Ar trebui să ne băgăm nasul în familiile altora
Violența domestică e unul dintre subiectele pe care m-am ferit să le abordez pe blog. Nu pentru că n-am nici o părere în privința asta (ar fi și culmea), nu pentru că n-aș fi în stare să-mi apăr opiniile, ci pentru că știu persoane care au fost victimele ei și aceste persoane, întâmplător, îmi citesc blogul. Nu vreau să le jignesc și nu vreau să le arăt cu degetul. E greu de înțeles de ce o femeie nu pleacă, de ce rămâne lângă cel care o ia drept sac de box sau metodă de descărcare a nervilor. E greu de înțeles o mentalitate ca a femeilor care nu iau nici o inițiativă când sunt bătute, dar, de data asta mă voi abține de la comentarii puternice, directe și acuzatoare, cum am făcut în alte cazuri. Poate n-ar trebui, dar decid să așez acest subiect în sertarul cu lucruri pe care nu le pot accepta și nu le pot înțelege.
N-aș putea fi niciodată într-o asemenea situație pentru că nu am configurația mentală care să accepte așa ceva. N-am fost niciodată lovită de vreun iubit, nici măcar în situația ipotetică și, credeți-mă, sunt enervantă când vreau să fiu și au fost o grămadă de momente când aș fi meritat să-mi închidă cineva gura. N-a făcut-o nimeni și nici nu concep că ar fi putut încerca.
Aș putea aborda problema din cel puțin 4 unghiuri de vedere, însă aleg să o fac din cel pur informativ. Cele care au urechi să audă, ochi să vadă și să citească, cele care au fost lovite chiar și o singură dată de cel pe care-l iubesc, poate vor să ia aminte la cifrele de mai jos:
– La fiecare 30 de secunde (secunde, da?), o femeie din România e victima violenței domestice.
– În 2007, 50 de femei din 4.500 de victime au murit din cauza violenței în familie.
– În 2010, 99 de femei din 12.000 de victime au murit din aceeași cauză.
– În primele trei luni ale lui 2011, doar în primele 3 luni, au murit 27 de persoane din 1.400 de cazuri de violență domestică.
– 75% dintre victime nu raportează abuzul
– 61% dintre români trăiesc cu impresia că violența reprezintă niște rufe care se spală-n familie, adică nu trebuie discutate cu nimeni, nici măcar cu poliția. Mai bine răbdăm și îndurăm, decât să ne facem cumva de rușine, iar 44% consideră că nu e treaba lor să se amestece în familia altora dacă știu că se întâmplă așa ceva
– Doar unui procent de 66% i se pare că soțul care-și abuzează soția trebuie pedepsit de lege, celorlalți cred că li se pare normal.
– România are de 6 ori mai puține adăposturi pentru femeile abuzate fizic și psihic, în Timișoara sunt doar două.
Nu pot, oricât aș încerca, să mă abțin de la a imprima acestui articol o notă subiectivă din care reiese cât de tare mă supără situația acestor femei. Cât de tare mă supără că nu se ajută nicicum. Că nimeni nu face ceva să le ajute dacă nici ele nu se ajută singure. Că oamenilor li se pare normal să nu se bage, să nu intervină. Exact ca și-n cazul acelei jurnaliste violate în plină stradă, exact ca și-n cazul copilului ucis de câini pe care nu l-a văzut nimeni și nimeni n-a auzit că e sfârtecat de niște animale turbate… Cred că nepăsarea asta a oamenilor din jur mă enervează la fel de mult ca și pasivitatea acestor victime.
Însă nu chiar toți întorc capul când văd o femeie cu ochiul învinețit, mai există unii cărora le pasă. Care fac ceva în privința asta și care încearcă să le deschidă ochii tuturor, să le demonstreze că ține de ei să le fie bine, să nu mai trăiască în teroare, frică și durere. Campania “1000 de paturi” face parte din Campania Respectului, inițiată de Avon în 2008. Pe lângă conștientizarea abuzului, Avon își propune să crească numărul locurilor din adăposturile dedicate victimelor violenței domestice din România. Aici aveți o listă cu centrele de adăpost, iar aici aveți site-ul oficial al campaniei de unde puteți afla despre legislație, unde puțeți citi poveștile unor femei abuzate și unde puteți deveni voluntari. Iar aici aveți și pagina oficială de Facebook.
Nu fiți unul dintre cei 61% care consideră că nu e treaba lor ce se întâmplă în alte cupluri. Unele femei nu strigă după ajutor pentru că sunt îngrozite, dar nu vă faceți că nu le vedeți. Iar dacă sunteți victime și voi… luați atitudine.
