Primul sărut al ei |

E al meu, al meu, al meu, al meu, al meu.
Adică mi l-a dat mie.
Adică pe mine m-a pupat prima.
Adică primul ei sărut mi l-a dat mie.

Și nu oricând, nu cerut, nu cerșit. Pur și simplu, în seara în care dragostea se manifesta pretutindeni pe glob, pe 14 februarie, Ada mi s-a aruncat de gât și mi-a țocăit pe obraz un pusi în toată splendoarea lui.

Nici nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat, deși n-a fost nici rapid, nici superficial, dar nu-mi venea să cred că fără să o mituiesc cu nimic, fără să i-l cer, fără să îi arăt ce trebuie să facă, a venit de la ea, din căpșorul ei, din inima ei. Și am rămas, ca de obicei, leșinată de fericire. Am mai cerut unul, ca să-l pot conștientiza, să-l anticipez și să-l savurez și mi l-a dat și pe al doilea.

Am încercat să o convingem să-și pupe și tatăl, dar pe el îl mușcă de nas, ceea ce poate într-o anume cultură și civilizație e tot un fel de sărut. Poate dacă se bărbierește mai des?

Ideea e că eu am mai primit doi pupici la două zile după primii, dar e drept că i-am cerut și era într-o dispoziție iubăreață, eram numai noi două, deci n-a venit întru totul de la ea. Dar cui îi pasă? Eu pot muri de atâta fericire când mă gâtuie și mă pupă.

sursă foto > sarut de bebe > Shutterstock

6 Comments

Mama Aluniţă

20.02.2017 at 21:34 Reply

E atat de frumos incat ma simt de-a dreptul socata ca eu nu am nici cea mai vaga amintire a primului pupic al Lunei. Adica mi se parea ca asta e o chestie innascuta, asa, ca ne-a pupat pe toti dintotdeauna, dar acum imi dau seama ca trebuie sa fi existat un fantastic moment T zero, pe care eu l-am uitat…