Wishlist pentru concerte

Senzația pe care ți-o dă prezența în public la concertul unei trupe sau al unui cântăreț preferat nu e egalată de nimic. E genul de euforie pe care n-o atingi decât prin muzică, un anumit tip de fericire. Fericire dată doar de muzică. Există mai multe tipuri de fericire, să nu-mi spuneți că nu v-ați gândit până acum la asta. Fericirea dată de muzică, fiorii dați de o reprezentație live și de uimirea că îl ai în fața ochilor pe cel pe care-l vezi la televizor sau a cărui muzică o asculți în mașină, basul simțit în piept și eliberarea de toată energia pe care ți-o dă muzica live, chiar nu pot fi egalate de nici o altă experiență. Aș asemăna-o poate cu exaltarea provocată de un meci de fotbal și de victoria echipei favorite. Însă n-aș pune semnul egal între ele, sunt totuși doi declanșatori diferiți.

Am descoperit euforia concertelor prima oară când am fost la unul. În 2008, când o prietenă m-a întrebat dacă aș vrea să merg, am zis că da, fără să mă gândesc. Era o aventură, mai ales că era și prima vizită în București. Excursia mi s-a părut bestială, iar concertul, deși Lenny Kravitz nu era printre muzicienii pe care-i ascultam într-una, mi s-a părut la fel. Am prins gustul și deși România a început să fie vizitată de tot mai multe formații și cântăreți, cu prima ocazie când una dintre trupele mele preferate au venit în București, am vrut neapărat să testez senzația din plin. Dacă la Lenny fusese fain și nu eram 100% fană, la Bon Jovi avea să fie epic. Cu lacrimi, emoții, tot tacâmul.

În Timișoara concertele mari lipsescu cu desăvârșire. N-avem unde să le ținem și n-avem public suficient să umplem un stadion. Așa că să zicem merci dacă ăia mari ne calcă măcar capitala. Totuși, există cineva în Timișoara care are grijă să ne mai bucurăm și noi urechile, măcar din când în când. Sunt cei de la Plai, care pe lângă festivalul deja cunoscut internațional, mai aduc și artiști pentru concerte individuale. Așa i-am văzut pe Pink Martini și pe Nouvelle Vague. Iar dintre concertele Plai, cel mai mult m-au bucurat Patrice și Zaz.

Un al treilea concert mare și foarte așteptat a fost The Born This Way Ball al lui Lady Gaga, pe care l-aș fi savurat mai mult dacă n-aș fi fost singură în fața scenei. Nu numai eu în Monster Pit, ci eu fără nici un prieten. Totuși am savurat fiecare vers, fiecare mișcare, fiecare decor, fiecare costum.

Acum două seri, verișoara mea din Germania mi-a trimis o poză cu biletele cumpărate pentru One Republic. Știu ce voi face pe 28 februarie 2014: voi fi în Berlin la Columbiahalle savurând noul album Native și alte piese din repertoriul formației.

Dar pentru că postul ăsta se numește Wishlist, pun aici o listă (încă una printre atâtea altele) de concerte pe care aș vrea să le văd.

Robbie Williams – bifat, Pink, Katy Perry, The Killers, Garou – bifat, Elton John, Andre Rieu, George Michael, Lily Allen, Emeli Sande – bifat, Beyonce, Bruno Mars, Jason Mraz, Muse, Travis, Alicia Keys și oh, câți mai sunt.