14 Comments
Aliceee traveler
De frica si dintr-o lipsa de educatie si simt civic oamenii nu reactioneaza. Cand subiectul nu il cunosti e mult mai usor. Dar pentru violenta domestica unde victima e chiar prietena ta e foarte greu sa te bagi cand stii ca ea nu vrea asta. Sa nu afle lumea, parintii etccc Spune ca stie ea mai bine. Nu-i treaba mea etc.
Bogdana
Andreea ai niste posibile raspunsuri, de inteles sau nu, aici: http://bogdanasblog.blogspot.ro/2013/10/exercitiu-de-sinceritate-pe-tema.html
Tomata
of… am citit si nu mi-a venit sa cred. ma bucur ca pentru tine lucrurile s-au indreptat. >:D<
Daciana
Poate ar trebui sa va uitati la urmatorul video.
http://www.ted.com/talks/leslie_morgan_steiner_why_domestic_violence_victims_don_t_leave.html
Carla M
eu spun ca ajutor cu forta nu prea merge..ne intereseaza binele celor din jurul nostru, dar exista o limita dincolo de care este foarte greu sa treci. Sunt persoane care au parte de acest tratament, pe care eu si tu si altii in consideram inuman, nedrept, insa care nu vor sa fie ajutate..chiar daca ele stiu ca pot gasi ajutor, chiar daca stiu ca exista solutii de scapare. Motivele? nu le stim, nu le intelegem si nici nu avem cum. Aici ma refer la violenta impotriva adultilor.
Cand vorbim despre violenta asupra copiilor, aici se schimba situatia, copiii neputandu-se apara singuri, ei nu stiu unde sau cui sa ceara ajutor.. acolo trebuie intervenit.
Dar indiferent de caz, trebuie procedat cu multa atentie pentru ca orice interventie externa le poate face victimelor violentei domestice chiar mai mult rau decat ajutor..
lala
Din pacate multi merg pe ideea “Bataia e rupta din Rai”. ar trebui o lege aspra pt cei care merg pe aceasta idee.
ady
acu’ vreun an si mai bine o prietena (si colega de serviciu) a fost batuta de prietenul ei. o data pentru ca in aceeasi seara a devenit “fostul prieten”. am fost singura de la birou care a stiu de ce vreo saptamana a venit puternic machiata (are si un ten mai inchis la culoare si a “ajutat” la mascare), de ce n-a scos nasul din hartiile proprii, de ce la tigara se ducea singura si tot vorbea cu cate cineva la telefon deoaparte.
am intrebat-o de ce nu lasa vanataile la vedere, in loc sa se picteze ca un afis de circ si nu spune “m-a batut fostu’; asta e motivul pentru care e fost si nu actual”. mi-a explicat ca la fostul job aveau o colega pe care o batea barbatul, iar in birou toate comentariile, inclusiv ale femeilor, erau doar “mama, ce cur… o fi si asta de o bate ala asa des”. nimeni care s-o compatimeasca, nimeni care s-o ajute, nimeni care sa-i spuna ca nu-i vina ei. daca incerci s-o ajuti, sa-i tii partea, ei si tu cur… si cine stie ce-si mai inchipuie si-si permit masculii (sau unii, chiar si unul e suficient sa-ti distruga viata) din zona.
si vorbim de medii cat de cat elevate, intelectuale, toate lumea studii universitare si chiar post-universitare, ba chiar, oameni, care tangential, din punct de vedere al profesiei ar trebui sa stie ce inseamna abuzul si sa ajute (juristi pe parte comerciala, dar juristi).
si in atare conditii cum ar putea o femeie abuzata nu doar fizic, ci si psihic (nu exista una fara alta), care a ajuns sa creada ca este un nimic, ca nu merita altceva, ca e vina ei, ca asa e peste tot, cum ar putea o femeie sa incerce sa spuna altcuiva si sa ceara ajutor, cand aproape orice altcineva din jurul ei considera ca e vina ei.
Anca
Va trimit linkul de mai jos cu o poezie in lb spaniola f emotionanta , a fost folosita in multele campanii importiva violentei asupra femeilor si le incurajeaza sa caute ajutor profesional ,,,
http://www.youtube.com/watch?v=7vSbqXmuICU#t=119&hd=1
O seara linistita !
Baturica
De ce nu publici toate comentariile?
Tomata
pentru că aici nu-i locul de deversare al tuturor lăturilor care le ies unora din taste.
Crisalin Petrovschi
Comparativ cu alte bloguri, al tau e chiar interesant si chiar … captivant insa NU prea e corect sa aplici cenzura la comentarii, dar ma rog, e blogul tau si tu faci regulile aici … Problema e ca noi nu putem vedea viata decat prin prisma experientelor personale si, eventual, prin cele ale cunoscutilor nostri. Mai mult, ne fabricam niste sabloane si tot ce nu se incadreaza in ele aruncam la cosul de gunoi ca pe niste laturi. Incadram notiunea de “diversitate” la aceste tipare, pentru ca e mai confortabil asa. Limitam informatia doar la ceea ce ne convine. Pe baza acestor informatii ne cream propriile reguli, teorii si convingeri, si chiar propriul stil de viata. Mai pe scurt, ne inchidem intr-un glob de cristal si aruncam cheia … devenim “sclavii” propriilor convingeri si cand realizam acest lucru incepem sa negam sau sa ne lamentam.
Referitor la subiectul in sine, sintetizez: “violenta domestica”, “femei abuzate”, “barbati violenti”, “implicare sociala”, pot doar sa spun ca ce sadesti, aia culegi. Si ca sa vars si eu niste laturi online, iti voi da niste hint-uri:
1) Un barbat adevarat trebuie sa aiba un corp atletic, si muschi de otel (Hint 1: “Un barbat cu muschi de otel are pumnii de fier!”; Hint 2: “Un asemenea tip de barbat e foarte posibil sa aiba capul patrat, deci atentie la pumni!”).
2) Conditia 1 nu se aplica in cazul barbatilor care au conturi bancare cu multe zerouri. (Hint: “Un asemenea tip de barbat nu da nimic gratis, si atunci cand da, se asteapta sa primeasca inapoi inzecit!”).
3) Daca nu sunt indeplinite conditiile 1 si 2, un barbat mai are sansa sa candideze la statutul de “pseudo-barbat” si poate fi folosit ca “etapa intermediara” sau “Planul B” pana la atingerea obiectivelor 1 sau 2. (Hint: “Un asemenea tip de barbat trebuie sa aiba un serviciu stabil, un salariu bun, sa fie generos, sa aiba deprinderi casnice, sa fie indragostit si in primul rand: ‘orb'”)
Restul situatiilor reprezinta exceptii pe care nu mi-am propus sa le tratez aici. Oricum, violenta domestica in cazul exceptiilor este aproape inexistenta deci nu are rost sa discutam despre lucruri care nu se intampla!
Cat despre femei, ce pot sa spun, ele sunt perfecte, deci nu e cazul sa le aducem in discutie!
Tomata
hei, Crisalin 🙂 Ce mai faci? Totu bine?
Aplic cenzura la comentarii din cauza spam-ului. Desi am Akismet si captcha, tot se mai strecoara cate unul pe ici pe colo, asa ca fiecare nou comentator trebuie sa aiba un comentariu aprobat, dup-aia poate sa comenteze normal. tu comentand prima oara aici, au intrat toate in moderare, ca eu am dormit pe mine si n-am mai intrat in admin daca n-am avut ceva de postat.
Pingback:
Crisalin Petrovschi
La mine e totul OK! Incerc sa-mi impart timpul intre cele doua activitati principale: cea de babby sitter si cea de freelancer. Acum ca fata e la gradinita am mai mult timp pentru proiecte. Am aterizat intamplator pe blogul tau si chiar mi-a placut ce se intampla aici. Am realizat ca simt nevoia sa mai citesc si altceva decat documentatii tehnice, articole despre politica, economie, Rosia Montana, gazele de sist si criza mondiala. Am realizat ca sursele de informare pe care altadata le consideram credibile, s-au transformat in surse de dezinformare si manipulare. Am realizat ca generatiile de analfabeti cu bacalaureatul luat in a treia sesiune au fost angajate in bloc de marile trusturi media. In consecinta am decis ca e momentul sa fac curatenie in lista de link-uri din “bookmarks”. Referitor la subiectul discutat, ar fi interesant sa discuti aceasta chestiune si cu un avocat specializat in divorturi. Vei constata ca atunci cand apar problemele in familie, culpa este in general comuna. Cauzele sunt in general lipsa banilor si infidelitatea. Partile implicate in conflict neaga intotdeauna culpa proprie, aruncand vina pe umerii celuilalt. Eu stiu ca trebuie sa existe o anumita solidaritate cu partea vatamata, dar mai intai trebuie sa identifici care este aceasta si pe urma sa intervii. Mai mult, e posibil ca eventualul conflict sa se aplaneze … sunt multe variante care trebuie luate in calcul. De aceea se prefera varianta “rufele se spala in famile”. Si daca tot veni vorba de famile, ar trebui sa-i luam ca model pe Noah and Allie: http://bit.ly/1aCtglY