scrisori catre tomată
-
Ce poți afla despre norvegieni și Norvegia numai trăind acolo?
Chiar dacă am început seria scrisorilor către Tomată cu două prietene – și după a treia încă aștept – asta nu înseamnă că doar prietenele îmi pot scrie de pe meleaguri străine. Așa se face că, răsfoind readerul, mi-am spus că și alți bloggeri care trăiesc în țări greu accesibile pentru mine, ar putea avea povești interesante. Am trimis niște mesaje pe Facebook și am așteptat răspunsuri. Primul a venit din partea Nicoletei, pe care am întâlnit-o pe blogul Cristinei Bazavan. Lăsase un prim comentariu și fix atunci m-am găsit și eu să dau click pe linkul ei. Nu avea multe articole, așa ca i l-am citit pe tot. Era…
-
Mărturia unei „grecoaice”
Când mi-a dat prin cap să-mi contactez toate prietenele şi cunoştinţele care trăiesc prin ţări străine pentru a le invita să scrie un guest post pe blogul meu, a doua persoană la care m-am gândit a fost Cristina. (Prima fusese Flavia, care deja ne-a povestit despre Singapore şi care între timp şi-a făcut un blog dedicat ţării ei adoptive.) E ciudat cât de aproape de sufletul meu e Cristina, având în vedere că n-am fost „împreună” decât câteva luni. Mai exact, am fost colege la o agenţie imobiliară, dar am clickuit atât de bine, încât şi acum, după 5 ani şi ceva încă mai păstrăm legătura deşi nu ne-am văzut…
-
Multumesc pentru felicitari
Anul ăsta, de Crăciun, am primit o grămadă de felicitări de hârtie, prin poștă sau curier. M-am bucurat tare mult să văd că lumea se întoarce la „origini” și ia pixul în mână să scrie câteva rânduri din suflet pentru oamenii dragi. M-a flatat că am fost pentru câțiva dintre ei unul dintre acei oameni dragi. Sau măcar unul dintre acei oameni la care s-au gândit de Sărbători. Pe de altă parte, eu am fost cam tăcută anul ăsta. Dacă de Crăciunul trecut am trimis „felicitări” cu o roșiuță din header și cu urarea “Crăciun fericit!”, anul ăsta nu am avut timpul necesar să o fac. Însă la anul îmi…
-
Scrisoare de la o cititoare
N-au fost puține dățile în care am vorbit despre câte satisfacții îmi aduce blogul ăsta. De la bani la diverse beneficii și la bucurii mai mici sau mai mari. Însă CEA MAI MARE SATISFACȚIE dintre toate rămâne ce primesc de la voi, cititorii acestui blog, al rândurilor mele zilnice, al sufletului meu pus în jurnalul ăsta virtual. V-am tot povestit despre cuvintele incredibil de frumoase pe care le-am primit de la unii dintre voi după moartea tatălui meu, despre mailurile cu sfaturi utile și cu adrese și contacte la care să apelez când am probleme, despre orice îmbrățisare primită la fiecare oftat de-al meu. Ei, Crăciunul ăsta e și mai…
-
Singapore, asa cum nu il stiati
N-am luat în considerare niciodată posibilitatea de a publica pe blog Guest posturi. Nu știu exact de ce. Eu am scris pentru alții, deci nu din cauză că aș fi fost împotriva ideii. Însă când am văzut la Roxa e-mailurile prietenei ei din America, mi-am zis că ar fi o idee bună să le rog pe prietenele mele de peste mări și țări să scrie pentru voi (și pentru mine) câteva cuvinte despre locurile care acuma înseamnă pentru ele „acasă”. Prima care mi-a acceptat invitația a fost Flavia, o foarte bună prietenă din facultate, de care mă leagă multe amintiri și multe experiențe împărtășite și care, de un an, trăiește…

