Ada și ecranele

Am întors decizia asta pe toate părțile, însă până la urma am optat să scriu. Apropos, când am scris despre educația sexuală nu am avut nici o secundă de ezitare sau vreun dubiu dacă ar trebui sau nu să scriu despre subiect.

Însă când vine vorba despre tehnologie și copii, discuția sau critica deranjează și uneori vine la pachet cu vină. Recunosc că imboldul mi-a fost dat de Alexa cu articolul acesta. Refuz să cred că chiar există părinți care își leagănă conștiința cu explicația că butonatul și statul cu ochii în telefon ore în șir îi ajută pe copii să stăpânească tehnologia.

Pentru că e exact cum spune și Alexa, copiii devin experți în tehnologie în câteva ore de apăsat pe ecran. Ada a descoperit funcții ale telefonului meu în vreo două ore din weekenduri, apoi s-a prins cum să editeze poze, să creeze multiple background-uri și alte trăznăi pe care eu nu aveam cum să le descopăr că nu mă interesa. Am decis să scriu despre cum e la noi, pentru a mă putea întoarce în trecut la acest articol.

Nu îl public ca exemplu, că nu e nici pe departe, însă vine și cu permisiune și cu interziceri. Poate găsiți ceva folositor, poate nu.

Primul disclaimer: de când ne-am mutat la casă și nu mai avem curtea interioară din spatele blocului în care copiii se jucau nesupravegheați și în siguranță toată ziua, e mai greu cu organizarea întâlnirilor cu prietenele ei pentru că nu niciuna nu stă după colț sau la casa de lângă, iar copii de vârsta ei în jurul casei nu sunt, toți vecinii sunt bunici. Deci joaca trebuie stabilită de părinți, copiii duși-luați, plus că în timpul școlii e mai complicat, deci timpul de joacă, din păcate, s-a redus. Sotzu’ lucrează de acasă, până la ora 18, eu vin în general la 16, copilul stătea până anul ăsta la after school la școală până pe la 15:30. Lecții nu avea acasă, însă lucram noi cu ea la matematică și la germană. Din septembrie va veni direct acasă, fară after school, însă cred că va ploua cu teme.

Ce ecrane și cum are voie Ada să le folosească?

Vârsta: 9 ani fără 2 săptămâni

Numărul 1 – televizorul

Al doilea disclaimer: și eu și soțul suntem consumatori de filme, seriale, stand-up-uri, documentare. Pentru mine, în mod special, televizorul e relaxarea supremă pentru că mă scoate din cotidianul și rutina mea zilnică și mă transpune în poveștile altora când mă uit la filme și seriale. Timpul îmi e foarte redus, așa că interesele mele sunt înlocuite cu ale Adei când ne uităm împreună.

De pe la 2-3 ani am lăsat-o să se uite la cântece de copii, la Peppa Pig, Super Wings și Paw Patrol. Nu non-stop și nu în fiecare zi. Nu i-am băgat niciodată mobilul sub nas să se uite la ele, întotdeauna la TV, de pe canapea, cu distanță de cel puțin 2m intre ea și ecran. Nu am avut niciodată greutăți în a o lua din fața lui, întotdeauna a acceptat fară zbierăte că programul s-a terminat și oricum nu avea când să acumuleze zeci de ore de uitat la TV pentru că nu stăteam prea mult în casă. Mă folosea pe post de telecomandă, deci întotdeauna știam la ce se uita. Și la un moment dat am găsit niște video-uri cu adulți care se jucau cu lego, inventau povești cu Barbie, făceau unboxing de diverse jucării etc. Am lăsat-o pentru că nu păreau periculoase dar la un moment dat i-am spus că ‘astea sunt niște prostii, nu câștigi nimic dacă te uiți la ele.’ Și ajunsese să se roage de mine să ‘se uite la prostii’ :)) Când a început să mânuiască singură telecomanda, i-am interzis YouTube-ul. În primul rând pentru că îmi era mai greu să controlez la ce se uita, și în al doilea, nu avea răbdare să se uite la clipuri până la capăt.

M-am gândit că își alterează durata de atenție și de atunci s-a terminat cu clipurile. Nici în ziua de azi nu are voie pe YouTube.

Televizorul nu i-l interzic deloc și are voie zilnic, dacă nu are altceva de făcut. De ce? Pentru că sunt în preajma ei și știu la ce se uită. De cele mai multe ori ne uităm împreună, povestim despre ce vedem, punem pe pauză și dezbatem situații. Nu de puține ori, în situații interesante, mi-a spus ceva de genul: ‘Mai știi, mami, că așa a fost și în serialul X, când fata aia a mințit și apoi s-a certat rău cu prietena ei cea mai bună?’. Sunt de părere că de la televizor poți învăța multe, atâta timp cât controlezi conținutul. În Germania există vreo două canale educative pentru copii și n-aș avea nici o problemă să o uit pe canapea dacă se uită la ele.

Numărul 2 – tableta (un Amazon Fire obosit)

Cumpărată în clasa I, în primul rând pentru că avea nevoie de o aplicație de exerciții de la școală. Care acoperă toate clasele dintr-a I-a până într-a 13-a și toate materiile. Oricum aveam nevoie de ea și pentru călătorii lungi cu mașina. Nu o folosea pentru nimic altceva decât pentru aplicația Anton și pentru filmele din mașină. I le descărcam cu o zi înainte să pornim la drum, așa că pentru câteva ore (cu pauze) era liniște și pace. Prin iarnă, anul trecut, a aflat de Roblox și se mai juca din când în când, iar de câteva luni a descoperit funcțiile tabletei si ale telefonului și nimic altceva nu o mai prea interesează, în afară de ce poate tableta să facă. Mă bucură puțin că pare prinsă de partea tehnică și mereu vine să îmi arate chestii noi. Ar edita profile de dimineața până seara daca i s-ar da voie. Dar nu i se da.

Numărul 3 – Ceasul cu GPS

Până prin 2018, parcă, fuseseră interzise din motive de siguranță a copiilor. Tehnologia a evoluat, acum e voie, însă nu la vedere. Orice copil care are telefon sau ceas cu telefon, trebuie să le păstreze în ghiozdan și le este interzis să le folosească pe teritorul școlii, cu excepția momentelor de urgență. Noi nu am văzut rostul ceasului pentru că mereu o ducea și o lua unul din noi de la școală. Dimineața mergem amândouă cu același bus și aproape niciodată nu mă lăsa să merg mai departe, trebuia să cobor cu ea, să o duc de mână până la poarta școlii, deși era plin busul de copii din clasa ei. Am făcut asta cât timp a avut nevoie. Apoi, anul trecut în septembrie, deci începutul clasei a III-a, au apărut ceasurile în clasa ei și m-am interesat. Am cumpărat un Xplora X6 și de atunci copilul a devenit mai independent, ceea ce era un factor destul de important din decizie. La o săptămână după ce l-a primit a început să meargă singură cu busul, să se întoarcă acasă, dar era și încă este obligatoriu să ne sune când pleacă. De fapt, nu are voie să plece de acasă fară ceas pe mână. Are opțiunea de telefonie, de trimis mesaje audio și, cel mai important, are GPS destul de exact. I se poate seta un perimetru sau mai multe de siguranță și părinții primesc alertă dacă copilul a părăsit zona de siguranță. Primim notificări și când vorbește cu altcineva la telefon. Apropos, numărul ei nu poate fi apelat de un număr care nu e introdus de noi în aplicație, în agenda ei. Și nici ea nu poate suna daca nu îi bagăm noi un număr în agendă. Se poate seta un ‘mod școală’ și în timpul ăla nu poate nimeni să o sune și nici ea pe nimeni. Noi nu l-am activat pentru că vrem să poată să ne sune oricând e nevoie. Mai poate face și poze, dar cred că vă închipuiți ce proastă calitate au acele poze făcute cu un ceas. E cea mai bună investiție. Spre deosebire de telefon, ceasul e mereu pe mâna ei, în afara orelor de școală. Și până la 10 ani, tot ceasul va fi metoda ei de comunicare.

