• tomata colecționară

    Smokers never win

    Posturile cu poze multe şi tematice se întâmplă atunci când n-am timp să scriu ceva mai deştept. De parcă prelucratul lor nu-mi ia la fel de mult timp. Linkul de unde am luat pozele de mai jos l-am primit de la colegul meu, Adi web-designerul (n-are site, da’ a zis să precizez sursa). Cine a ieşit cu mine cel puţin o dată sau cine îşi mai aminteşte că am mai scris eu în zbor aici pe blog, ştie că sunt practicantă de fumat. :-s Social smoker, adică. Cum sunt in preajma unui fumător, cum salivez, şi pentru că niciodată n-am ţigări, mă pun să cerşesc. Unii dintre voi ştiu lucrul…

  • tomata jucăușă

    Preferinţe

    Uf, Andra mi-a dat o leapşă. Una care seamănă cu un post pe care l-am scris pe vremea când ideea asta nici nu era leapşa. Cred că am fost precursoarea ei. Pentru că e a doua oară (sau a nu ştiu câta) când mi se cere să o fac, fie, mă supun.  Nici nu mă uit la ce am răspuns atunci, că poate lucrurile s-au schimbat. O FLOARE: lisianthus UN ANOTIMP: toamna O LUNĂ: octombrie O CULOARE: roşu UN ANIMAL: câine O PIESĂ VESTIMENTARĂ: o rochie UN FRUCT: litchi O PIESĂ DE MOBILIER: fotoliu O MELODIE: 3 Doors Down – When I’m Gone UN VIDEOCLIP: Depeche Mode – Wrong UN…

  • tomata cititoare

    Promovez lectura! (Concurs)

    …dar de asta deja v-aţi prins de ceva vreme. 🙂 Mă bucură mult să primesc de la voi comentarii în care va manifestaţi interesul pentru o carte, impresiile despre un autor sau şi mai mult, dorinţa de a citi romanul despre care am vorbit. Tatăl meu de multe ori intra la mine în camera şi când mă vede la calculator mă întreabă: „Iară eşti călare pe el?”, când intră şi mă vede citind: „Iarăşi citeşti? Ce tot citeşti atâta?” (orice aş face nu-i bine 🙂 ) Şi de fiecare dată ii răspund cu titlul cărţii pe care o am în mână. Nu ştiu de ce are atitudinea asta pentru că…

  • scrisori catre tomată,  tomata colecționară

    Expoziţie de mesaje

    Când mi-a venit ideea acestei expoziţii, m-am gândit că va fi privită cu scepticism şi că doar câteva fete se vor baga la trimis bileţele. Apoi, mă gândeam că poate cine îmi va trimite mesaje vor fi în mare parte scrisori de dragoste netrimise sau vise despre poveşti de iubire. Nu că aş fi avut vreo problemă cu asta, dar am fost atât de plăcut surprinsă când am văzut cât de inventivi sunteţi, încât îmi venea să pun expoziţia online mai devreme decât am promis. 😛 Nu puteam să fac asta normal şi am tot citit şi-am recitit scrisul vostru de mână şi acum în sfârşit pot să-l împart cu…

  • tomata cititoare

    Extrem de tare si incredibil de aproape

    Autor: Jonathan Safran-Foer Titlu original: Extremely loud and incredibly close Nationalitate: american Gen: roman Anul aparitiei: 2005 Nr. pagini: 424 (Humanitas) Premii: New York Public Library’s “Books to Remember” list,  New York Times Bestseller (Fiction, 2005), V&A Illustration Award (2005) + altele Ecranizare: Extremely loud and incredibly close Nota mea: 5/5 Alte recenzii de acelasi autor: Totul este iluminat Despre Extrem de tare şi incredibil de aproapeam aflat tot de la schimb de cărţi. N-am fost prea curioasă de ea pentru că e mult prea contemporană pentru gusturile mele şi oricum până să mă atragă cât de cât, uitasem mult din prezentările celorlalţi. La penultima ediţie am luat-o pentru că…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei