Cabaretul cuvintelor

Autor: Matei Vișniec
Titlu original: Cabaretul cuvintelor
Naționalitate: român
Gen: eseuri
Anul apariției: 2012
Nr. pagini: 215
Ecranizare: Teatru
Citate: Cabaretul cuvintelor
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

Facultatea pe care am făcut-o mi-a sădit bine de tot în cap ideea că trebuie să folosesc cuvintele cu grijă. Să fiu atentă la sensul cu care le învestesc și să trasmit îmtocmai ce simt și ce gândesc. Să-mi aleg cuvintele astfel încât să nu se poată întoarce împotriva mea și să fiu foarte clară când spun ceva. Sau, dimpotrivă, să las loc de interpretări acolo unde e nevoie, să mă joc cu cuvintele pentru că sunt cele mai puternice arme. Cuvintele rănesc, cuvintele ne alină, asta știm cu toții. De câte ori o frază n-a durut mai tare decât o palmă? Eu am niște exemple care să susțină asta. Am fost mereu fascinată de repercusiunile pe care le au cuvintele, de cum te poți juca cu ele pentru a stârni rasul, de cum le poți mânui să rezulte într-un slogan emoționant într-o reclamă, de cum le poți pune în slujba ta să te scoată din încurcătură.

Am auzit de Cabaretul cuvintelor când am văzut spectacolul de teatru cu același nume. A fost singurul în care nici n-am văzut jumătate din reprezentație că am și declarat cu entuziasm în voce: „Ce-mi place spectacolul ăsta! Ador scenariul!” Fără să știu că există și carte, dar de când am aflat… mi-am făcut un scop din a o citi. Și-am citit-o.

Despre cartea lui Vișniec, aș vrea să vă pot face un rezumat, dar nu pot, pentru că n-are un fir narativ. Sunt doar niște povești scurte în care personajele principale sunt cuvintele. Vă invit să citiți pe celălat blog al meu citatele care mi-au plăcut mie, iar mai jos le pun pe cele care mi-au plăcut în mod deosebit.

„Un poem este un loc de perdiție unde cuvintele acceptă să-și trădeze natura lor cea mai intimă, să uite ceea ce sunt, să îmbrățișeze semnificații contrare, să se topească în ambiguitatea  absolută.”

„Mă uit la ele, analizez compoziția hoardei revoltate. Da, exact cum am bănuit. Sunt din nou aceleași cuvinte care se revoltă: căcat, pișat, cur, putoare, scârbă, târfă, porcărie, lingău, buboi, puroi, gunoi… […] De prea multă vreme am fost izgonite din limbajul așa-zis îngrijit, deși noi suntem mult mai prezente decât alte cuvinte în viața cotidiană. Vrem și noi, deci să figurăm, ca și celelalte cuvinte, în poemele lirice, în odele compuse pentru exaltarea iubirii de patrie, în discursurile politice și în editorialele marilor cotidiane.”

„Nimic mai învăluitor, mai securizant, mai reconfortant decât cuvântul noi. E un cuvânt pe care îl putem întinde cu ușurintă pe o zgârietură, pe o rană. E un cuvânt-balsam, un cuvânt-pomadă, un cuvânt-consolare. De fiecare dată când simțim că ne cuprinde o angoasă puternică, putem spune noi și sufletul nostru se mai calmează puțin, inima noastră începe să bată normal. Cuvântul noi este dotat cu o imensă capacitate de securizare, este uluitor cât de primitor poate fi el, deschis fără să fie expansiv, comunicativ fără să fie exuberant, abundent fără să fie invadator.”

„Când va fi să mor, îmi voi da sufletul în schimbul unui singur cuvânt: cuvântul întoarcere.”

„Da, putem spune, de altfel, că dorința este fructul unei atracții, amânată la nesfârșit, între imprevizbil și improbabil.”

„Da, copilul face caca singur! În această fază cuvântul caca se îmbogățește cu un vast buchet de conotații: el înseamnă progres, trezire a sentimentului de responsabilitate, reușită, victorie, igienă, speranță, inteligență, socializare, conștiință, integrare, independență, consolidare a ființei, autocontrol, recompensă… Da, acest prim caca făcut direct la oliță este o recompensă enormă pentru mamă, pentru eforturile ei educative.”

„Problema cu inimile este că nu au creier. Deci nici nu se pune problema de a aștepta reacții raționale din partea lor. Este adevărat însă și faptul că multe creiere nu au inimă, ceea ce mi se pare mult mai grav.”

„Numai că nu prea îndrăznesc, Majestate, să vă arăt această listă… Lista cu ultimele cuvinte pronunțate de soldații dumneavoastră înainte de a muri.
Nu, nici unul nu a murit strigând trăiască patria!
Da, un singur idiot a murit strigând trăiască regele!
În rest, Majestate, cam toate aceste nulități mor cu câte o înjurătură pe buze: porcilor! Paștele mamii voastre de criminali! Arză-vă focul!”

„(n.r. cuvântul și) Uneori am impresia că joc rolul unui copil ținut de mână între doi părinți, un copil fericit, de fapt, să se afle mereu în mijloc între mama și tata, mereu protejat de doi oameni mari. Mă uit la unul, mă uit la celălalt și mă simt bine între ei, deși atitudinea lor este indiferentă, iar privirile lor îndreptate cine știe unde. Dar eu știu că sunt sinteza celor care mă țin de mână întrucât fiecare copil nu este altceva decât legătura cea mai puternică apărută între două ființe.”

„Cuvântul mamă trebuie folosit cu prudență. Până să-ți dea lacrimile. Că dup-aia el nu mai spune nimic. Și ăla ești.”

„Ia te uită, am găsit o bucățică de rădăcină. De rădăcină de-a mea. E mică, e minusculă, dar mie îmi ajunge. Am să o pun într-un borcan și am să mă uit zilnic la ea, o dată dimineața și o dată seara. E bine să știi cine ești, de unde vii, să ai un fragment din rădăcinile tale într-un ghiveci sau într-un bocal transparent, pe o etajeră. Și să te privești în rădăcinile tale ca într-o oglindă.”

Sper că citatele v-au convins să o citiți. E o carte la care eu țin tare mult.