Numărul 4 – Nintendo Switch

L-a primit cadou de ziua ei anul trecut, ‘pentru că toate prietenele mele au’. L-am luat și timp de 3 luni s-a pus praful pe el că nu i-l mai trebuia. Nu știa să îl folosească, noi nu prea ne grăbeam să îi arătăm, așa că atunci când au venit prietenele la ea, au făcut un Nintendo party și au învățat-o ele 😛 A avut o perioadă scurtă cu Minecraft, ne mai jucăm toți 3, foarte rar jocurile cu sporturi, însă dintre toate ecranele e cel mai puțin folosit. Uită că îl are, uită să îl încarce, dar mereu îi trebuie jocuri noi, ceea ce nu se întâmplă, că sunt foarte scumpe și cum nu sunt prioritatea ei nr. 1, o lăsăm mai moale cu Switch-ul.

Numărul 5 – iPhone-ul meu de România – un XR bătrâior

Pentru ea ăsta e, cum se poate bănui, cel mai important ecran din univers. Ghinionul ei e că are voie doar în weekend și nu non stop. Ce face pe el? Ascultă muzică pe Spotify, are playlisturi pe contul meu, se joacă tot felul de jocuri, își face poze cu filtre de pe Snapchat tot de pe contul meu, fară să le posteze undeva, se filmează singură, editează, pe WhatsApp își trimite emoticoane cu două prietene de ale ei și mă înnebunește și pe mine de cap cu GIF-uri și declarații de dragoste; habar nu au să vorbească la telefon în afară de hlizeli. Nu știu să pună întrebări, să aibă o conversație mai substanțială. Cele două emisiuni TV menționate mai sus au și aplicații și se uită și pe telefon. În fiecare weekend îmi amintește că la 10 ani, telefonul ăla (dacă o mai trăi până atunci) va fi al ei.

Nu are voie pe rețele sociale, nici pe Google. I-am spus că dacă are întrebări să vină la mine, că îi dau eu răspunsuri sau le caut dacă nu le știu. Pe Instagram ne uităm împreună la Reels cu animale, dansuri, make-up-uri de genul celor de la Glow Up, glume nemțești.

I-am explicat că Internetul e un loc în egală măsură extraordinar și îngrozitor. Știe deja de fake news de la școală, dar i-am spus și eu că nu tot ce scrie pe internet e adevărat și bun de crezut. Știe și că e plin de prădători care prostesc copiii sub identități false, nu are voie să își scrie cu absolut nimeni de pe chaturile jocurilor dacă au așa ceva. Oricum, toate subiectele astea se discută și la școală și la emisiunile TV pentru copii, informația e destul de răspândită și repetată.

Bonus – echo dot

Avem două, unul în bucătărie, care vorbește engleză și e al nostru și unul în camera Adei, care vorbește germană și care e partenerul ei de conversație :)), când nu cântă din toți bojocii. E mare consumatoare de muzică și nu de puține ori o aud dandu-i comanda să îi cante ‘muzică de balet’. E atentă la cuvinte, știe melodii întregi pe de rost și în engleză și în germană. Nu petrece ea prea mult timp în camera ei, însă când e acolo, Alexa îi ține de urât.

Așa se prezintă lucrurile în casa noastră și deocamdată simt că deținem controlul. Nu știu ce ne va aștepta în adolescență și la ce măsuri vom recurge, însă știu sigur că orice e prea mult va strica. Daca li se interzic prea multe, vor fi curioși, se vor ascunde și poate vor începe și să mintă; dacă le dăm frâu liber și mergem pe încredere, poate tot acolo se va ajunge.

Aș vrea să închei spunând că fiecare părinte știe ce e mai bine pentru copilul lui, însă excesul de orice nu va fi niciodată mai bine pentru nimeni.

Vă aștept cu interes propriile povești, că poate mai învăț și eu ceva.

sursa featured image: Andrea Piacquadio