Trei autoare la Brigidfest 2025

În fiecare an, la început de februarie, irlandezii o sărbătoresc pe Brigid, care a fost la un moment dat și Sfânta Brigid, patroana spirituală a creativității feminine, a poeziei și a fertilității printre altele. Și tot în fiecare an Ambasada Irlandei din Berlin invită câte trei autoare irlandeze să vorbească despre arta lor. Intrarea e gratuită și evenimentul binevenit.

Prima și singură oară când am mai fost la Brigidfest a fost în 2019 și în fiecare an am căutat să văd ce autoare noi vin, însă în anii pandemiei nu s-a ținut (cred) și nici nu mă interesau foarte mult numele. În 2019 le-am întâlnit pe Eimear McBride (A Girl is a Half-Formed Thing), Lisa McInerney (The Glorious Heresies – care a devenit și una dintre cărțile mele preferate) și Julia Kelly (Matchstick Man – pe care încă nu am citit-o, dar e în bibliotecă cu autograf, mă așteaptă).

Nici anul ăsta nu cunoșteam numele și nici cărțile care urmau să fie prezentate, dar am avut chef să merg. Invitatele au fost Elaine Feeney (How to Build a Boat), Mary Costello (Barcelona), Sheila Armstrong (Falling Animals), iar eu m-am întâlnit acolo cu o fostă colegă și cu o amică din Berlin. Evenimentul a fost minunat și mi-am luat o grămadă de notițe, pe care voi încerca să le transcriu aici.

Toate au vorbit despre procesul creației, ce le inspiră și cum transpun inspirația în scris. De exemplu Elaine Feeney spune că unul dintre personaje îi vorbea mereu și implora să fie scris, în timp ce Mary Costello se folosește de scris pentru a face liniște în cap și pentru a se elibera de toate gândurile și poveștile care o chinuie.

Sheila Armstrong petrece și o săptămână scriind un singur paragraf pentru că e în primul rând interesată de limbaj mai mult decât de subiect sau dialoguri. Tot ei îi place să scrie despre peisaje mai mult decât despre acțiune și în povestirile ei (căci e, înainte de toate, o scriitoare de povestiri) caută să prezinte o Irlandă diferită de ce se tot aude desprea ea și anume că nu toți oamenii sunt săraci și triști. A scris Falling Animals în pandemie când a avut timp berechet să se documenteze și pentru că acțiunea e plasată într-un sat imaginar de la marginea mării, a citit exhaustiv despre transportul și traficul marin și oamenii care lucrează în domeniu.

Și Mary Costello e scriitoare de povestiri până în măduva oaselor, dar din când în când una dintre ele are potențial de mai mult și povestirile se transformă în romane mai scurte. Moderatoarea a observat că autoarea explorează empatia și rândurile ei transmit suferința altora. Ne-a povestit ca asta provine din propria reacție la ce se întâmplă în lume, la neputința de a împiedica nenorocirile să se întâmple și astfel prin scris se eliberează de câte o obsesie care o acaparează. Mereu își pune întrebarea: cum trăim cu cei care ne fac rău? Și pune în povestirile ei milă pentru cei slabi și fără voce. A mai precizat că nu încearcă voit să schimbe ceva, nu simte că are vreo putere să schimbe ceva și în nici un caz nu e un autor politic.

Pe de altă parte, Elaine Feeney e foarte interesată de putere, dar mai ales de cine o deține. Preferă spațiile închise, acolo unde se adună oameni foarte diferiți și urmărește coflictul sau cooperarea între ele. E fascinată de cum funcționează instituțiile și despre efectele pe care le au asupra moralității. Și, deși personajele ei au anumite trăsături care le pot încadra în tipologii discriminate, preferă să nu le pună etichete și încearcă să exploreze ideea de lume în care nu punem oamenii în cutii. Mary Costello completează că spațiile închise, în special mijloacele de transport unde oamenii sunt ‘prinși’ împreună dau ocazia multor feluri de discuție și subiecte care le dezvăluie mintea și sufletul.

Sheila Armstrong flirtează des cu realismul magic, deși urăște termenul, însă e cel care îi dă libertatea de a explora lipsa logicii lumii dacă ‘pui puțin de absurd în poveste’.

Despre stilul de a scrie, Elaine Feeney spune că pentru ea e foarte importantă muzicalitatea și cadența frazelor, ea fiind poetă la origine. Moderatoarea chiar a observat ritmul propozițiilor și a întrebat-o dacă își citește manuscrisul cu voce tare și dacă urmărește cadența intenționat. A spus că da și la fel a spus și Mary Costello. Cea din urmă nu e adepta textelor înfrumusețate, nu caută să decoreze prin lirism, își ia multe notițe, însă e atentă la ritmul frazelor. Sheila Armstrong a fost editor înainte de a-și scrie propriile texte și momentul în care și-a dat seama că povestirile sunt ‘her thing’, creația a început să curgă. Însă recunoaște că îi e foarte greu uneori să scrie, așa cum am notat mai sus, își lucrează mult frazele. În pandemie a ajutat-o foarte mult izolarea, în special când ieșea din când în când afară și totul i se pare incredibil de clar. Atenția pe care o acorda fiecărui lucru era mult sporită de închiderea între patru pereți pentru o perioadă atât de lungă.

Am cumpărat How to build a boat și Falling Animals și abia aștept să ajung la ele.