O săptămână pentru sufletul meu (II)

Deja nu mai număr de câte ori am fost la Budapesta, dar sunt sigură că e orașul străin pe care l-am vizitat sau tranzitat cel mai mult. Anul trecut l-am ales pentru întâlnirea cu Anca și Oana, anul ăsta, pentru o întâlnire cu membrele clubului de carte în care suntem de 10 ani. De ambele dăți, considerentul a fost același: să fie ușor de ajuns și din România și din alte locuri de prin Europa.

Dar mai întâi să vă vorbesc despre acest grup.

În 2016, când am emigrat în Germania, am lăsat în urmă multe obiceiuri și plăceri la care nu mă gândisem înainte să ajung acolo. Preocupările se îndreptau către noua limba pe care trebuia să o învățăm, acomodarea într-un loc străin cu un bebeluș care era în sine un punct de cotitură în viață și un întreg necunoscut. Deci gândul la discuțiile despre cărți și mersul la teatru nu s-a strecurat printre grijile mele. Cu mersul la teatru e încă o mini-problemă, deși măcar o dată pe an, am norocul să vină vreo piesă la Berlin și să mă bucur de ea.

Însă cu discuțiile despre cărți am rezolvat destul de rapid problema. Nu cunoșteam mulți români în Berlin, însă cunoșteam mulți cititori pe internet. Am întrebat timid pe un grup de mame din România, stabilite la Berlin, dacă vor să discute despre cărți și chiar dacă acolo nu am avut succes, am cunoscut-o așa pe Nicoleta, cititoare avidă și ea, și tot vorbind pe net și uneori și în persoană despre cărți, am ajuns la ideea de a face un grup pe Facebook și de a invita oamenii cu care știam că am ce vorbi. Am adăugat prietenele cititoare, apoi bloggerițe cititoare cu care eram prietenă pe FB, apoi ele au mai adăugat pe altele și azi suntem peste 80 pe un grup secret și vorbim zilnic despre cărți. Non-stop. Pe unele dintre ele le-am întâlnit în persoană de-a lungul timpului, pe altele încă nu. Suntem numai femei, că așa ne-am nimerit și nu ne pare rău. E un grup pașnic cu doar 3 scăndăluțe în 10 ani, în care știm să vorbim civilizat despre cărți mai ales atunci când avem păreri diferite.

În Elveția, anul trecut, am cunoscut-o pe Amaia și la întoarcere am pus pe grup o poză cu noi două și n-a durat mult până discuția s-a transformat într-o plănuire a unei întâlniri de grup. Nici una, nici două, s-au stabilit datele, locul, biletele au fost cumpărate, hotelurile rezervate și între 19 și 22 februarie ne-am cunoscut la Budapesta 11 dintre noi.

A fost una dintre cele mai împlinitoare întâlniri pe care am avut-o și în asentimentul meu au fost toate doamnele care au venit. Nu știu dacă e faptul că ne leagă această conexiune literară sau faptul că suntem împreună de atâția ani, dar ne-am bucurat de companie și în grup complet și în grupuri mai mici, n-au existat constrângeri să facem toate același lucru, mereu s-a anunțat cine unde merge și se putea alătura și în fiecare dintre cele 3 seri ne strângeam în lobby-ul hotelului să mai sporovăim, în ultima seară jucând chiar și mima. Ne-am fi dus și la karaoke dacă se insista.

Am decis că vom mai face și la anul o ieșire ca prea bine ne-a prins.
Cu fetele nu vă arăt poze că nu am cerut acordul, dar va arăt ce am văzut în Budapesta.