despre apreciere şi bucurie, pornite din adâncul inimii, despre bunătate, cum în zilele noastre rareori mai întâlnim, despre o răutate acerbă, care mie mi-a fost dat să întâlnesc doar în carţi şi filme, şi despre o prietenie care m-a înduioşat la fel de mult ca şi moartea generalului Sufleţel.
Deşi cartea poartă titlul de Singur pe lume (sau “Sans famille” în orginial), deşi Remi se tânguie de multe ori că se simte pierdut şi abandonat, cu excepţia câtorva zile, acest lucru nu e adevărat. Însă, dacă mă gandesc mai bine, cred că mai înfricoşătoare decât întâmplarile în sine, sunt doar aceste gânduri şi teama de necunoscut care îl incearcă. În pribegia lui, formatoare de caracter, aşa cum bine zicea Vitalis, băiatul întâlneşte oameni buni care-l ajută cum pot, oameni de la care Remi primeşte lectii de viaţă, oameni care îl fac să se simtă iubit ca de-o familie. Începând cu tuşa Barberin şi continuând cu Vitalis, stăpânul său care îl învaţă să citească, buna şi inimoasa doamnă Milligan, grădinarul Aquin, unchiul Gaspard şi dragul de Mattia, prietenul lui, fratele lui, e mereu înconjurat de cineva care îi spune o vorbă bună.
Încerc să aleg din carte momentele care m-au impresionat până la lacrimi, însă au fost atât de multe încat constat că am lăcrimat cam mult. Cu toate astea, momentul morţii celor doi caîni, Zerbino şi Dolce, sfâşiaţi de lupi, moartea maimuţicii, moartea lui Vitalis, întemniţarea lui Acquin, refuzul mătuşii Catarina de a-l lua cu ea şi pe Remi, pe motiv că nu face parte din familie, nenumăratele momentel în care Mattia îi demonstreaza lui Remi că îi este devotat şi recunoscător până la moarte, sunt episoade care ar smulge o lacrimă sau o strângere de inimă oricui citeşte cartea.
Faptul că totul se termină cu bine e răsplata nu numai pentru bunatatea tânărului hoinar ci şi pentru cititor, care pus atât de des la încercare, mai varsă o lacrimă la aflarea tuturor carităţilor la care Remi se deda pentru cei care de-a lungul vieţii l-au ajutat.
Cu această lectură mi-am promis să-mi retrăiesc copilăria alături de eroii ei pe care i-am lăsat sa treacă pe lângă mine. Iar dacă sunteţi părinţi, faceţi imposibilul şi inimaginabilul pentru ca copii voştri să citească Singur pe lume. Vă vor mulţumi.
21 Comments
Bia
Ce frumos ai vorbit despre carte… exact ca și ție nici mie nu mi-o recomanda nimeni în această perioadă și totuși la amândouă a înclinat balanța spre a o citi 🙂
Mă bucură inițiativa ta de a recupera cărțile copilăriei, mă tentează și pe mine.
Ama
offf ce mai amintiri 🙂
asta e prima carte pe care am citit-o si am citit-o silabisind si stand pana tarziu in noapte (ce se mai supara mama!) sa mai citesc macar o pagina.
tin minte placintele cu unt si cat se chnuiau sa le faca 🙂 mi-au ramas in memorie si dupa 20 de ani cum le descrie si de cate ori mananc asa ceva ma gandesc la Remi 🙂
Mihai
Odata lecturile obligatorii erau formate din carti, nu ca acum din capitole de carte. De le lecturile alea obligatorii a venit gustul de a sta zile intregi cu o carte in brate.
Si acum, in lumea internet-ului, ce succes sa mai ai cu recomandarile cartilor ? Zero, din pacate !
Oana
Va sigur ca in ziua de azi, internetul nu este totul pentru copii. Exista si copii care inca stiu sa se bucure de o carte sau sa aprecieze si sa laude una buna sau care l-a impresionat. Daca unii fac totul on-line, nu inseamna ca toti suntem la fel. Va rog sa nu generalizam. Eu, personal, ma simt prost cand se vorbeste despre noi, copii sau adolescentii, ca niste fiinte ale internetului, mai exista si alt tip de copii pe lume. Ma scuza-ti daca v-am jignit intr-un fel permitandu-mi sa va dau replica, dar chiar nu imi face placere sa citesc replici din acestea.
Bogdan
E o carte frumoasa Sans Famille. O recomand si eu. Alaturi de Idiotul si Anna Karenina.
Maria
Ce dor mi-ai făcut de Remi. Cred că am să-l “vizitez” în curând. Din nou, pentru a nu ştiu câta oară…
macanta
acum 3 zile am vazut cartea asta in mana unei fetite.o luase de la biblioteca cred,ca era veche.cand am ajuns acasa am cautat-o in biblioteca virtuala si am recitit-o.emotiile sunt diferite la fiecare recitire.in copilarie erau altele,acum altele.azi am citit comentariul tau,ciudat 🙂
cartile copilariei cred ca ne marcheaza si ne formeaza .
Gabi
Totally off-topic: LA MULTI ANI!
Rae
si eu off: sa traiesti cu numele! 😀
Bia
LA MULȚI ANI !!!!
Să fii sănătoasă, fericită și iubită :*
evergreen
Este una din cărţile mele favorite, dacă nu chiar preferata mea 🙂
La mulţi ani!
Hugs!
Mihai
Un La Multi Ani intarziat :))
Isabella
La multi ani de sfantul Andrei! :*>:D<:*
Wwraith
Intr-adevar… o carte ce poate insenina o copilarie,o carte ce poate influenta pozitiv o personalitate in formare.Multumesc ca ne-ai readus-o aminte 🙂
Porcusorul Radioactiv
Oho…mi-am amintit de cartea asta. A trecut ceva vreme. Copil fiind n-am constientizat prea bine ce inseamna de fapt drama, acum sunt sigur ca as citi-o cu alti ochi.
Tomata
Pingback:
Pingback:
Stefana Denisa
foarte frumoasa cartea :X
Pingback:
Pingback: