Ar trebui să ne băgăm nasul în familiile altora

Violența domestică e unul dintre subiectele pe care m-am ferit să le abordez pe blog. Nu pentru că n-am nici o părere în privința asta (ar fi și culmea), nu pentru că n-aș fi în stare să-mi apăr opiniile, ci pentru că știu persoane care au fost victimele ei și aceste persoane, întâmplător, îmi citesc blogul. Nu vreau să le jignesc și nu vreau să le arăt cu degetul. E greu de înțeles de ce o femeie nu pleacă, de ce rămâne lângă cel care o ia drept sac de box sau metodă de descărcare a nervilor. E greu de înțeles o mentalitate ca a femeilor care nu iau nici o inițiativă când sunt bătute, dar, de data asta mă voi abține de la comentarii puternice, directe și acuzatoare, cum am făcut în alte cazuri. Poate n-ar trebui, dar decid să așez acest subiect în sertarul cu lucruri pe care nu le pot accepta și nu le pot înțelege.

N-aș putea fi niciodată într-o asemenea situație pentru că nu am configurația mentală care să accepte așa ceva. N-am fost niciodată lovită de vreun iubit, nici măcar în situația ipotetică și, credeți-mă, sunt enervantă când vreau să fiu și au fost o grămadă de momente când aș fi meritat să-mi închidă cineva gura. N-a făcut-o nimeni și nici nu concep că ar fi putut încerca.

Aș putea aborda problema din cel puțin 4 unghiuri de vedere, însă aleg să o fac din cel pur informativ. Cele care au urechi să audă, ochi să vadă și să citească, cele care au fost lovite chiar și o singură dată de cel pe care-l iubesc, poate vor să ia aminte la cifrele de mai jos:

–    La fiecare 30 de secunde (secunde, da?), o femeie din România e victima violenței domestice.
–    În 2007, 50 de femei din 4.500 de victime au murit din cauza violenței în familie.
–    În 2010, 99 de femei  din 12.000 de victime au murit din aceeași cauză.
–    În primele trei luni ale lui 2011, doar în primele 3 luni, au murit 27 de persoane din 1.400 de cazuri de violență domestică.
–    75% dintre victime nu raportează abuzul
–    61% dintre români trăiesc cu impresia că violența reprezintă niște rufe care se spală-n familie, adică nu trebuie discutate cu nimeni, nici măcar cu poliția. Mai bine răbdăm și îndurăm, decât să ne facem cumva de rușine, iar 44% consideră că nu e treaba lor să se amestece în familia altora dacă știu că se întâmplă așa ceva
–    Doar unui procent de 66% i se pare că soțul care-și abuzează soția trebuie pedepsit de lege, celorlalți cred că li se pare normal.
–    România are de 6 ori mai puține adăposturi pentru femeile abuzate fizic și psihic, în Timișoara sunt doar două.

Nu pot, oricât aș încerca, să mă abțin de la a imprima acestui articol o notă subiectivă din care reiese cât de tare mă supără situația acestor femei. Cât de tare mă supără că nu se ajută nicicum. Că nimeni nu face ceva să le ajute dacă nici ele nu se ajută singure. Că oamenilor li se pare normal să nu se bage, să nu intervină. Exact ca și-n cazul acelei jurnaliste violate în plină stradă, exact ca și-n cazul copilului ucis de câini pe care nu l-a văzut nimeni și nimeni n-a auzit că e sfârtecat de niște animale turbate… Cred că nepăsarea asta a oamenilor din jur mă enervează la fel de mult ca și pasivitatea acestor victime.

Însă nu chiar toți întorc capul când văd o femeie cu ochiul învinețit, mai există unii cărora le pasă. Care fac ceva în privința asta și care încearcă să le deschidă ochii tuturor, să le demonstreze că ține de ei să le fie bine, să nu mai trăiască în teroare, frică și durere. Campania “1000 de paturi” face parte din Campania Respectului, inițiată de Avon în 2008. Pe lângă conștientizarea abuzului, Avon își propune să crească numărul locurilor din adăposturile dedicate victimelor violenței domestice din România. Aici aveți o listă cu centrele de adăpost, iar aici aveți site-ul oficial al campaniei de unde puteți afla despre legislație, unde puțeți citi poveștile unor femei abuzate și unde puteți deveni voluntari. Iar aici aveți și pagina oficială de Facebook.

Nu fiți unul dintre cei 61% care consideră că nu e treaba lor ce se întâmplă în alte cupluri. Unele femei nu strigă după ajutor pentru că sunt îngrozite, dar nu vă faceți că nu le vedeți. Iar dacă sunteți victime și voi… luați atitudine.