Brigidfest 2026

Am luat decizia anul trecut că nu voi mai sări peste Brigidfest decât dacă nu sunt în oraș sau sunt bolnavă. Pe 6 februarie a avut loc a 8‑a ediție (a 3‑a pentru mine) și ca în celelalte rânduri a fost informativă, amuzantă și foarte călduroasă.

Cele trei autoare, de care nu auzisem până nu am rezervat biletele (gratuite) – dar asta nu mă împiedică să merg – au fost Vona Groarke, Wendy Erskine și Cathy Sweeney. Din păcate nu mi-am luat notițe și totul a trecut destul de repede, dar spre deosebire de ediția precedentă, m-au convins să cumpăr toate cărțile, dar cea a Vondei Groarke nu mai era disponibilă. No matter, o găsesc eu pe undeva că pare foarte interesantă.

Cathy Sweeney a fost prima care și-a prezentat primul ei roman (după un volum de proză scurtă) – Breakdown – care are în centru o femeie care într-o zi, efectiv se ia și pleacă de acasă și nu se mai întoarce. Lasă soț și copil și pleacă într-un road trip fără să anunțe pe nimeni – “ceea ce mamele nu fac niciodată” și eu am devenit foarte curioasă de nefericirea care stă la baza acestei decizii. Dacă se mai întoarce sau nu, autoarea nu a vrut să ne spună, însă totul este povestit în timp real, deci va trebui să o citesc să aflu. M-a intrigat subiectul pentru că e despre ceva ce eu nu aș face, nu aș putea face și nici nu mi-aș dori să fac vreodată. Și vreau să înțeleg.

Vona Groarke e, de fapt, poetă, însă a simțit că pentru o anumită femeie, care e chiar stră-bunica ei, a vrut să scrie un roman – Hereafter: The Telling Life of Ellen O’Hara. Însă fiind poetă, nu îi putea spune povestea, pe care nici o cunoștea bine) în versuri, nu voia să fie nici non ficțiune, dar nici cu forma clasică de roman nu mergea. Așa că ce a făcut? Le-a amestecat. S-a documentat foarte bine despre timpurile în care a trăit – informațiile au fost destul de puține, a creat un personaj care să o intervieveze (ea însăși) și a plasat-o pe străbunica ei pe un fotoliu din sufragerie și i-a pus întrebări. Răspunsurile ei sunt scrise în sonete. Mor de curiozitate să o descopăr pe această doamnă care a trăit pe la finalul anilor 1800, în această formă interesantă de scriere.

Wendy Erskine a fost senzația serii, ne-a făcut să râdem de cum deschidea gura. Scriitoare de proză scurtă, ne-a povestit că la un moment dat s-a săturat să tot inventeze personaje și universuri tot odată la câteva luni, așa că s-a gândit să pună 50 într-o carte și “să vedem ce se întâmplă”. Așa că avem 50 de personaje care interacționează unele cu altele și povestesc chestii din viețile lor, la ceva întrunire sau petrecere, în paragrafe scurte. Nu m-am uitat încă în carte și nu știu dacă sunt dialoguri sau pur și simplu blocuri de text pentru fiecare, dar abia aștept să citesc The Benefactors, primul ei roman. Dintre toate cele trei, e cea mai premiată în Irlanda. Și la ea abia aștept să ajung.

Dacă cumva vă tentează vreuna, m-aș bucura să aflu 🙂