Dinti albi
Nationalitate: englezoaica
Titlu original: White Teeth
Anul aparitiei: 2000
Premii: James Tait Black Memorial Prize (2000); Whitbread Book Award (2000); Guardian First Book Award; The
Commonwealth Writers First Book Prize; The Betty Trask Award
Ecranizare: White Teeth (2002)
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: Despre frumusete
E duminica, deci e timpul pentru carte. Nu am terminat-o intr-o zi de duminica, dar nu conteaza. Recenzia pe care o public e putin mai serioasa pentru ca e destinata unui proiect, de care v-am mai vorbit. Asa ca vorba multa, saracia omului, enjoy:
Zadie Smith, la cei numai 24 de ani ai ei pe care ii avea cand si-a publicat romanul de debut, reuseste sa surprinda in capitolele cartii o sumedenie de teme si desi capteaza destul de realist tot ce descrie si tot despre ce vorbeste, mi s-au parut totusi cam prea multe prolematici atinse si dezbatute. Cam toate problemele importante cu care se confrunta secolele XX si XXI sunt prezente: razboiul, drogurile, feminismul, religia, traditia si obiceiurile, familia, delincventa juvenila, adulterul, rasismul, genetica si miscarile ecologiste. Toate acestea se intrepatrund de minune in desfasurarea actiunii insa mi s-a parut un pic cam prea stufos romanul din acest punct de vedere. Cu toate acestea temele cheie ale romanului sunt multiculturalitatea, (in)adaptarea imigrantilor in Anglia si religia.
Privind din sanul celor doua familii, Iqbal si Jones, este un roman despre renegarea parintilor si a autoritatii acestora, despre revolta copiilor impotriva a tot ce pretuiesc parintii. Familia nu mai e un centru de rezistenta ci epicentrul unor cutremure ce le schima tuturor destinele si viziunea despre cum ar trebui sa arate lumea.
Oralitatea, ironia si comicul de limbaj sunt trasaturile ce fac romanul usor de digerat si de inteles. Am fost pierduta insa la pasajele despre genetica, la explicatiile stiintifice despre evolutia Soarecelui viitorului, am fost surprinsa de exactitatea descrierii vietii de razboi, in primul rand de catre o femeie si in al doilea rand de catre o femeie care nu l-a trait.
M-a mirat faptul ca o scriitoare nu vorbeste despre dragoste, nu vorbeste despre cativa fluturasi si inimioare roz, nimic sfasietor, nimic de corazon. Povestile de iubire ce apar sunt handicapate. Toate. Nici casatoria, nici relatia parinti-copii, nici prietenia nu sunt bazate pe iubire. La acest capitoul, totul e gri si mat. Lipseste umanitatea care i-ar face iubibili. Eu n-am putut sa ma atasez sau sa ma identific cu niciunul dintre personaje, oricat m-as fi straduit. Citeam cartea ca si cand as fi ascultat o discutie intre vecinii mei carte tocmai s-au mutat in bloc si pe care nu ii cunosc, dar le stiu discutiile si certurile.
Rasismul de aici ii vizeaza parca mai mult pe negri, decat pe benagalezi (in cazul lor avem de-a face cu gruparile extremiste, cu religia lor, lepadarea si pastrarea apartenentei la mahomedanism). Cu toate acestea, un lucru ce imi scapa mereu din minte era culoarea pielii lui Irie si a mamei ei, Clara… In ceea ce o priveste pe mama, despre care se vorbeste mai mult la inceputul cartii, mi-a fost un pic mai usor sa o percep ca pe o negresa, insa fiica ei, desi are un capitol intreg dedicat ei, tinde sa isi estompeze aceasta trasatura, accentuandu-si-le pe celelalte, cum ar fi silueta ei nu tocmai pe gusturile ei de adolescenta.
Nu pot sa spun ca mi-a placut in mod deosebit, dar cu siguranta e o carte ce imi va ramane intiparita in memorie pentru ca nu e usor de uitat. Si daca stau bine sa ma gandesc, daca Smith a reusit sa faca acest lucru, sa isi lase cartea in sufletul cititorilor, e o carte buna.
Pentru cei curiosi mai exista o discutie aici.
10 Comments
Carina
Am vazut cartea in librarie si m-a tentat s-o iau, dar am avut cateva retineri…
Cum e Don Quijote? N-am citit romanul, dar stiu in principiu despre ce e vorba. Intotdeauna m-am intrebat oare ce se ascunde in atat de multe pagini…:) Poate imi dai niste referinte..
ama
eu nu remarcasem lipsa de iubire, da ai mare dreptate 🙂
Oby
aAaaA .. panic atac… carti “noi” care suna interesant si eu inca cu carti neterminate :-s
Hellene, tomata cu scufiţă
@ Carina –> Cred ca printre retinerile alea se numara si pretul. 🙂 Sau? Cartea e buna, dr marturisesc ca n-as fi ales sa o citesc daca nu era propusa la cercul de lectura de pe bookblog. Don Quijote e dragute, dar sunt doar la inceput, la primul volum… pana la sfarsit, mai am o groaza de citit. 😛 Dar o sa fac o recenzie cand o termin si atunci o sa iti spun exact ce mi-a placut si ce nu. 😉
@ Ama –> 😛 Asta e frumusetea in a discuta cu alti cititori, vezi mai multe puncte de vedere si interpretari diferite. Si oricum si eu mi-am dat seama de lipsa de iubire cand scriam recenzia, nu cand am citit. ;))
@ Oby –> Ai vreme destula sa le citesti pe toate. Ma bucur din ce in ce mai mult ca te vad interesat. La ce carte esti? 😛
Oby
Am mai terminat Jurnal si acum sunt pe Bantuitii 😀
Alina
Am recitit (aproape) toate post-urile tale din categoria “Tomata citeste”.
Cum am citit recent “Despre frumusete” a lui Zadie Smith si ma tenteaza si “Dinti albi”, vroiam sa te intreb daca ai cartea si daca poti sa o aduci la SdC. (really hoping for an yes) 🙂
Pingback:
Bia
Am ajuns și eu să scriu într-un final despre acestă carte… mersi de recomandare, că de la tine a plecat ideea de a o citi.
roberts
frumoasa recenzie:) am cartea in biblioteca, mi-amintesc ca matusa-mea mi-a dat-o dar n-am ajuns inca la ea. oricum, din ce spui, pare destul de complicata. si daca ti-a ramas in memorie, cred ca si-a atins scopul….
Pingback: