Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde |

Autor: Robert Louis Stevenson
Nationalitate: scotian
Titlu original: The strange case of dr. Jekill and Mr.Hyde
Anul aparitiei: 1886
Premii: nu
Ecranizare: Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1920), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1931), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1941), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1999), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (2002) si multe altele
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Prima oară când am auzit cele două nume a fost în filmul ăsta. Subiectul lui nu mi-l aduc bine aminte, dar cred ca avea o oarecare legătură cu romanul. După ceva timp, am auzit şi de carte şi mi-am pus în gând să o citesc. A trecut timpul şi n-am citit-o. Acum câteva săptămâni, am trecut pe la biblioteca din zonă să împrumut altceva (deşi cea de acasă aproape urlă la mine să-i citesc volumele) şi, salivând ca într-un magazin de ciocolată, nu m-am putut abţine şi-am luat-o şi pe asta acasă. 😀

Mulţi poate ştiţi povestea doctorului Jekyll şi a domnului Hyde, dar poate alţii n-o ştiţi. Această prezentare este un spoiler, aşa că o citiţi pe riscul vostru.

Straniul caz al dr. Jekyll şi al dl. Hyde este o cărticică de 105 pagini, roman de groază cu un substrat filosofic subtil demascat. Pornind de la curiozitatea de a înţelege dualitatea umană, de a putea fi în totalitate bun şi în totalitate rău în acelaşi timp, Dr. Jekyll, pasionat de chimie creează o mixtura de substanţe, care îi dă posibilitatea dă devină doi indivizi separaţi. Cum nu se poate mai convenabil: un doctor bătrân şi fermecător, adorat de prietenii lui buni, şi o înfăţişare grotescă cu trup chircit şi chip înspăimântător ce purta numele de Hyde (a se remarca jocul de cuvinte: to hide=a ascunde). Aceste Edward Hyde reprezintă latura malefică a lui Jekyll, latură renegată de orice om, dar existentă în toate sufletele. Răutatea căreia nu îi dăm curs, ura pe care o interiorizăm , acestea toate sunt întrupate în Hyde. Aşa cum spune Stevenson: „Hyde era răul pur” care îi dădea posibilitatea lui Jekyll să stea liniştit la căldura focului în timp ce Hyde comitea crime.

Din Hyde în Jekyll şi din Jekyll în Hyde se transforma prin simpla înghiţire a poţiunii magice. Când însă se culcă Jekyll şi se trezeşte Hyde, doctorul îşi dă seamă că e pe punctul de a pierde controlul şi se hotărăşte să pună punct tărăşeniei. Două luni îşi reia viaţa de dinaintea periculosului experiment, dar dorinţa rătăcirii pe drumuri la miez de noapte, începe să-i sfredelească din nou creierul. Şi bea poţiunea din nou. De data aceasta situaţia scapă de sub control şi Hyde abia dacă-i mai permite lui Jekyll să iasă la suprafaţă.

Ce n-am povestit eu aici e exact finalul, dar până să se întrepătrundă toate piesele acestui puzzle, R.L. Stevenson creează o atmosferă de film horror pe care e indicat să n-o descoperiţi înainte de culcare ca mine.
Cunoscând doar superficial subiectul, mi-am spus ca o fi o caricatură de carte, dar normal că mi-am schimbat părerea şi nu doar pentru că mi-a adus aminte de Portretul lui Dorian Gray, ci pentru că o situez pe aceeaşi treaptă, o consider o capodoperă ca şi Portretul lui Wilde.

12 Comments

Roxa

02.11.2009 at 18:03 Reply

Si in cazul lui Jekyll Stevenson e suficient de pe faza cu jocul de cuvinte, je kill, I kill, bla. 🙂 Pe mine nu prea m-a dat pe spate ca The Portrait of Dorian Gray. Empatizez cu mesajul, dar scriitura, din punct de vedere stilistic, lasa de dorit. Doar un punct de vedere. 🙂

Tomata

04.11.2009 at 22:59 Reply

@ Roxa –> Da, am remarcat-o, dar n-am mai scris de ea. 😀 Portretul eu am citit-o in romana, la o varsta la care nu ma prea interesa stilistica, asa ca nu pot sa te sustin sau sa te contrazic. O sa te cred pe cuvant. 🙂

Misaki

05.11.2009 at 09:45 Reply

Buna dimineata! ^_^ Eu imi amintesc ca am vazut un film alb-negru pe tema aceasta, o ecranizare dintre cele mentionate in recenzie, dupa toate probabilitatile. Eram adolescenta, dar pana si atunci mi s-a parut destul de clar mesajul. Voiam sa remarc si eu ca Portretul citit in romana nu mi-a produs o impresie la fel de puternica, comparativ cu varianta in original. Chiar ma gandeam in ultima vreme la asta: literaturile engleza, franceza, italiana, cele europene in general ne sunt cat de cat accesibile. In cazul literaturii japoneze si al altor scriituri asiatice ^_^ este imposibil sa le citesc in original (la cata japoneza stiu nu pot sa citesc nici macar un ziar ca lumea). Daca nu as fi trait acolo, imi dau seama acum ca nu as fi avut sensibilitatea necesara sa inteleg^_^

strelnikov

07.11.2009 at 06:34 Reply

@tomata: btw ti’a placut filmu cu malkovich?

http://en.wikipedia.org/wiki/Mary_Reilly_(film)

nu’mi zice ca nu l’ai vz.

cam aiurea per ansamblu dar malko e impecabil, zic io 🙂

Tomata

10.11.2009 at 22:47 Reply

@ Misaki –> Oh, oricum e de admirat ca te-ai apucat sa inveti japoneza, iar daca stai acolo, oh, cat mi-as dori sa te vizitez in perioada ciresilor, de Sakura. 🙂

@ strelnikov –> Nu am vazut filmul cu Malkovich, ci alta ecranizare pentru televiziune, care a fost cat de cat reusita. o sa il caut si pe cel cu John Malkovich ca m-ai facut curioasa si tu si o colega. 🙂 Merci de link, ca uite, n-as fi stiut ca asta e filmul. 😉